Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scopul călătoriei mele a fost să văd fostele sau actualele locații unde își petrec viața cei care au avut ori au probleme cu Justiția din România. Prilej de a bate cu piciorul Londra și de a călători la distanțe destul de mari în afara orașului. Am observat că în ciuda vremurilor grele prin care trecem, londonezul își duce viața ca și până acum. Am fost de foarte multe ori la Londra. Cunosc foarte mulți londonezi. Mie nu mi s-a părut că oamenii sunt îngrijorați mai mult decât în vremurile trecute. Am mai observat că traficul în oraș este ceva mai relaxat, că circulă mai puține mașini. Asta înseamnă că oamenii se acomodează în fața prețurilor mari ale carburanților și folosesc mai mult transportul în comun. Pentru ei este o simplă formă de acomodare. Da, prețurile sunt foarte mari în magazine, orașul este unul scump, lucru foarte cunoscut. Da, sunt și destule nemulțumiri. Dar locuitorii Londrei au învățat repede că trebuie să cumpere mai puțin și mai organizat. Așa a dispărut risipa. Nu am văzut, cel puțin în zonele în care m-am mișcat eu, ca oamenii să cumpere un anumit produs în mod exagerat, să facă stocuri. Despre economiile la utilități nu pot spune multe. Englezii sunt recunoscuți pentru ura lor împotriva risipei de orice fel. Asta o știu încă de la primele mele vizite la Londra.
Acum am stat la un hotel bun, în centru. O mică defecțiune din cameră a fost remediată de un electrician român de 22 de ani. Politicos, priceput, vorbea o engleză corectă. La recepție am întâlnit o tânără drăguță, stilată, vorbind o engleză perfectată. Româncă. Este de 6 ani în Anglia. Zâmbitoare și amabilă. Categoric poate lucra în orice hotel de lux din lume. Pe coridor am văzut o echipă de trei femei care se ocupau de curățenia în camere. Tot românce. O doamnă la 50 de ani și două tinere în jur de 22-23 de ani. Vesele și harnice. Plăcut surprinse că au întâlnit un român în hotelul lor. Fata de la recepție mi-a spus că hotelul este plin de angajați români, care lucrează fie la restaurant, fie la bucătărie, fie pe etaje, la întreținere, la contabilitate. Și că sunt foarte apreciați. Bravo, fraților! Așa da! Am întâlnit și un „frate bulgar” șofer de taxi, care vorbea cu haz despre subiectul Schengen. A avut câteva cuvinte „dulci” despre țara din Europa care se opune intrării României și Bulgariei, și cam atât.
Chiar am avut curiozitatea să mănânc la un restaurant aflat la câțiva pași de birourile unuia din cei pomeniți la începutul articolului nostru. Voiam să întreb „care este masa domnului…?” și să-mi fie oferită. Pentru amintirile mele am băut o cafea, ca în Cuba, la masa unde obișnuia să se așeze în fiecare dimineața maestrul Hemingway. Sigur nu este vreo similitudine. Doamne ferește! Cum, la fel, am vrut să văd casa „de la țară” aflată la o oră cu mașina de Londra a altuia din lista mea. Așadar firul roșu al plimbărilor mele de trei zile prin Londra au fost locațiile pomenite.
Dragii mei cu Jurnalul sub braț, trăim vremuri extrem de grele. Dar noi, oamenii, am trecut mereu cu bine peste ele ajutați de El, de Bunul Dumnezeu.
Doamne ajută și să ne vedem sănătoși și în bună pace vinerea viitoare cu Jurnalul sub braț.
