Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca de pildă, drumul de la Lima la Machu Picchu. O călătorie de o oră cu avionul până la Cusco, orășel aflat la 3.400 m altitudine. Am scris despre concertul extraordinar al Corului Madrigal în Marea Catedrală din Cusco, aflată în patrimoniul UNESCO. Ei bine, în uriașa piață din fața catedralei își fac veacul zeci de vânzători ambulanți de suveniruri colorate și extrem de ieftine. La jumătate de preț față de capitala Lima. Lumea vânzătorilor ambulanți este lumea mea. Îmi place să discut cu ei, să socializez, să negociez și, cam de fiecare dată, să cumpăr câte ceva de la ei. La un moment dat, eram înconjurat de femei care mă îmbiau să cumpăr de la ele. Am luat de la fiecare câte ceva, ca să nu fie cu supărare, iar toate mi-au mulțumit zâmbind. O femeie mi-a întins un animăluț Lama frumos rău. Am cumpărat două, pentru nepoata mea. Nu știu de ce, dar simțământul a fost de mare bucurie. În catedrală le-am pus în fața uriașului altar din argint masiv, și am spus o rugăciune. Sentimentul de bucurie a fost dublat de unul de ușurare și putere. Nu-mi pot explica de ce, dar, odată ajuns în România, am văzut că nepoțica mea s-a dus direct la cele două animăluțe și le-a strâns imediat la piept!
În Cusco, oraș de altitudine, nu am simțit nimic deosebit vizavi de respirație. Din oraș am plecat cu un microbuz și după o oră de mers am ajuns în gara de unde se ia trenul către Machu Picchu. O singură linie și singura modalitate de a ajunge în orășelul cu același nume. Altitudinea e de 2.400 m. Ei bine, dintr-odată mi s-a făcut rău. De fapt o sfârșeală care nu mă lăsa să merg mai mult de 30 de metri fără să obosesc. Oxigenul, de regulă, este 95 la mine de când mă știu. Acolo a coborât, în doar câteva minute, la 67. La un foarte mic pas de comă. Imediat mi-am dat seama că sunt în mare pericol. L-am sunat pe doctorul Alexie, prietenul meu din Las Vegas și când i-am spus valoarea oxigenului mi-a cerut să plec imediat de acolo. Doamna ambasador a alertat autoritățile, au chemat chiar și un elicopter. Dar salvarea mea a fost că soțul doamnei ambasador a avut un aparat cu butelie de oxigen. L-am folosit și m-am calmat în scurt timp. Nu voiam să să plec. Ba chiar am tocmit un șofer cu un jeep care m-a dus pe drumul către Machu Picchu cât mai aproape de locul unde minunații noștri artiști ai Corului Madrigal erau aranjați pe versantul muntelui, în costumele de gală, pentru filmare. Superbe costumele, dar grele. Turiștii din jur nu conteneau cu pozele și cu exclamațiile de uimire. Același lucru am făcut și eu. Și, datorită buteliei de oxigen am rezistat fără să mai am probleme cu respirația. Adevărul este că aerul rarefiat și altitudinea creează probleme multor turiști care ajung la Machu Picchu. Seara m-am întors în orășel, m-am odihnit la hotel, apoi călătoria cu trenul și înapoi la Cusco. Eram mai bine, nu mai eram dependent de butelia de oxigen, cu toate că și aici este mare altitudinea. Dimineața, în zori, avion către Lima. Prima grijă la aterizare a fost să-mi verific oxigenul din sânge: 95. Incredibil. Din acel moment totul a reintrat în normal. L-am sunat pe doctorul Alexie, care m-a numit „fenomenul de la Machu Picchu”. Liniștit, am continuat seria de cumpărături.
Niciodată, în nicio parte a lumii, nu am văzut prețuri așa mici. Cei care mi-ați scris, m-ați rugat să povestesc despre magazinele de bijuterii unde se află cel mai pur și frumos argint pe care l-am văzut eu până acum. Dar despre asta, într-o scriere viitoare...
Până vinerea care vine, care este chiar Vinerea Mare, să vă găsesc sănătoși, în pace și siguranță. Doamne ajută!
