x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Biserica propune 15 cuvioşi şi mărturisitori spre canonizare pentru 2025. Printre aceștia, Ilie Cleopa și Dumitru Stăniloae

Biserica propune 15 cuvioşi şi mărturisitori spre canonizare pentru 2025. Printre aceștia, Ilie Cleopa și Dumitru Stăniloae

de Redacția Jurnalul    |    02 Mar 2024   •   00:40
Biserica propune 15 cuvioşi şi mărturisitori spre canonizare pentru 2025. Printre aceștia, Ilie Cleopa și Dumitru Stăniloae
Sursa foto: Basilica.ro

Cincisprezece cuvioşi şi mărturisitori români sunt propuşi spre canonizare, iar proclamarea canonizării lor va avea loc anul următor, în 2025, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoaşterea statutului de Patriarhie.

Numele lor au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare şi urmează să fie aprobate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepţii, transmite Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.

Astfel, primii sfinţi din calendar a căror viaţă pământească s-a desfăşurat (până) în secolul 21 ar putea fi români.

* Patru nume sunt susţinute spre canonizare de Mitropolia Munteniei şi Dobrogei: Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993); Arhim. Sofian Boghiu (1912-2002); Ieroschim. Dionisie Ignat (1909-2004) şi Arhim. Petroniu Tănase (1914-2011).

* Sinodul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei a propus canonizarea îndrăgiţilor duhovnici Arhim. Cleopa Ilie (1912-1998) de la mănăstirea Sihăstria şi Ieroschim. Paisie Olaru (1897-1990).

* Din partea Mitropoliei Ardealului sunt propuşi spre canonizare: Arhim. Dometie Manolache (1924-1975) şi Arhim. Serafim Popescu (1912-1990).

* De la Mitropolia Clujului, pe lista de canonizări pentru 2025 se regăseşte numele unui preot mărturisitor din temniţele comuniste pr. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961).

* Doi stareţi din Mitropolia Olteniei se regăsesc pe lista de posibile canonizări pentru Anul Centenar 2025: Arhim. Gherasim Iscu (1912-1951) şi Arhim. Visarion Toia (1929-1951).

* Doi clerici sunt propuşi spre canonizare de Sinodul Mitropoliei Banatului: Protos. Calistrat Bobu (1900-1975) şi Pr. Ilarion Felea (1903-1961).

*Din zona Basarabiei vin două propuneri de canonizare: un preot şi un cuvios din Basarabia de Sud – Pr. Alexandru Baltaga (1861-1941) şi, respectiv, Protos. Iraclie Flocea (1893-1964).

În 2025, Biserica Ortodoxă Română va împlini 140 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei şi 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Cu acest prilej, se pregăteşte canonizarea mai multor clerici care au mărturisit dreapta credinţă în cea mai grea perioadă de persecuţii declanşate de regimul comunist ateist.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: canonizare Ilie Cleopa dumitru staniloae