Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zborul extrem de confortabil de câteva ore de la Ushuaia – “Capătul Lumii” către oraşul argentinian El Calafate din Patagonia, Argentina, destinaţia noastră finală, m-a făcut să realizez încă odată semnificaţia şi mai ales şansa (toată lumea spune că e unică în viaţă, dar, cine ştie?!...) de a mă afla “Pe urmele marilor exploratori şi călători români”. De a avea onoarea să le admir, la locul…faptelor, spiritul, personalitatea, mentalitatea de învingător şi curajul, greu de conceput, de explicat şi de înţeles în alte secole, dar şi în vremurile noastre. Membrii Expediţiei RAPAPATATIERRA 2011 am hotărât să-l alăturăm Marilor Români Iuliu Popper şi Emil Racoviţă şi pe Thor Heyerdahl, celebrul explorator norvegian care, cu a sa plută din lemn de balsa - “Kon-Tiki” pornea către Insula Paştelui alături de alţi cinci temerari, la 28 aprilie 1947 din acelaşi loc cu noi. Lima, capitala Peru. Ei din portul Callao, iar noi de pe modernul Aeropuerto Internacional “Jorge Chavez”… Mă voi întreba mereu cum a reuşit echipajul şi mai ales cum a suprevieţuit şi a rezistat Pacificului mereu furios, când pe mine, stând pe nişte stânci din Insula Paştelui aproape scufundate şi izbite sistematic de valuri, unul dintre ele m-a pocnit cu atâta putere, încât m-a descălţat de sandalele prinse foarte bine de picior cu câte două barete!...
Zburăm aşadar spre…frig, dar cu aminitirea vipiei din Insula Paştelui şi a vântului extrem de puternic din Ţara de Foc. Ne aşteptau (răbdători încă) gheţarii din Parcul Naţional Los Glaciares cu celebrul “Perito Morreno” şi călătoria la bordul catamaranului ce a pornit din “Puerto Banderas” spre trio-ul “Todo Glaciares” cu Gheţarii “Helm”, “Spegazzini” şi “Upsalla”.
Pe urmele lui "El Perito" şi ale eternelor dispute Argentina - Chile…
Denumit după numele unui alt mare explorator al Patagoniei - Francisco Moreno (eroul naţional argentinian poreclit "El Perito"), Gheţarul “Perito Moreno” (suprafaţă 250 km², 30 km lungime, 170m adâncime şi o înăltime medie a gheţii de 74m) poate fi admirat din mai multe locuri şi unghiuri. Francisco Moreno a explorat pentru prima dată teritoriul Patagoniei şi a fost cel căruia i s-a dat sarcina de a propune şi negocia cu Chile stabilirea graniţelor naturale dintre Patagonia şi Ţara de Foc. Când s-a pus problema negocierii directe, Chile a propus ca graniţa să fie stabilită în funcţie de râurile şi lacurile ce străbăteau teritoriul, adică toate râurile ce curgeau spre Oceanul Atlantic să marcheze teritoriul argentinian şi cele care curgeau spre Oceanul Pacific să marcheze pe cel chilian. Argentina, la rândul său a propus ca graniţa naturală să fie dată de vârfurile Anzilor Cordilieri. Şi cum nu s-a ajuns la nici un rezultat s-a apelat la un arbitru international, Marea Britanie. Varianta Argentinei avea să iasă câştigatoare datorită argumentului adus instanţei de Francisco Moreno, care a spus că albia şi cursul râurilor pot fi modificate de mâna omului, deci nu reprezintă un criteriu valid… Drept mulţumire, Guvernul argentinian i-a dăruit lui Moreno foarte mult pământ în Patagonia, iar el a decis să doneze înapoi statului o mare suprafaţă, cu condiţia să fie transformată în arie protejată. Există multe parcuri şi rezervaţii naturale în Argentina, dar “Nahuel Huapi” al lui Perito Moreno rămâne unul dintre cele mai frumoase.
Între Argentina şI Chile au existat mereu dispute asupra stabilirii graniţelor. Există situaţii bizare… De pildă, argentinienii care vor să meargă de la El Calafate sau Rio Gallegos la Ushuaia, trebuie să treacă mai întâi graniţa spre Chile şi apoi să ajungă din nou în Argentina.
