x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Mucenicii Dubai, noua modă de primăvară. Care sunt ofertele din cofetării

Mucenicii Dubai, noua modă de primăvară. Care sunt ofertele din cofetării

de Redacția Jurnalul    |    08 Mar 2025   •   18:40
Mucenicii Dubai, noua modă de primăvară. Care sunt ofertele din cofetării

Moda ciocolatei Dubai s-a extins și asupra alor produse de patiserie, cum sunt cozonacii, langoșii iar acum și mucenicii.

Aceștia se găsesc în multe cofetării dar prețul este destul de ridicat. Unul singu costă 36.60 de lei, după ce a fost aplicată o reducere sezonieră de 30%. Prețul întreg pe o aplicație de livrare la domiciliu este de 51 de lei.

Oferta există și în mediul online, de unde clienții pot alege cutii de 4 bucăți la 100 de lei, de 8 la 200 de lei, sau pot cumpăra doar unul cu 51 de lei.

Legenda celor 40 de Mucenici

Sărbătoarea Celor 40 de Mucenici din Sevastia are loc pe 9 martie. Sfinții au fost martirizați în lacul înghețat din Sevastia.

Aceștia se pregătesc pe 8 martie, iar a doua zi sunt împărțiți, după slujba de la biserică.

Mucenicii diferă în funcție de zona țării. În Moldova sunt preparați la cuptor, sub formă de 8, acoperiți cu nucă și miere, aluatul fiind asemănător cu cel de cozonac. În Muntenia și Dobrogea mucenicii sunt tot sub formă de 8, mult mai mici, se fierb în sirop de apă cu zahăr, scorțișoară și nucă.

Fiecare dintre ingredientele pentru Mucenici are o semnificație aparte. Făina simbolizează moartea celor 40 de sfinți, mierea reprezintă bucuria biruinței, iar scorțișoara evocă suferința.

Modelați în formă de 8, în amintirea coroanelor martirilor, sau ca niște pâinișoare scufundate într-un sirop ce amintește de lacul unde au murit aceștia, mucenicii sunt împărțiți la biserică sau în familie și la vecini, notează a1.ro.

×
Subiecte în articol: mucenici dubai ciocolata duba