x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la Bârca la Viena şi înapoi (XXXV)

0
Autor: Andrei Paunescu 11 Ian 2009 - 00:00

Un moment sinistru trăim când apare Elvis Presley. Încă nu s-au terminat lacrimile morţii lui, încă nu s-a terminat succesul de casă al discurilor Presley şi iată-l pe acesta într-un film Beatles.



Bratislava, 17 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
E tânăr şi tuns scurt şi-n loc să asistăm în continuarea unei stări de simpatie pentru orice mort, cu atât mai mult pentru un mort ca Presley, hohote de râs îi urmează vocea când ea devine dulce şi curată. Ce să se fi întâmplat? Starea de rumoare, starea de intoleranţă dispreţuitoare, nişte fete gâgâie, nişte huligani ţâţâie din buze.
– Ce se întâmplă, tati?, mă întreabă Andrei.
– Nimic. Au ei un mod de-a fi.
– Dar de cine râd?
– Râd de recrutul acela care cântă.
– Dar cine-i acela?
– Unul al cărui nume s-a pierdut, îl mint pentru prima oară pe Andrei de când suntem în Austria, bazându-mă şi pe faptul că Presley cel din film nu mai seamănă cu ultimele sale imagini.

Filmul ne duce apoi într-un studio în care Beatles-ii înregistrează.
Doamne, tristeţea rutinei! Probabil că ea a fost una din sursele nemulţumirii lor faţă de ei înşişi. Poate că văzându-se şi ei cu vreun prilej într-un studio în care era posibilă orice performanţă mecanic-muzicală, dar nici o performanţă umană, s-au scârbit de ceea ce fac. Şi-apoi o revoluţie durează cât durează.
Băieţii se ştiu filmaţi şi fac tot ce trebuie în asemenea ocazii. Au surâsuri convenţionale, voioşii fără sens, sunt ghiduşi, penibili în toată puterea cuvântului. Îşi pun căştile, mai adaugă sunete pe banda sonoră care acceptă tot, vor pur şi simplu să epateze. Au devenit nişte profesionişti ireductibili. Candoarea cu care apăreau în marile săli se mai simte undeva, în ochii lor de copii care au fragmentat veacul. Ce revoluţie într-un pahar cu apă! Ce manevre militare de la harta din biroul telegrafistului! Dispăreţi mai repede, Beatles-i! Aţi îmbătrânit, vi s-a stins revolta, nu mai cântaţi la microfoane puţine, acum aveţi de toate.
Doar viaţa vă mai lipseşte...

Plecăm trişti, comentând fără chef un film care nu putea să nu ne placă, dar care, în acelaşi timp, a avut rostul să pună cui a fost atent la ele întrebări grave de existenţă şi demnitate.
La Elias, întins în pat, cu mâinile sub cap, răspund întrebărilor lui Andrei.
– De ce s-au despărţit, tati?
– Nu ştiu, Andrei. Dar e mai bine că ţi-e dor de ei decât dacă te-ai plictisi de ei.
Şi de câte ori nu e valabilă această tristă superioritate a durerii despărţirii faţă de plictiseala rămânerii?
Cu ochii întredeschişi înaintea somnului, din noaptea de miercuri, 17 ianuarie spre joi 18 ianuarie, salut încă o dată pe domnul Rimbaud, care a ştiut să se retragă cu mult înainte de vreme, pe Nicolae Labiş, care a întregit cu sânge ceea ce n-a putut scrie cu cerneală, şi pe aceşti Beatles-i, care au lăsat în noi toţi neconsolarea că nu mai sunt trupa care au fost.
Noapte bună, amintire Beatles.

18 ianuarie 1979
Mă umileşte încă o dată absenţa artiştilor români din Muzeul de artă modernă de la Viena, muzeu pe care-l vizitez împreună cu V. Dinică şi cu băiatul meu. Un singur tablou, şi acela nu dintre cele mai bune, al lui Victor Brauner, reprezintă participarea noastră la acest muzeu.
Când dăm să intrăm suntem în plină stradă Lipscani parcă. Se fac pregătirile pentru expoziţia de sculptură a lui Giacometti. Parcurg în grabă cu ochii interesantele chipuri pe care le ia materia în viziunea acestui artist, considerat dintre cei mai buni ai momentului.
Şi la el, şi la Moore lumea e distorsionată, contorsionată, imaginile sunt de coşmar al materiei. Şi la el, şi la Moore pare a funcţiona un ochi îmbătrânitor, care odată atingând obiectele, lumea, peisajul, feţele oamenilor, le erodează, le clatină din regulile lor fireşti.
Dacă Moore era convulsia, Giacometti este repulsia.