Ambele ţări îşi dispută acum superlativele turistice şi geografice de “Capătul Lumii” şi “Cel mai sudic punct al Planetei”. Argentina se laudă cu Ushuaia, iar Chile, cu Port Williams pe care l-am putut admira în timp ce navigam pe Canalul Beagle. Acesta a fost mai întâi o garnizoană, unde, în cele câteva zeci de căsuţe construite pe stâncile unei insule aflate la sud de Ţara de Foc, locuiau militarii şi familiile lor. Dacă în 1960 erau numai 300 de locuitori, astăzi Port Williams are peste 5.000. Există deja aeroport (Guardia Marina Zañartu Airport), Primăria Antracticii, muzeu, bănci, hoteluri, restaurante şi una dintre cele mai moderne staţii meteorologice. Tot aici se află Universitatea “Magellan” unde îşi desfăşoară activitatea cercetătorii care studiază şi lucrează pentru Baza de Cercetări Chiliană “Arturo Prat” din Antarctica, iar turismul a început să se dezvolte o dată cu popasul celor care călătoresc fie spre Capul Horn, fie spre Antarctica la bordul navelor de croazieră.
Se spune că sloganul şi conceptul de promovare al chilienilor - "The world's most southern" (inspirat de "Southernmost city in the world" - titlul unui articol apărut culmea! - în 1998 în publicaţia argentiniană “Clarin” care vinde peste 300.000 de exemplare numai în Buenos Aires -) este mai…tare decât cel al argentinienilor – “Ushuaia,Tierra del Fuego–Fin del Mundo”. Aici se desfăşoară în fiecare an “Glorias Navales Regata” – o competiţie nautică internaţională la start-ul căreia se prezintă peste 300 de ambarcaţiuni. Această Regată face parte din seria de activităţi ce au loc în onoarea celebrei bătălii navale de la Iquieque (port peruvian care acum aparţine statului Chile) din 21 mai 1879. Atunci, “Războiul Pacificului” se purta între forţele terestre şi cele navale ale Chile şi Peru care semnase în secret un pact cu Bolivia. Motivul: zăcămintele de azotaţi! Începută la ora 6.30 dimineaţa, bătălia dintre cuirasatul “Huascar” comandat de amiralul peruvian Miguel Grau Seminario şi corveta “Esmeralda” la comanda căreia se afla tânărul căpitan chilian Arturo Prat Chacon (31 ani), a durat patru ore şi s-a tranşat în favoarea primului. Deşi căpitanul Prat fusese primul care reuşise să urce la bordul cuirasatului “Huascar”, acesta şi-a pierdut în cele din rumă viaţa. Amiralul Grau a dat ordin ca toate obiectele personale, uniforma şi decoraţiile să fie înmânate văduvei rivalului său, care a primit apoi o scrisoare în care acesta îi remarca curajul şi mai ales calităţile de comandant şi luptător “pentru un bărbat atât de tânăr” a cărui personalitate avea să îi inspire mereu pe chilieni. Astăzi numele său dat numeroaselor străzi, clădiri, pieţe şi bulevarde din Chile, Şcolii şi Academiei Navale din Santiago de Chile, dar şi unor nave de război reprezentative – cuirasatul “USS Brooklyn” (1950), distrugătorul “British County (1983 – 2006) şi fregata olandeză “Jacob van Heemskerck” achiziţionată în 2006 de Chile şi botezată “Capitan Prat”. Portertul său se află pe bancnota de 10.000 de pesos chilieni.
Citește pe Antena3.ro
Parcul Naţional Los Glaciares
…te întâmpină dimineaţa cu frig pătrunzător şi cu burniţă, dar după prânz apare soarele “cu dinţi”, astfel încât poţi admira şi fotografia un “Peritor Moreno” în toată splendoarea şi măreţia lui. Crevasele verticale de pe suprafaţă, cu nuanţe de albastru intens sunt impresionante, dar cei cu adevărat norocoşi sunt aceia care au şansa sa asiste la o “Ruptură” (expansiunea sa, încă neexplicată de oamenii de ştiintă, produce rupturi ale calotei de gheaţă), când iceberg-urile cad în apa din Canal de Los Tempanos cu un zgomot înspământător şi capătă pentru câteva clipe nuanţe de verde. Poţi face fotografii de pe pasarelele construite chiar în faţa gheţarului, pe diferite nivele şi întinse pe aproximativ 2 km, făcând trekking pe gheţar, pe anumite porţiuni sau de la bordul unui catamaran ce navighează pe braţul Rico, una din cele patru ramificaţii ale Lacului Argentino, cel mai mare (1.560 km²) din Argentina. Situat la 80 km de boemul oraş El Calafate,” “Perito Moreno” rămîne cel mai faimos gheţar din America de Sud, una dintre atracţiile turistice din Patagonia (este unul dintre puţinii gheţari activi din lume) şi mai ales este a treia rezervă de apă dulce din lume disputată (bineînţeles) şi acum de Argentina şi Chile.
