x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Litoralul românesc se vinde mai bine decât Bulgaria, Grecia sau Turcia

Litoralul românesc se vinde mai bine decât Bulgaria, Grecia sau Turcia

de Diana Scarlat    |    17 Iun 2022   •   07:55
Litoralul românesc se vinde mai bine decât Bulgaria, Grecia sau Turcia

Stațiunile de la malul mării, din țara noastră, sunt în continuare preferate de turiștii români, în ciuda imaginii negative care se alimentează la fiecare început de sezon estival.

Agențiile de turism vând cel mai bine vacanțele pe litoralul românesc, iar hotelierii de la malul mării spun că solicitările sunt în creștere. O analiză recentă arată că numărul românilor care cumpără pachete turistice pentru sezonul estival anul acesta e deja mai mare decât în 2019, înainte de pandemie.

O agenție de turism specializată în Litoral a făcut o analiză a preferințelor turiștilor români în sezonul estival de anul acesta. Conform acestei analize, Bulgaria, Grecia și Turcia rămân principalele destinații estivale ale românilor, în 2022, iar rezervările ar putea depăși situația din anul 2019, dacă se ia în calcul faptul că până în acest moment se înregistrează o creștere cu 80% a rezervărilor față de aceeași perioadă a anului trecut. Față de celelalte scumpiri ale produselor, serviciilor și facturilor la energie, tarifele pachetelor turistice nu s-au majorat cu mult. Prețurile nu depășesc, în medie, 10-20 de procente în plus față de cele din 2021. În topul rezervărilor turiștilor sunt stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, Nisipurile de Aur, Thassos și Kusadasi, arată analiza agenției IRI Travel, principalul touroperator specializat în vânzări de vacanțe pe litoralul românesc și bulgăresc. 

„Putem spune că litoralul românesc nu a fost întrecut niciodată de nicio altă destinație turistică. Peste 60% dintre turiștii noștri merg pe litoralul românesc, 25% aleg Bulgaria, iar restul aleg Grecia și Turcia. Trendul este ca românii să aibă mai multe vacanțe. Este al treilea an când observăm o tendință a românilor de a-și diversifica vacanțele, astfel încât aleg una în România, una în Bulgaria și una în Grecia sau Turcia, pe timpul verii, la malul mării”, a declarat, pentru Jurnalul, Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. 

Mulți dintre românii care aleg una dintre vacanțe la are în România sunt cei care beneficiază de voucherele de vacanță, astfel încât își pot permite să meargă în cel puțin un concediu. Decizia de a acorda în continuare acest suport industriei ospitalității ajută foarte mult economia României, iar rezultatele sunt vizibile. „Voucherele de vacanță sunt foarte importante pentru litoralul românesc. S-au deblocat târziu, în luna aprilie, dar imediat am observat o creștere semnificativă a numărului de cereri pentru Litoralul românesc”, a explicat, pentru Jurnalul, Lucian Bădîrcea, director general al agenției IRI Travel.

Oferte speciale, cu reduceri

Și ofertele cu reduceri de prețuri sunt foarte importante pentru români. În perioada decembrie 2021 – februarie 2022 au fost lansate în forță ofertele tip „early booking” pentru sezonul estival 2022, iar nivelul de rezervări a fost similar celui din 2019, în special datorită eliminării treptate a restricțiilor. Între 24 februarie 2022 și finele lunii aprilie consultanții IRI Travel au remarcat o scădere semnificativă a rezervărilor din cauza conflictului din Ucraina, însă apoi, de la săptămână la săptămână, numărul rezervărilor a început să crească într-un ritm alert. Cel mai mult a contat eliminarea totală a restricțiilor, atât în România, cât și în alte țări căutate de către turiști. 

Anul trecut nu s-au făcut rezervări în perioada stării de alertă, acestea începând în special în iunie. În 2021, pentru litoralurile românesc și bulgăresc, rezervările s-au apropiat de valoarea anului 2019. Motivul a fost că România și Bulgaria au eliminat restricțiile în timpul verii și astfel au fost multe rezervări pentru iunie – iulie – august. Față de 2021, IRI Travel estimează că vor crește cu siguranță rezervările pentru litoralul Mării Negre, atât în România, cât și în Bulgaria, iar pentru Grecia continentală, dar și pentru insule – țară care anul trecut a avut restricții - se vor dubla rezervările, deci va fi o creștere de cel puțin 100%.

