x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Noi proteste spontane în spitalele din Capitală

Noi proteste spontane în spitalele din Capitală

de Monica Cosac    |    13 Apr 2018   •   08:17
Noi proteste spontane în spitalele din Capitală

Câteva zeci de angajaţi ai Institutului pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din Capitală au întrerupt lucrul, ieri, şi au ieşit în curtea unităţii medicale, într-un protest spontan, fiind nemulţumiţi de regulamentul de sporuri aprobat de Guvern săptămâna trecută. Managerul spitalului spune că personalul sanitar acuză faptul că nu sunt fonduri suficiente pentru acoperirea sporurilor.

Medicii, asistentele, infirmierele, dar şi personalul auxiliar de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare au ieşit în curtea spitalului fără să scandeze şi cu coli A4, pe care au scris „protest spontan”. „Am fost anunţat de un protest spontan al angajaţilor din cauză că marile spitale care au platforme tehnologice mari, adică secţii mari de anestezie şi terapie intensivă, multe secţii chirurgicale, multe laboratoare şi platforme de radiologie, RMN, aceste categorii, cu excepţia celor din ATI, aveau nişte sporuri mici şi, în momentul de faţă, au nişte sporuri mari. Din acest motiv, marile spitale nu au de unde să acorde aceste sporuri nici măcar la minimum”, a explicat dr. Şerban Bubenek, directorul Institutului “C.C. Iliescu”.

Cu sporurile sunt probleme şi la Spitalul Bagdasar Arseni din București. Angajaţii acestei unităţi medicale au fost anunţaţi că vor primi sporurile abia după data de 20 aprilie, cu cel puțin cinci zile mai târziu decât salariile de bază, așteptate pe 15 aprilie, potrivit unui document semnat de managerul spitalului.

De asemenea, peste 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea au protestat în curtea unităţii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de prevederile legislative în urma cărora le-au fost reduse sporurile.

×
Subiecte în articol: protest in spitale