De la “Agrişele lui Magellan” la “Capitala Mondială a Gheţarilor”
El Calafate este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi pitoreşti orăşele pe care le-am vizitat, un loc în care pur şi simplu te simţi bine. Denumirea provine de la cuvântul “calafate”, care este un arbust mic veşnic verde (“Berberis buxifolia”) cu flori galbene şi care face fructe de un albastru închis (“Magellan Barberry”) – un fel de agrişe, fiind frecvent întâlnit în sudul Argentinei şi Chile, dar devenit simbol pentru Patagonia. Pe lângă proprietăţile terapaeutice ale fructelor, “calafatul” poate fi folosit şi pe post de plantă ornamentală şi poate fi chiar modelat (are şi spini) ca un bonsai. Pe strada principală (unica) din El Calafate sunt zeci de prăvălii care comercializează dulceţuri, gemuri, prăjituri, biscuiţi cu umpluturi din aceste fructe despre care se spune că din care oricine mănâncă măcar o boabă, va reveni în Patagonia. Hmm…Voi vedea... Aceste prăvălii sunt numeric la concurenţă cu cele de suveniruri, “vedetele” fiind cele care vând obiecte artizanale şi hand-made inspirate din tradiţiile comunităţilor de indieni din Patagonia - Los Mapuches, Tehuelches, Onas şi Yamanes.
Oraşul “El Calafate” a cărui denumire mai înseamnă şi “a călăfatui” (cf. DEX: “a astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punţii unei nave în vederea etanşării”), a fost oficial fondat în 1927, special pentru promova şi marca inaugurarea în 1937 a Perito Moreno Park. M-am gândit imediat la Calafat-ul nostru de la Dunăre şi la faptul că aceste două localităţi cu acelaşi nume şi cu aceeaşi etimologie trebuie să fie înfrăţite…Nu sunt! Despre Calafat-ul românesc legenda spune că a fost la origine o colonie de pescari. În anul 1040, Mihail Calafat, meşter în arta călăfătuirii, găsind pe aceste meleaguri o aşezare propice pentru meseria sa ar fi înfinţat pe malul Dunării un atelier pentru repararea şi smolirea corăbiilor, fapt care a făcut ca navigatorii bizantini şi cei genovezi, atraşi de iscusinţa sa, să-şi aducă vasele pentru a fi reparate. Locul unic unde se efectua călăfătuirea era la debarcaderul de lânga satul de pescari care, ulterior, a primit numele de Calafat.
Declarat “Capitala Mondială a Gheţarilor”, El Calafate (25.000 de locuitori) este mult mai cunoscut decât un alt oraş la fel de important - El Chalten, situat de cealalată parte a Lacului Argentino.
În august 2006, numele oraşului făcea înconjurul lumii şi cunoştea în sfârşit celebritatea. Şi asta datorită excentricului miliardar Steve Fosset, supranumit şi “Noul Magellan”, cel care, aflat la bordul unui avion pilotat de el avea să dispară fără urmă în Deşertul Nevada la 2 septembrie 2007. A zburat cu avionul, cu balonul şi cu zeppelinul în jurul lumii, a participat la curse cu sănii trase de câini sau la celebra competiţie automobilistică de 24 de ore de la Le Mans, a traversat înot Canalul Mânecii, a facut înconjurul lumii şi pe apă şi are, în total 116 recorduri mondiale în 5 discipline sportive, dintre care 22 recorduri absolute, 76 dintre ele nefiind doborâte nici până în prezent. La 30 august 2006, Steve Fosset şi copilotul său Einar Enevoldson aveau să stabiliească chiar desupra oraşului El Calafate un nou record mondial certificat de Federaţia Internaţională Aeronautică: la bordul planorului “Perlan”, ei au ajuns în stratosferă, la altitudinea de 15.453 m. Vechiul record aparţinea din 1986 americanului Robert Harris care atinsese altitudinea de 14.940m.
La 11 iulie 2010, El Calafate s-a aflat din nou în centrul atenţiei prin eclipsa totală de soare care a avut maximul aici.
Şi să mai spunem că abia seara, când toate restaurantele, cafenelele şi terasele sunt arhipline îţi dai seama de dezvoltarea turismului în acest colţ – doar aparent, uitat de lume. Unde nu lipseşte nici măcar Casino-ul…
This is a great place for ecoturism as you are surrounded by nature.
You should also visit the Port of Fruits when in Tigre, this used to be a food market but now it is a crafts market.You can go to the Museum House of Domingo F. Sarmiento - National Historical Monument (small construction of wood raised in 1853 by Sarmiento)