„Turiștii rezervă deja pentru iulie, august și septembrie, fără a avea nicio temere. Chiar dacă cele mai bune tarife se pot obține datorită rezervărilor tip „early booking”, în continuare, o serie de hoteluri promovează oferte speciale, iar turiștii se interesează zi de zi și achiziționează pachete turistice. Românii optează în forță pentru destinațiile de vară clasice, apropiate, precum litoralul românesc, Bulgaria, Grecia, Turcia, urmate de Croația, Albania și Muntenegru. Turiștii nu s-au lăsat intimidați, la ora actuală, de creșterile de tarife la hoteluri, care sunt mult sub majorările de prețuri pentru combustibili, utilități sau bunuri de larg consum. Hotelierii, împreună cu agențiile de turism, se concentrează pe rulaj și pe creșterea numărului de turiști, străduindu-se să păstreze tarifele la un nivel decent și să creeze oferte speciale, atunci când se poate”, mai spune Lucian Bădîrcea.

Topul stațiunilor, în funcție de buget

Creșterile medii ale tarifelor pentru hoteluri în 2022 față de 2021 sunt mai mici în România. Pe Litoralul românesc sunt de 10-15%, în medie, dar sunt și hoteluri care au majorat cu până la 20% față de anul trecut. Pe Litoralul bulgăresc, la Albena și la Duni, prețurile sunt mai mari cu 20%, la Nisipurile de aur și la Nessebar, cu 15%, la Sunny Beach cu 14%. În Grecia, majorările sunt de 15%, iar în Turcia, cu 10%. 

Stațiunea Mamaia rămâne numărul 1 în topul vânzărilor. În luna iunie, prețurile pornesc de la 35 de lei/persoană fără masă, la un hotel de 3 stele, ajungând până la 420 lei/persoană cu all inclusive, la un hotel de 4 stele. Tarifele pentru iulie-august, în vârf de sezon, pornesc de la 95 lei/persoană, fără masă, la 3 stele, până la 515 lei/persoană, all inclusive, la 4 stele. În extrasezon, după 10 septembrie, prețurile scad până la 35 lei/persoană, fără masă, la 3 stele. Există și reduceri, între 5% și 30%, pentru rezervări făcute până la 30 iunie.

La Eforie Nord, în luna iunie, prețurile pornesc de la 42 de lei/persoană, fără masă, la un hotel de 3 stele, până la 418 lei/persoană, cu all inclusive, la hotel de 4 stele. Tarifele pentru iulie-august, în vârf de sezon, pornesc de la 100 lei/pers. cu mic dejun, la 3 stele, până la 342 lei/persoană, cu all inclusive, la hotel de 4 stele. În extrasezon, după 10 septembrie, prețurile pornesc de la 35 lei/persoană, fără masă, la 3 stele. 

Litoralul bulgăresc a devenit mai scump

În Bulgaria, la Nisipurile de aur, în luna iunie, prețurile pornesc de la 18 euro/persoană, cu mic dejun, la un hotel de 3 stele, ajungând până la 91 euro/persoană, cu ultra all inclusive, la hotel de 4 stele. Tarifele pentru iulie-august, în vârf de sezon, pornesc de la 26 euro/persoană, cu mic dejun, la un hotel de 3 stele, ajungând până la 201 euro/persoană, cu ultra all inclusive, la hotel de 4 stele. În extrasezon, de la 18 euro/persoană, cu mic dejun, la un hotel de 3 stele, până la 118 euro/persoană, cu ultra all inclusive, la hotel de 4 stele. Există și reducerile, cu până la 40%, pentru rezervări făcute până la 30 iunie. 

La Albena, în luna iunie, prețurile pornesc de la 50 euro/persoană, all inclusive, la un hotel de 3 stele, ajungând până la 118 euro/persoană, cu ultra all inclusive, la hotel de 4 stele. Tarifele pentru iulie-august în vârf de sezon, pornesc de la 62 euro/persoană, all inclusive, la un hotel de 3 stele, până la 156 euro/persoană, cu ultra all inclusive, la hotel de 4 stele. În extrasezon, după 10 septembrie, scad la 50 euro/persoană, în regim all inclusive, la un hotel de 3 stele, ajungând până la 118 euro/persoană, cu ultra all inclusive, la hotel de 4 stele. Există reduceri de 20%, pentru rezervări făcute până la 30 iunie.

Și hotelierii sunt mulțumiți de gradul de ocupare, mulți dintre aceștia estimând că în lunile iulie și august vor avea toate camerele ocupate, la fel ca în 2019

Oferta de distracții la malul mării s-a diversificat, în România, în ultimii ani. Există mai mult aqua park-uri și un parc de aventură în stațiunea Neptun, cu cele mai dificile trasee din țară, pentru toate categoriile de vârstă

Și Delta Dunării este printre preferințele turiștilor români, în această vară. Minivacanța de Rusalii a umplut destinația, iar în continuare se așteaptă o revenire la cererile de la nivelul anului 2019, în ciuda campaniei de știri false care a produs pagube în prima parte a sezonului.

×