Una dintre marile pierderi ale satului contemporan este cultura populară autentică. Unele tradiții și obiceiuri sunt uitate și astfel se pierde foarte mult din legătura comunităților cu propriile lor valori. Câțiva oameni cu adevărat curajoși au reușit să readucă tradițiile înapoi, în mai multe zone din Dobrogea, iar în aceste zile a avut loc și un concurs între comunitățile din zona Parcului Național Munții Măcinului, cu scopul de a promova aceste valori autentice.
Obiceiuri precum Caloianul sau portul popular tradițional din nordul Dobrogei ar fi dispărut deja, dacă nu ar fi existat, în ultimii ani, o relansare a culturii populare autentice, prin încurajarea membrilor fiecărei comunități să participe la concursuri și evenimente. Unul dintre cele mai cunoscute concursuri anuale este „Tradiții, oameni și natură", care a ajuns la cea de-a noua ediție în acest weekend, fiind organizat de Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului, la Centrul de Vizitare și Informare din localitatea Greci.
Grupurile de tineri din localități precum Cerna, Luncavița, Greci, Izvoarele, Măcin sau alte comune din Munții Măcinului au studiat obiceiurile comunităților din care provin și le-au readus la lumină. Costumele tradiționale și dansurile meglenoromânilor de la Cerna au devenit deja simbolice pentru evenimentele care promovează turismul în Dobrogea. La fel și coronițele de flori cu panglici colorate ale comunităților ucrainenilor și dansurile lor tradiționale.
O noutate cu valoare științifică a fos, la concursul organizat în aceste zile, reconstituirea Caloianului, un obicei străvechi, specific Dobrogei, care reproduce ritualul de înmormântare, dar cu scop purificator pentru natură și comunitate. O astfel de reconstituire a fost prezentată de un grup de tineri din comuna Luncavița, în fața publicului de la Centrul de Vizitare și Informare din localitatea Greci care, de altfel, deține și una dintre puținele colecții de costume populare ale comunităților din această regiune: români, italieni, greci, ruși lipoveni, ucraineni, aromâni, meglenoromâni și bulgari.
Toate aceste tradiții readuse la viață vor fi parte din programele turistice pregătite pentru următoarea perioadă, cu scopul de a promova România și prin varietatea culturală pe care o deține. Așa cum alte țări, precum Grecia, Serbia sau chiar Bulgaria își atrag turiștii prin prezentarea interactivă a obiceiurilor comunităților locale, țara noastră poate deveni foarte atractivă pentru turiștii care caută tradițiile milenare păstrate în ciuda schimbării vremurilor, iar Dobrogea are cel mai mare avantaj, din acest punct de vedere, având în total 14 comunități distincte, fiecare având propriile obiceiuri, altele decât cele care se pot găsi în țările de origine ale acestor comunități.