Şi totuşi arta lor nu scandalizează. Îţi vine s-o accepţi în cazul lui Moore ca pe o variantă mai paranoică a lumii acesteia, iar în cazul lui Giacometti ca pe o variantă mai vlăguită, mai bătrână a aceleiaşi lumi.

Mă gândesc că puţini artişti reuşesc să exploreze locul comun, să meargă pe filonul sănătăţii lumii. Oricând fotografia unei boli e mai interesantă decât imaginea sănătăţii. Oricând e mai interesant cineva căruia i s-a întâmplat ceva decât cineva căruia nu i s-a întâmplat nimic şi e sănătos. Oricând plenitudinea e mai interesantă, iar vanitatea curată stinghereşte. Cândva, Lucian Raicu, despre care n-am încetat niciodată să cred că e cel mai adânc dintre criticii noştri, scria în spiritul veacului despre mine că e interesantă poezia mea de prea plin, de forţă, de vitalitate. Dar că preferinţele sale se îndreaptă spre poeziile mele de oboseală, când sunt stins, fără vlagă, când încetez a mai fi sănătos. O dreptate există aici pentru că arta nu este reflectarea realităţii. Adică nu poate fi doar atât, dacă nu chiar nu e niciodată asta. Dacă, fireşte, considerăm realitatea dincolo de noi, dacă ne includem în ea, arta este o reflectare a realităţii. Vreau să spun că dacă şi conştiinţa noastră este parte a realităţii, atunci da, arta este reflectarea realităţii. Căci altfel nu e de închipuit că Simfonia destinului a domnului Ludwig van Beethoven era reflectarea în pâlnia surdă a urechii respectivului domn a robotelii, de altfel stimabile, a robotelii fierarului din sat. Cum bătea fierarul în nicovală, cum se auzea o bătaie în Simfonia destinului.

Arta este – mi-aş permite să îmi amintesc – o reparare a realităţii, însănătoşire a realităţii. Deci artistul consideră că realitatea nu e suficientă şi intervine el, pentru a multiplica acea câtime pusă în inferioritate de celelalte câtimi, pentru a dezbolnăvi o parte în suferinţă, pentru a restabili sau a restabili pentru prima oară echilibrul lumii.
E mult mai puţină legătură între piesa Hamlet de William Shakespeare şi situaţia reală a tronului Danemarcei, despre care aparent e vorba în piesă, decât e între Hamlet şi Othelo. Hamlet poate fi oricând prezent ca personaj în piesa Othelo şi este organic să fie prezent, în vreme ce un Hamlet coborât din piesă în realitate ar fi sfâşiat de câinii regali ai curţii Danemarcei.

Luând ca atare ideea că arta n-a fost dintru început un omagiu la adresa sănătăţii omenirii, ci o încercare de a o ajuta în boala ei multimilenară, este nebunesc gestul unui artist care nu ţine seama de condiţia intrinsecă a artei, şi anume trăirea şi înţelegerea suferinţei şi care propune o lume sănătoasă, un filon curat, fără convulsii şi fără repulsii, o creaţie la care
n-are dreptul de semnătură decât demiurgul lumilor. O asemenea artă şi-a propus realismul socialist. Şi tocmai pentru că s-a transformat în dogmă, şi tocmai pentru că a eludat aspectul fundamental al suferinţei şi luptei, şi tocmai pentru că a dat soluţia sănătoasă înainte ca lumea să fie considerată bolnavă, realismul socialist a eşuat lamentabil.

Nu înseamnă însă că e imposibilă o artă sănătoasă şi puternică, monumentală şi senină. Cunosc un singur mare artist care a explorat ucigătorul loc comun al vieţii şi care tocmai pentru că a învins pe această cale plină de sacrificaţi umiliţi este, după părerea mea, cel mai mare artist al pietrei – Constantin Brâncuşi.
Fireşte, existenţa lui Constantin Brâncuşi contrazice definiţia clasică a artei. Artistul nu doreşte ca în piatra sa, la care lucrează cu inspiraţie şi divină dârzenie, să apară suferinţa sa. Brâncuşi este artistul care-şi trăieşte integral în viaţă suferinţa, eliberân-
du-şi arta de orice fel de servitute faţă de suferinţă. Dacă ar exista Paradis, drumul dinspre noi spre el n-ar putea fi marcat decât de cele trei divine – repet cuvântul, divine – şi senine lucrări ale sale de la Târgu-Jiu.
Ar fi deci pe acel drum spre Paradis o ultimă masă înaintea despărţirii – Masa tăcerii, Masa dacică – masă a echilibrului şi împăcării. Masă care pare sculptată mai degrabă de generaţiile succesive de ciobani mioritici care au dormit acolo, lângă Jiu, înainte de a dormi lângă râul de sus.

