x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Primul Târg de Turism al României după doi ani de pandemie, în prima zi de război

Primul Târg de Turism al României după doi ani de pandemie, în prima zi de război

de Diana Scarlat    |    25 Feb 2022   •   07:45
Primul Târg de Turism al României după doi ani de pandemie, în prima zi de război

Cea de-a 45-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR) a-nceput ieri, cu prezenţă fizică, după ce toate ofertele au fost prezentate online, în ultimii doi ani, din cauza restricţiilor pandemiei.

Nici măcar războiul care a-nceput tot ieri dimineaţă nu a tulburat atmosfera relaxată de la Romexpo, unde s-au discutat oportunităţi de afaceri și de colaborări între parteneri și s-au prezentat oferte de nerefuzat, cu mari reduceri de preţuri și alte bonusuri, în multe destinaţii. Reprezentanţii industriei ospitalităţii speră la o revenire la normalitatea anterioară anului 2020, în ciuda conflictului militar de lângă România.

Touroperatorii au pregătit mii de oferte speciale pentru toate perioadele, gusturile, dar mai cu seamă pentru toate buzunarele, discounturile la vacanţe depăşind pe alocuri 60%, mai ales că în această perioadă se suprapun şi cu ofertele Early Booking. Restricţiile de călătorie par să devină ȋn curând istorie, un număr tot mai mare de state europene, şi nu numai, eliminând pe rând tot mai multe restricţii sau condiţionări pentru deplasările turistice. Ȋn acest context, interesul românilor pentru vacanţe se află ȋntr-o continuă creştere la ȋnceputul anului 2022, iar agenţiile de turism au pregătit oferte tentante pentru vacanţe, ca ȋn fiecare primăvară. Ofertele au continuat să fie prezentate și online. Cu ocazia târgului de turism online, agenţiile de turism au pregătit oferte speciale pentru achiziţia de vacanţe ȋn regim Early Booking, cu reduceri de până la 60%, ȋn destinaţiile deja celebre ȋn rândul românilor: Grecia, Turcia, Spania, Bulgaria sau România, pentru sezonul estival. 

Pachete speciale, cu discounturi 

Agenţiile de turism au adus la TTR noi oferte pentru români, cu mari reduceri. „Revine celebra noastră vacanţă cu 1 euro, pentru 7 nopţi de cazare ȋn Thassos, dar avem şi numeroase oferte cum sunt: Copiii zboară gratis, oferim gratuitate la biletele de avion pentru copii în destinaţiile Antalya, Creta sau Hurghada. O altă ofertă este „Plăteşti 1, merg 2”, ȋn Riviera Olimpului. De asemenea, oferta „Tarif unic tot sezonul”, ȋn Zakynthos, cu selecție de hoteluri, iar altă ofertă este 50% reducere la transport cu autocarul, în Riviera Olimpului, Halkidiki, Thassos, Corfu, Lefkada. Mai avem vacanţa cu 39 euro, sejur 7 nopţi ȋn Thassos și Lefkada, sau voucher cadou 50 euro pentru orice circuit cultural achiziţionat pe perioada târgului şi multe alte extrareduceri pentru toate programele pe care le touroperează Christian Tour. Mai mult decât atât, venim la această ediţie a târgului cu noi bonusuri surpriză şi oferim vouchere cadou pentru excursiile opţionale de la destinaţie sau la servicii pe cursele noastre charter şi chiar reduceri suplimentare pentru toţi cei care pleacă ȋn vacanţă de ziua lor ȋn luna iulie.”, a explicat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.

Românii sunt ȋn căutare de chilipiruri

Cei care vor vacanţe ieftine pot opta şi în acest an pentru ofertele pentru cele mai iubite destinaţii turistice din Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, Spania sau Bulgaria, pentru vara anului 2022, iar ȋn cadrul acestor târguri de turism pot găsi totodată numeroase promoţii pentru călătoriile din perioada de primăvară, ȋn principal ȋn destinaţii calde precum Egipt, pentru vacanța de Paşte, pentru sejururile ȋn România ori pentru vacanţele ȋn locaţii exotice, cele mai râvnite destinaţii la ora actuală. „Suntem bucuroşi să constatăm la ȋnceputul acestui an 2022 un apetit sporit al clienţilor noştri pentru achiziţia de vacanţe. Este evident că oamenii au nevoie de relaxare şi de evadare din cotidian, de altfel, cu toţii cred că ne dorim să fugim cât mai departe de casă şi să ne bucurăm de frumuseţile lumii. Tocmai din acest motiv am lansat ofertele pentru acest târg de turism sub sloganul „Vara asta nu mai stăm ȋn casă” pentru că realmente credem că a venit momentul să evadăm ȋn mult-iubitele destinaţii de vacanţă ce ne dau energia şi puterea de a merge mai departe.”, mai spune Cristian Pandel.

