x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministerul Sănătăţii a anunţat că România şi Bulgaria vor relua colaborarea pentru asigurarea accesului la medicamente

Ministerul Sănătăţii a anunţat că România şi Bulgaria vor relua colaborarea pentru asigurarea accesului la medicamente

23 Oct 2018   •   18:05
Ministerul Sănătăţii a anunţat că România şi Bulgaria vor relua colaborarea pentru asigurarea accesului la medicamente

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a întâlnit marţi cu omologul său bulgar, Kiril Ananiev, cu care a discutat despre asigurarea accesului pacienţilor la medicamente, precum şi despre preluarea de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019. 

"În 2016, ţările noastre au semnat un acord privind cooperarea în asigurarea accesului la medicamente al pacienţilor. Acordul nu a fost pus în aplicare şi propunem reluarea negocierilor şi îmbunătăţirea anumitor texte din acest document. Mai mult, dorim ca memorandumul de colaborare în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale care datează din 1996 să fie updatat", a declarat Pintea, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii. 

Ministrul Sănătăţii din Bulgaria a fost de acord cu propunerile părţii române şi un grup de lucru format din experţi va începe să lucreze la modificări, a precizat sursa citată. 

"Colaborarea în domeniul medicamentelor ar putea să înceapă la finalul primului trimestru din anul 2019, după implementarea noului sistem de asigurări pe care Ministerul bulgar al Sănătăţii îl pregăteşte. Cei doi oficiali au mai discutat despre reforma sistemului de asigurări de sănătate, cea în urgenţă, demarate în Bulgaria. La solicitarea părţii bulgare, Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţie legislaţia română în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de urgenţă", se mai arată în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea