x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Americanii se pregătesc pentru lipsuri  

Americanii se pregătesc pentru lipsuri  

de Cornel Tăbăcaru     |    15 Iul 2022   •   08:20
Americanii se pregătesc pentru lipsuri  

Sunt în Detroit, dragii mei prieteni. Am fost în aceste câteva zile prin oraș și mai ales în mai multe vizite pe la prietenii de aici, deci în casele oamenilor.

Toată lumea vorbește despre o criză alimentară de neevitat. Da, da, aici, în America. Oamenii s-au organizat, autoritățile îi încurajează. Nu este panică, dar nici deplasare. Ca să am dovada, luăm exemplul fratelui meu. Inginer la o fabrică de automobile. Cumnata mea, la fel. Fetele, la liceu și la facultate. Ca mulți alții, nu locuiește în oraș, ci în apropierea fabricii unde lucrează. A cumpărat patru hectare de pământ, a construit o casă gen fermă, cu grajduri, acareturi și crește animale. De la găini la cai, și de la gâște la vaci. Nu a mai cumpărat un ou sau o bucată de brânză, sau un pui, sau o bucată de carne de la magazin de mult timp. După ce vine de la muncă, se ocupă de animale încă 2-3 ore pe zi. El și soția lui muncesc totul. Fetele îi ajută cu caii, în timp ce autoritățile din zonă le decontează motorina de la camioneta care poate trage o remorcă încărcată cu 8 tone de material. 

Pentru că ei dau viței și lapte la stat, mai primesc și alte avantaje. Plus că are un mic business de echitație cu cei 5 cai ai lui. Știe ce va urma: criză. Își face griji, dar nu mari. Va putea să se descurce singur. Am spus și săptămâna trecută. Prieteni, nu așteptați de la Guvern nimic. Trebuie să vă faceți singuri totul. Să sperăm că autoritățile române vor stimula astfel de inițiative. Mulți orășeni din România nu sunt încă îngrijorați. Nu cred că va urma ceva deosebit. Este posibil. Dar la fel de posibilă este și varianta unei crize de alimente. Voi, cei cu Jurnalul sub braț, să fiți cu un pas în fața tuturor. Să vă puneți, cât puteți de mult, la adăpost. Revin. Sigur americanii vor trece de această criză alimentară în condiții mult mai bune decât noi. Fără să le pice ceva din cer. Și dacă se vor găsi alimente vor fi exagerat de scumpe. Vă rog să vă pregătiți pentru orice scenariu posibil. Prețurile au explodat pe planetă. Și în California, și în Detroit, și în Costa Rica. Mi-am propus ca peste o săptămână să merg în Florida. Statul-magnet, care atrage și atrage. Taxe mici. O administrație excelentă. Climă avantajoasă. Oameni extrem de muncitori, mulți dintre ei obișnuiți cu lipsurile. Deja în Florida vezi ferme în jurul orașelor și oameni care s-au mutat acolo. Nu se glumește cu așa ceva. Și da, autoritățile îi sprijină. Dar nu muncește nimeni în locul lor. Gospodăriile „țărănești” ale rudelor celor de la oraș să nu fie doar un refugiu sau un loc de unde pleci, deocamdată, cu portbagajul plin. Să fie un loc unde te duci să muncești în caz că la oraș se pierd joburi, se adâncește criza și lucrurile o iau razna. Să crești animale. Să te pui la adăpost, cum am spus. 

În lume, deja oamenii au ieșit în stradă. Din cauza prețurilor exagerat de mari de la alimente. Și este doar începutul. Iarna care vine va fi piatra de încercare a omenirii. Criza de gaze, criza de alimente, criza de facilități vor crea tensiuni serioase în societate. Vă rog să vă puneți singuri la adăpost. 

Doamne ajută!

Ne auzim vinerea viitoare, din Florida!

Pace și sănătate, dragii mei cu Jurnalul sub braț!

 

×