x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Transilvania în miniatură, pentru copiii până la 100 de ani

Transilvania în miniatură, pentru copiii până la 100 de ani

de Diana Scarlat    |    02 Oct 2024   •   07:40
Transilvania în miniatură, pentru copiii până la 100 de ani
Sursa foto: Mini Transilvania este locul din Harghita în care geografia și istoria se învață prin joacă

Mini Transilvania este locul din Harghita în care geografia și istoria se învață prin joacă, iar copiii și adulții de toate vârstele pot evada într-o poveste interactivă multiculturală europeană. Este un parc tematic bazat pe machete ale celor mai importante monumente istorice din Transilvania, dar și din regiunile învecinate, amplasate în funcție de așezarea lor pe harta reală. Totul a pornit de la nevoia de a „prelungi” proiectul de la Bruxelles, Mini Europa, unde România e reprezentată printr-o singură figură, dar și de la creațiile animate ale inițiatorului acestui proiect. Numărul turiștilor care vizitează acum zona a ajuns la peste 100.000 pe an, de la circa 3.000.

Parcul tematic Mini Transilvania este situat în Băile Seiche, pe drumul național 13A, la aproximativ 4 km de Odorheiu Secuiesc spre Praid și 95 km de Târgu Mureș. Ideea construirii parcului i-a venit unui tânăr din această localitate, când a vizitat parcul Mini Europa, dar a văzut că România era reprezentată doar printr-o singură machetă a unei biserici din București, pe care era așezată o miniatură a personajului Dracula.

Proiectul a început din anul 2015, iar în 2021 a pornit construirea parcului ca o replică la cel european, dar și ca o prelungire a desenelor animate create de inițiator - Szabolcs Fazakas, fondatorul proiectului Legendarium, care a fost gândit în așa fel încât să spună povestea Transilvaniei (și nu numai) prin transpunerea poveștilor și a legendelor locale în filme de animație. Este un proiect multicultural și turistic, fiecare loc descris în filmele de animație având corespondent în realitate. Fiecare biserică, cetate, castel sau conac se poate vizita, în zonele turistice din Transilvania și din împrejurimi - Muntenia și Oltenia. Iar inițiatorul proiectului spune că intenționează să-l extindă.

De la copii, la adulții care vor să se joace

„Proiectul Legendarium a fost dedicat copiilor. Am publicat mai multe cărți cu legende locale, mai întâi în limba maghiară, dar și în limba română. Vom face și pentru Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea”, a explicat Szabolcs, pentru Jurnalul.

Aceleași povești și legende au fost transpuse și în filme de desene animate, traduse în mai multe limbi, iar inițiatorul proiectului spune că doar în secuime sunt 180 de legende care trimit către obiective turistice.

„Am lucrat la Bruxelles ca jurnalist și am văzut acolo Mini Europa. Eu am căutat o soluție pentru zonă. Eu sunt de aici, iar localitatea are un potențial turistic enorm, prin izvoarele de apă minerală și peisaj. Eu veneam aici la ștrand, când eram copil, la Băile Seiche, și curățam bazinul. Acum am făcut acest proiect pentru a revitaliza zona, iar de când am construit parcurile tematice, numărul turiștilor a crescut de la circa 3.000 de turiști pe an la peste 100.000. Vilele din zonă erau în paragină, iar acum s-au renovat toate și s-au construit multe hoteluri și pensiuni”, a mai explicat inițiatorul proiectului.

Sute de activități care atrag turiștii

Lângă parcul Mini Transilvania, unde copiii și adulții se pot juca în voie, printre miniaturile celor mai importante clădiri de pe harta turistică, vizitabile inclusiv cu un minitrenuleț care traversează Mini România, s-a construit și un parc al insectelor - o replică a deja celebrului Dino Park, de lângă cetatea Râșnov. Iar în aceeași zonă se află și studioul de creație animată unde sunt produse filmele din cadrul proiectului Legendarium.

Tot inițiatorul proiectului a făcut o listă cu activități care se pot face în zonă, fiind 170 doar în Odorhei, pornind de la ideea că vizitatorii pot petrece astfel 170 de zile aici. Următorul proiect este un parc al personajelor din legende, care acum au fost transpuse în desene animate.„Vreau să facem un parc cu basmele din Transilvania, nu doar cu cele secuiești. Acest parc al basmelor transilvănene va fi legat de desenele animate. Turiștii vin aici pentru câteva zile și dacă au ce să facă rămân. Dacă nu au activități, pleacă”, a mai explicat  Szabolcs. Parcul Mini Transilvania deja se dezvoltă acum din reinvestiție. 

Dezvoltarea întregii regiuni

Harghita are un proiect turistic integrat care se dezvoltă din ce în ce mai mult, pentru a atrage turiști români și străini. Locurile de cazare s-au înmulțit, iar numărul investițiilor crește, având legătură cu înmulțirea activităților care se pot face în zonă și cu o creștere semnificativă a numărului de turiști.

Un castel abandonat până acum câțiva ani, la Filiaș, a fost renovat și a intrat de anul acesta în circuitul turistic, investiția începând tot din 2021, anul în care a-nceput construirea parcurilor tematice. Castelul Ugron din Filiaș are o istorie care începe în anul 1466, iar acum este un muzeu în care se turiștii se pot caza, așa cum trăiau nobilii maghiari, cu sute de ani în urmă. 

Sunt și foarte multe zone în care se poate face turism de aventură. Una dintre cele mai căutate de vizitatori este pista de bob de la Vârșag, unde iarna se face schi, iar când nu este zăpadă vin la fel de mulți turiști, pentru senzațiile tari de pe traseul cu mașinuțe. Toate atracțiile se pot vedea pe aplicația Visit Harghita.


››› Vezi galeria foto ‹‹‹



 

×