x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pura Vida Costa Rica

Pura Vida Costa Rica

de Cornel Tăbăcaru     |    22 Sep 2023   •   06:00
Pura Vida Costa Rica

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Am văzut zeci de feluri de sărbători ale Zilelor Naționale din diferite țări. Mai vechii prieteni ai paginii noastre știu că întotdeauna când aterizez într-o țară, primul lucru pe care-l fac la aeroport este să cumpăr Constituția țării. Când îmi programez călătoriile încerc, pe cât se poate, să fiu acolo de ziua lor națională. Este un obicei vechi al meu. De curând noi am vorbit despre Ziua Americii, despre modul în care românii americani sărbătoresc ziua de 4 Iulie.

Cu riscul de a stârni o polemică, vă pot spune că cea mai frumoasă formă de sărbătorire a zilei naționale este în Republica Costa Rica. Trei lucruri determină asta. Faptul că oriunde citiți veți afla că prima trăsătură a poporului costarican este mândria. Nu că alte popoare nu ar fi mândre de țara lor. Dar costaricanii sunt mândri din fire. Apoi faptul că Republica Costa Rica nu are armată din 1948. Așa că suntem scutiți de veșnicele și plictisitoarele parade militare cu tancuri, avioane și alte chestii războinice.  

Costaricanii, mai mult decât alte popoare, iubesc culorile, iubesc expunerea lor sub forma veșmintelor și fac asta liber, cu drag, mândri și fără să fie aproape nimic regizat. De la copiii de grădiniță la școlari, la elevi, la studenți până la tinerii și adulții țării, toți vin și arată ce frumos știu ei să sărbătorească. Organizarea demonstrațiilor revine școlilor, universităților, comunităților de cetățeni din cel mai mic colț al țării până la capitală, iar cei care trebuie să se îngrijească de ordinea și siguranța oamenilor sunt acolo cu sutele. 

Dragii mei, un astfel de articol-reportaj este făcut din fotografii. Numai așa poți să realizezi ce înseamnă un popor fericit. Un popor care nu are diaspora nici în America, nici pe alte meleaguri, și care urăște cuvântul „conflict”, indiferent de ce natură ar fi el. Vorba lor știută pe toată planeta este „Pura Vida”. Viață pură. Eu am fost în cele două zile de sărbătoare, 15 și 16 septembrie, în cât mai multe zone pentru a fotografia, filma și a vă trimite vouă instantanee. Las fotografiile să vă spună tot. Și chiar dacă o fotografie nu poate surprinde și atmosfera, chiar și așa, cu siguranță tot o să-mi dați dreptate. 

Dragii mei, noi ne vom revedea vinerea viitoare cu o surpriză. Să ne găsim cu sănătate, pace și siguranță pentru noi toți. Doamne Ajută!

 

Elveția Americilor

Costa Rica este o țară liniștită și stabilă, poate cea mai sigură din America Centrală. Nu există violența care a împânzit de-a lungul timpului țările din jur, nu există carteluri sau trafic de droguri, este chiar un exemplu de democrație și este numită „Elveția Americilor”. Fostul președinte Óscar Arias Sánchez a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1987. De asemenea, actualul președinte, Rodrigo Chaves Robles, este un apropiat al României, el fiind timp de trei ani reprezentant al Băncii Mondiale la București. Vorbește perfect românește și unul dintre sloganurile electorale în campania prezidențială a fost „Am reușit în România, voi reuși și în Costa Rica”. Un alt demnitar din guvernul costarican, Fausto Roberto Alfaro Morales, a studiat Silvicultura la Brașov și este consilier la Ministerul Mediului din Costa Rica. El este atât de îndrăgostit de România, încât a deschis un restaurant în  orașul Quesada din Costa Rica, pe care l-a botezat „Brașov”, și produce mai multe sortimente de bere artizanală, numite „Brașov”, „Dracula”, Transylvania”. De asemenea, deputat în parlamentul costarican a fost și Dragoș Dolănescu în legislatura 2018-2022 (în Costa Rica atât președintele republicii, cât și deputații nu au dreptul, prin lege, decât la un singur mandat).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: pura vida costa rica