Reduceri de 40-50% online

Paralela 45 a venit cu reduceri de până la 40%, în varianta online a târgului de turism. „Vacanțele verii cu zbor charter și circuitele cu avionul ori autocarul sunt la reducere cu până la 40%, cu ocazia târgului de turism online organizat de Paralela 45, între 24 și 27 februarie. Ofertele sunt listate pe portalul www.paralela45.ro, cu toate informațiile necesare despre despre vacanță, iar consultanții agenției sunt disponibili pentru rezervări telefonic, prin e-mail, pe chatul din site, WhatsApp, dar și pe conturile de pe rețelele sociale, astfel încât timpul de așteptare să fie redus considerabil. Prin campania de reduceri de primăvară Paralela 45 îndeamnă oamenii să călătorească după o perioadă dificilă, în care au suportat restricții și au călătorit unde au putut”, a explicat Ioana Burcea, director de marketing al touroperatorului. În perioada târgului de turism online, vacanța în Grecia costă de la 298 de euro/persoană, în Turcia, de la 327 de euro/persoană, în Egipt, de la 445 de euro/persoană, în Spania, de la 490 de euro/persoană. Pachetele conțin transport charter, cazare șapte nopți, masa, toate taxele incluse. Circuitele Paralela 45 organizate cu avionul încep de la 330 de euro/persoană, cele cu autocarul, de la 165 de euro. 

Pachete pentru vacanța de Paște

Și agenţia Hello Holidays organizează și târg online, cu reduceri de până la 50% Vacanțe de Paște în România, Turcia și Ungaria și mai multe sejururi cu autocarul ori avionul în Grecia, Turcia, Egipt organizate de Hello Holidays au prețuri reduse cu aproape 50% în perioada târgului de turism. Agenția are stand și la Târgul Național de Turism al României organizat la Romexpo între 24 și 27 februarie, în timp ce campania online de oferte speciale este deschisă până pe 28 februarie. „Standul nostru la târgul de turism este unul dintre autocarele de vacanță, în care consultanții noștri de turism își așteaptă clienții cu oferte speciale pentru vacanțe începând chiar din săptămâna târgului. De exemplu, cine vrea să plece în Sharm el Sheikh duminică, 27 februarie, are o reducere de 100 de euro/cameră și bonus un city tour gratuit”, explică Denisa Oprea, director de marketing la Hello Holidays. Și la început, și la final de martie sejururile în Sharm el Sheikh au reducere de 100 de euro/cameră și turul de oraș gratuit, iar cele în Hurghada, în martie și aprilie. O altfel de vacanță în Egipt, circuitul cu croazieră pe Nil, de opt zile, cu avionul, organizat în aprilie și în mai, costă cu 50 de euro/persoană mai puțin. Tot la această agenţie, în luna martie, circuitul Pamukkale - Efes costă numai 99 de euro/persoană, în timp ce în aprilie circuitele la Cazanele Dunării, Cappadocia, Comorile Istanbulului, Macedonia, Maramureș, Bosnia – Albania sunt mai ieftine cu 15%. Și circuitele la Cazanele Dunării, în Maramureș și la Budapesta programate de Paște au o reducere de 15% în perioada campaniei. 

Deschidere cu muzica la maximum

Prima ediţie a TTR de după cei doi ani de târguri online a fost deschisă de Constantin Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, care a vorbit despre posibilităţile de relansare a turismului românesc. Ministrul a prezentat potențialul acestui domeniu de a deveni strategic, prin prezentarea beneficiilor aduse de dezvoltarea și promovarea destinațiilor locale. A mai vorbit, în deschiderea TTR, fostul premier și ministru al Finanţelor, Florin Cîțu, președintele Senatului României, despre revitalizarea industriei turismului, puternic afectată de restricțiile impuse de pandemia COVID-19. Au fost prezenţi și reprezentanţii asociațiilor și federațiilor patronale de profil, dar unii dintre ei s-au plâns de faptul că după declaraţiile autorităţilor au fost lăsaţi să vorbească singuri, muzica acoperindu-le orice posibilitate de a fi auziţi. 

Conceptul ediției de primăvară a TTR 2022 este: „Explorați Grădina Carpaților în siguranță!”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×