x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii În Peru, ca acasă

În Peru, ca acasă

de Cornel Tăbăcaru     |    23 Feb 2024   •   06:00
În Peru, ca acasă

Dragii mei cu Jurnalul sub braț, vești bune în continuare. Comunitatea noastră, a celor de la pagina 22, s-a mărit. După apariția articolului de vinerea trecută, mi-au scris mulți lucrători din Ministerul Afacerilor Externe. Mesajele lor au fost de fapt invitații în țările unde ei muncesc pentru România.

Să vedem și să spunem lumii cum arată strădania nevăzută a diplomatului aflat în slujba patriei. Ca om care am înconjurat planeta de mai multe ori am tresărit de bucurie văzând invitațiile. Sunt hotărât să le dau curs. Numai așa cetățenii Cetății România vor afla cât de importantă este această muncă în care există un singur crez: imaginea și relațiile României în lume. Și sunt gata să arăt concret fapte care acolo, pe frontul nevăzut al diplomației, pot schimba soarta noastră, a locuitorilor Cetății. Fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare lucru, înseamnă ceva care poate hotărî viitorul nostru. În diplomație, cu un singur cuvânt se poate schimba cursul unei vieți de Țară. Și iată primul eveniment l-am avut la îndemână chiar la sediul ambasadei noastre din Lima, Peru. Curtea ambasadei noastre este o grădină în miniatură. Îngrijită la detaliu. „Grădinarul-șef” este chiar ambasadoarea noastră, o mare iubitoare de flori, plante și grădini. Un lucru ca acesta contează enorm în relațiile diplomatice. 

În 2024 se împlinesc 85 de ani de relații bilaterale dintre România și Republica Peru, și am fost martor la una din festivitățile care amintesc acest lucru. Am aflat că orice acțiune festivă organizată sau care se va organiza în acest an va fi dedicată celebrării a 85 de ani de relații bilaterale. Am remarcat în Peru, în Lima, cât de mulți oameni foarte bogați ai planetei au reședința aici. Vorbim de miliardari în dolari. Am cunoscut doi dintre ei. Amatori de oportunități din România. Așa că am făcut cunoștință și cu vicepreședintele de la Camera de Comercio Binacional Rumania - Peru. Știți foarte bine, eu fac negustorie de o viață. După discuții lungi, am tras concluzia că Republica Peru este o piață excelentă de desfacere pentru produsele românești. Bravo, România! Am văzut, discret, la manifestarea despre care vorbim, 200 de femei în curtea ambasadei. De la nivel de ministru plin, șefi ai altor misiuni diplomatice, femei din lumea mare de afaceri, până la funcționari superiori ai guvernului local. Nimic festivist, nimic forțat, se vedea că toate aceste adevărate doamne au un canal de comunicare special cu ambasadoarea noastră. Ce să mai povestesc, Hai, România! 

Dragii mei, noi ne întâlnim vinerea viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×