x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Remember Titanic

Remember Titanic

de Cornel Tăbăcaru     |    19 Apr 2024   •   07:20
Remember Titanic

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Scriu acest text azi, luni, 15 aprilie, chiar dacă articolul va fi în publicat în ziarul nostru de vineri, 19 aprilie. Pe 15 aprilie 2024 s-au împlinit 112 ani de la cea mai mare tragedie maritimă din istorie, scufundarea Titanicului. În spiritul paginii noastre, cititorul nostru este parte din echipa noastră, mi s-a sugerat să reiau povestirea despre prezența mea la comemorarea a 100 de ani de la tragedia de pe vasul Balmoral, care a reeditat traseul Titanicului din aprilie 1912. 

Povestea Titanicului m-a fascinat dintotdeauna. Mai ales că și bunicul meu era un pasionat al poveștii. Ca o confidență, după ce s-a reeditat traseul original al Titanicului, am avut posibilitatea să studiez ceaslovul cu pasagerii și am reușit să vorbesc și cu un urmaș al unei familii de români care s-a aflat pe Titanic în 1912. Am reușit să conving opinia publică, cu documente, că pe vas s-a aflat și o familie de români. La vremea respectivă am documentat totul în redacția ziarului Jurnalul Național. Așadar, în ediția a treia a minunatei scrieri „Triumph and Tragedy", în dreptul numelor Bella și Meyer Moor nu a mai fost scris țara de origine Rusia, ci țara de origine România. 

În zilele când m-am aflat pe vasul Balmoral și mai ales în zilele de după, media din România și multe publicații străine au scris despre călătoria mea. De ce eu? Pentru că am avut singurul apartament de pe Balmoral și pentru că eram… român! Am avut o mică polemică cu o publicație din Canada, care mi-a luat un interviu, dar a vrut să scrie despre mine drept „canadianul" aflat în singurul apartament de pe Balmoral, care, pe Titanic, a fost deținut de milionarul american Astor IV. Am insistat să se scrie că sunt român, chiar dacă am și cetățenie canadiană. De altfel, toată perioada călătoriei mi s-a spus Mr. Astor! Desigur că sunt cititori care nu au citit articolele din 2012 și le recomand să răsfoiască arhiva online www.jurnalul.ro, pentru a citi mult mai multe detalii ale călătoriei.

Dragii mei, Balmoral a fost amenajat ca o copie fidelă a Titanicului. Până la detaliu. De la camere la ambient. Meniul din seara naufragiului a fost identic. Orchestra și costumațiile pasagerilor erau ca atunci. Rudele erau îmbrăcate în negru, dar în ținute din perioada 1912. Alți pasageri de pe Balmoral au ales ținute inspirate din filmul Titanic. Traseul a fost respectat întocmai, iar acostarea la New York s-a făcut exact la dana unde urma să fie acostat Titanicul. Singurul ocol a fost la Halifax, Canada, pentru a vizita cimitirul unde se află mormintele celor găsiți înghețați în apele oceanului Atlantic și unde au fost debarcați supraviețuitorii preluați de vasul Carpathia. 

Dacă în mesajele dumneavoastră o să-mi cereți să vă scriu și alte povestiri și detalii de pe Balmoral în reeditarea traseului Titanic, o voi face cu cel mai mare drag.  

Până vinerea viitoare să vă găsesc sănătoși, în pace și siguranță. Doamne Ajută! 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: titanic tragedie istorie comemorare