Ploaie de jucării pe teren la meciul dintre Besiktas și Antalyaspor. Fanii au comemorat copiii care au murit în cutremur
A început şedinţa solemnă a Parlamentului pentru comemorarea a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987
GALERIE FOTO: Cum au sărbătorit simpatizanții comunişti, 103 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu
Turcia condamnă anunțul lui Macron potrivit căruia Franța va stabili o zi de comemorare a genocidului armean
Sunetul sirenelor a marcat 28 de ani de când Timişoara a devenit 'primul oraş liber de comunism din România'
Mii de fani ai lui Elvis Presley au participat la o slujbă organizată în fața casei artistului, la 40 de ani de la moartea sa
Ultimul act artistic al marelui actor Constantin Codrescu, reînsuflat în „Treptele cerului”, la Târgul de Carte Gaudeamus. Horațiu Mălăele, implicat în proiect
Opoziția îi face cadou de ziua lui Sorin Grindeanu moțiunea de cenzură: Să voteze tot PSD-ul, să scăpăm de progresiști
Înalta Curte de Casație a decis să sesizeze din nou Curtea Constituțională pe legea privind pensiile speciale