Vinovaţi sunt mulţi, în cazul celor doi bolnavi imobilizaţi, care au fost aduşi pe targă la ghişeu pentru a li se emite cardul de sănătate. Autorităţile ar fi trebuit să găsească o soluţie, pentru a-i ajuta, chiar dacă legea nu prevede clar cum se procedează în astfel de situaţii. Asistenţa Socială ar trebui să meargă la bolnavi, în astfel de cazuri, nu să le ceară să cheme notarul, pentru a face procură altei persoane. În cazul particular al celor doi, centrul social ar fi trebuit să ceară ajutorul Inspecţiei Sociale.
Doi pacienţi imobilizaţi la pat au fost duşi pe targă la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor, pentru a li se putea da adeverinţele care le atestă calitatea de asigurat. Angajaţii Casei de Sănătate n-au găsit altă soluţie pentru cei doi, deşi fuseseră înştiinţaţi că nu se pot deplasa. Singurul răspuns care li s-a dat bolnavilor şi celor care încercau să-i ajute a fost că legea prevede eliberarea adeverinţelor şi a cardurilor de sănătate doar personal sau cu procură notarială. Notarul se deplasează la domiciliu, pentru astfel de situaţii, doar pentru o taxă de circa 400-500 de lei, astfel că bolnavii au fost duşi cu targa la Casa de Asigurări de la Oradea şi lăsaţi pe jos. Premierul Mihai Tudose i-a cerut miercuri ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să demită responsabilii pentru situaţia de la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor, în urma acestei situaţii. Bodog i-a cerut preşedintelui Casei Naţioanle de Asigurări să verifice situaţia, iar ancheta se va extinde şi la celelalte autorităţi ale statului care au greşit.
Inspecţia Socială trebuie să se implice
Autorităţile statului au obligaţia să colaboreze, în astfel de situaţii, dar nu au făcut-o în cazul de la Oradea. Acum se numără vinovaţii, printre care ar putea fi chiar cei în grija cărora se află bolnavii, respectiv conducerea unui centru social privat pentru îngrijirea bătrânilor şi a persoanelor cu dizabilităţi. “Este vorba despre o problemă umană. La Asistenţa Socială există persoane care se ocupă cu astfel de situaţii, iar tutorele trebuie să ceară sprijinul. Am înţeles, însă, că acel cămin de bătrâni nu are aviz de funcţionare şi din această cauză nu au cerut sprijin de la autorităţi. Dacă o lege e proastă, trebuie să găsim soluţii, nu să ducem oamenii cu targa la ghişeu. Premierul Tudose are dreptate: cine a făcut acest lucru nu are de ce să mai lucreze în domeniul serviciilor sociale”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, Gabriel Chifu, secretar general al federaţiei sindicale Publisind.
Existau soluţii, conform legii
Căminele şi centrele sociale private nu sunt în subordinea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială (DGASPC), dar trebuie să funcţioneze cu avize ale Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) şi a Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS). “Vinovaţi sunt şi cei de la AJEPIS. Inspecţia Socială trebuia să-şi facă datoria. Din punctul meu de vedere, din cauza lipsei aprobărilor, şeful acestui cămin nu a apelat la autorităţi şi a preferat să ducă bolnavii pe targă, dar este şi el vinovat, ca şi cei care i-au cerut să vină cu oamenii aceia la ghişeu. Celor de la Casa de Sănătate putea să le ceară să trimită un reprezentant al comisiei de evaluare acolo, să constate că aceasta este situaţia. Luau CNP-urile şi plecau”, mai spune Gabriel Chifu. Asistenţa Socială şi Sănătatea fac parte din aceeaşi familie ocupaţională, astfel încât procedurile sunt comune, pentru cazurile speciale. Astfel, angajaţii Casei de Sănătate ar trebui să cunoască legislaţia în domeniul Asistenţei Sociale, care oferă soluţiile pentru situaţiile care nu sunt prevăzute clar în Legea Sănătăţii.
Angajaţii se pregătesc de proteste
În urma anchetei care s-a declanşat după acest caz halucinant, este posibil să se descopere foarte multe probleme şi disfuncţionalităţi în sistem. Situaţia Asistenţei Sociale din judeţul Bihor este foarte tensionată în această perioadă, ceea ce poate explica şi lipsa totală de comunicare între insituţiile care îi implică pe angajaţii din acest sector de activitate. Asistenţii sociali se pregătesc de proteste de stradă, acuzându-l pe preşedintele Consiliului Judeţean că le-a tăiat din salarii ilegal. “Îşi bate joc de noi. Noi avem nişte drepturi câştigate, iar salariile nu pot fi micşorate, în anumite situaţii. Vom ieşi în stradă, dacă nu ni se va face dreptate”, explică unul dintre angajaţii DGASPC. În plus, aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că s-au externalizat servicii, pe criterii stabilite de preşedintele CJ Bihor, iar astfel s-a redus numărul de angajaţi la jumătate şi în continuare se accentuează conflictul între conducerea judeţului şi asistenţii sociali.
Bolnavii au ajuns să stea la coadă pe targă pentru că autorităţile statului nu au colaborat între ele. Şi centrul în care sunt îngrijiţi cei doi îşi are partea de vină.
În judeţul Bihor s-ar putea descoperi foarte multe nereguli în relaţia dintre Asistenţa Socială şi conducerea Consiliului Judeţean, după ce ancheta se va extinde.