Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Așa cum mă știți, am bântuit magazinele încărcate cu bijuterii de argint. Și în Lima, și în Cusco, și în Machu Picchu. În Lima m-am împrietenit cu patroana unui mic magazin, care ținea la vânzare doar bijuterii de excepție. Doamna are 83 de ani și face negustoria asta de o viață, moștenire de la părinții ei. În jur se ajută cu cele două fiice care știu, la rândul lor, tot ce se poate ști despre argint. Sigur că nici eu n-am mers cu mâna goală și au primit de la mine șepci cu broderia România, stegulețul tricolor al țării noastre, un fanion tricolor, pe care l-au pus la oglinda din magazin, și multe alte suveniruri de la noi din România. Au urmat cumpărăturile. Ele - cu marfa, eu și soțul ambasadoarei noastre în Peru - cu „arta” negocierii. Râd și acum când îmi aduc aminte. Argintul lor strălucea, dar nici stilul nostru nu se lăsa mai prejos. Nu mă laud, dar chiar așa a fost. Vă pot spune că în aceasta primăvară se poartă bijuteriile de argint. În New York o brățară colorată, made in Peru, desigur din argint pur 950, este la vânzare în jur de 1.000 de dolari. Aici am început negocierea unei brățări identice de la 250 de dolari. Unele le-am luat cu 200, altele chiar cu 150. A fost un mic spectacol. Doamna magazinului mi-a dăruit o brățărică superbă pentru nepoata mea de 2 ani, iar prietenului meu, un lănțișor alb ca spuma. Spectacolul nostru a atras atenția câtorva turiști care au cumpărat și ei cam ce am cumpărat și eu. La plecare i-am sărutat mâna patroanei, un obicei rar în Peru. S-a uitat și mi-a spus, vizibil emoționată, că nu i-a mai fost sărutată mâna din război. Zâmbind mi-a dăruit un mic însemn al incașilor, un talisman care să-mi poarte noroc. Le-am promis că mă voi întoarce, iar la final ne-am fotografiat cu șepcile românești pe cap. Hai, România!
Dragilor, acest articol apare în Vinerea Pastelui. Să fiți sănătoși, în pace și siguranță. Doamne Ajută și Paște Fericit, dragii mei dragi!
Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Știți că noi, care scriem aici de peste 20 de ani, nu facem politică și în multele noastre călătorii am avut și avem un singur crez: România, români, românește. Și ne luptăm pentru asta. Am reușit să ne facem prieteni și să consolidăm prieteniile țării. Cu puterile noastre. De curând am citit ceva semnat de un oarecare care ne strică din munca noastră. Cineva care vorbește în termeni mai mult decât urâți despre un om minunat. Despre un prieten real și devotat al țării noastre. Este vorba despre Excelenta Sa Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, doamna Kathleen Kavalek. Un diplomat de carieră, vorbitoare de limba română, care a mai fost și în anii trecuți în România, pe un alt post. Eu sunt îndrăgostit de California, unde locuiește și fiica mea cea mică. Doamna Kathleen este californiană. O femeie dârză, dar și zâmbitoare, ca mai toți californienii. În particular este o femeie caldă, cu zâmbetul pe buze și extrem de prietenoasă. În exercitarea misiunii, este un ambasador inteligent, priceput și, ca un noroc pentru noi, animată de un sentiment de respect și prietenie față de poporul român. Prietenie, da. Am cunoscut mulți ambasadori în călătoriile mele, iar sentimentul de prietenie este o calitate extraordinară a acestei californiene. În această misiune, Excelența Sa Kathleen Kavalec își folosește cu prisosință această calitate în consolidarea relației Americii cu România. Trăiască România! Doamne, ocrotește America! Doamne Ajută!
