x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Românii preferă rețele sociale dar sunt puțin interesați de educația online

Românii preferă rețele sociale dar sunt puțin interesați de educația online

10 Noi 2020   •   14:01
Românii preferă rețele sociale dar sunt puțin interesați de educația online

Deși românii sunt foarte dornici să comunice cu semenii lor, nu același lucru se poate spune despre muncă sau educație. Circa 83% sunt amatori de rețele sociale atunci când accesează internetul, iar 73% apelează și la trimiterea de e-mailuri pentru a socializa. Însă doar 26% vor să lucreze de acasă ori sunt dornici să urmeze cursuri online, arată studiul Reveal Marketing Research despre activităţile românilor în mediul online.

Totodată, 55% preferă știrile online, iar 76% dintre pensionari și 60% dintre adulții singuri aleg ziarele, revistele și site-urile de informare. 

Cumpărături online

43% dintre respondenți au achiziționat produse online în ultima săptămână. 45% au efectuat tranzacții prin internet, iar 54% dintre pensionari au optat pentru plățile instant. 

Totodată, 52% dintre familiile moderne și 51% dintre adulții singuri au apelat la mediul online pentru plăți. Aplicațiile bancare sunt accesate de 48% dintre familiile moderne și de 45% dintre tineri. 

Timp liber

69% dintre mileniali, 61% dintre tineri și 59% dintre familiile moderne ascultă muzică pe internet. Chiar și 40% dintre pensionari fac acest lucru.

73% dintre tineri și 61% dintre mileniali se uită la programe tv și filme pe net. Însă doar 39% dintre familiile tradiționale optează pentru această variantă. 

În pofida faptului că sunt mari amatori de distracție virtuală, doar 30% dintre mileniali și 11% dintre familiile moderne participă la cursuri online, indiferent dacă sunt plătite ori gratuite. 25% dintre adulții singuri aleg această formă de perfecționare. 

Studiul a fost realizat online pe 1.017 peresoane cu vârste de peste 18 ani. 

 

×
Subiecte în articol: online retele sociale