              (Va urma)

Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri
Citeşte mai multe despre:   artă,   meditaţie de călătorie

 



Mai multe titluri din categorie

Cum creezi un colț de lectură la tine acasă

Cum creezi un colț de lectură la tine acasă
Galerie Foto Cu toții am învățat, în ultima perioadă, despre importanța relaxării de acasă, activitățile care ne fac plăcere și cum să integrăm cât mai multe elemente pe care le îndrăgim, pentru o atmosferă cât ma...

Cum să îți menții locuința caldă și să nu ai facturi mari pe timpul iernii

Cum să îți menții locuința caldă și să nu ai facturi mari pe timpul iernii
Pentru cei mai mulți dintre noi, iarna este un adevărat coșmar, mai ales în zilele geroase, în care frigul îți intră prin oase. Nu doar că este greu să te bucuri de confortul termic pe care ți l-ai dori, dar...

Cum te asiguri de folosirea corectă a diblurilor?

Cum te asiguri de folosirea corectă a diblurilor?
Atunci când vrei să fixezi un element pe un perete sau pe un tavan, cel mai adesea ai nevoie de dibluri cu ajutorul cărora să îl poți fixa foarte bine. Există o mulțime de tipuri de dibluri, care diferă...

De ce să alegi animatori pentru petrecerea copilului tău?

De ce să alegi animatori pentru petrecerea copilului tău?
Organizarea unei petreceri, în general, poate da multe bătăi de cap oamenilor, motiv pentru care mulți adulţi preferă să facă una cât mai restrânsă sau o simplă ieșire în oraș cu cei mai buni prieteni....

Succesul „Jocului Calamarului” evidențiază cât de ieftin este să faci filme în afara Hollywood-ului

Succesul „Jocului Calamarului” evidențiază cât de ieftin este să faci filme în afara Hollywood-ului
Cu „Squid Game" - „Jocul Calamarului”, Netflix înregistrează cel mai mare succes al său, serialul distopic sud-coreean vizionat de peste 111 milioane de telespectatori la nivel global, relatează CNBC. De...

Lidia Buble: ”M-a bufnit plânsul. Era un plâns de groază, nu m-am putut uita. Eu nu pot să fac față la așa ceva! Am avut un blocaj psihic”

Lidia Buble: ”M-a bufnit plânsul. Era un plâns de groază, nu m-am putut uita. Eu nu pot să fac față la așa ceva! Am avut un blocaj psihic”
Galerie Foto Vedetele ce au acceptat provocarea Asia Express ajung la jumătatea traseului de pe Drumul Împăraților, punctul de răscruce al competiției. Etapa cu numărul 5 este și ultima de pe teritoriul Turciei, iar cei care...

S-a găsit soluția pentru valul patru: ne mutăm într-o destinație exotică

S-a găsit soluția pentru valul patru: ne mutăm într-o destinație exotică
Agențiile de turism deja sunt asaltate de cererile pentru vacanțe de iarnă în Egipt. Cu prețuri de dumping, de la 300 de euro pe săptămână, mulți și-au dat seama că e deja mai ieftin să se mute într-o...

Alegerea cadourilor oferite de companie cu ocazia sarbatorilor de iarna

Alegerea cadourilor oferite de companie cu ocazia sarbatorilor de iarna
Daca esti persoana desemnata sa aleaga cadourile de Craciun pe care compania le va oferi angajatilor, partenerilor de afaceri sau clientilor, atunci este posibil sa te confrunti cu o mare pana de idei. Este imposibil sa...

Decizie ȘOC în Olanda. Ce s-ar întâmpla dacă prințesa moștenitoare a tronului s-ar căsători cu o persoană de același sex

Decizie ȘOC în Olanda. Ce s-ar întâmpla dacă prințesa moștenitoare a tronului s-ar căsători cu o persoană de același sex
Prinţesa moştenitoare a Olandei va putea să se căsătorească cu o persoană de acelaşi sex fără să îşi piardă dreptul de a urca pe tronul ţării, a anunţat premierul Mark Rutte. Anunţul vine în contextul...

Veste proastă pentru turiști. Ce se va întâmpla cu artificiile de Revelion din Londra

Veste proastă pentru turiști. Ce se va întâmpla cu artificiile de Revelion din Londra
Tradiționalul spectacol de artificii de Revelion de la Londra a fost anulat din nou, pentru al doilea an consecutiv, din cauza „incertitudinilor provocate de COVID-19". Organizatorii se tem că evenimentul, care...

Agenție funerară: care este rolul său?

Agenție funerară: care este rolul său?
În momentul în cre survine un deces, apropiații defunctului sunt nevoiți să apeleze la servicii funerare. Însărcinate cu organizarea funeraliilor, pompele funebre oferă diferite servicii și vin cu o susținere...
Serviciul de email marketing furnizat de