x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 5 cele mai active rase de câini. Au nevoie de exerciții fizice și stimulare mentală

5 cele mai active rase de câini. Au nevoie de exerciții fizice și stimulare mentală

de Anastasia Paul    |    02 Oct 2023   •   22:15
5 cele mai active rase de câini. Au nevoie de exerciții fizice și stimulare mentală
Sursa foto: Hepta

Rasele de câini hiperactive au cu siguranță niveluri ridicate de energie și au astfel nevoie de exerciții fizice regulate și stimulare mentală.

Aceștia se simt bine într-un mediu activ și vor să participe la activități care le provoacă inteligența și abilitățile fizice. Sunt mereu pregătiți pentru jocuri sau drumeții lungi în munți. Însă acest comportament sportiv trebuie menținut constant pentru a preveni plictiseala și atitudinea distructivă. 

Antrenamentul poate fi uneori mai dificil cu astfel de câini dar nu te lăsa descurajat. Noile cercetări arată cum învață câinii diferite comenzi folosind părți ale creierului similare cu ale copiilor. 

Cercetătorii de la Universitatea Eötvös Loránd au descoperit că mintea acestora realizează calcule statistice complexe pentru a determina dacă silabele sunt probabil să formeze un cuvânt sau nu. Copiii mici pot descoperi cuvinte noi într-un flux de vorbire, cu mult înainte de a înțelege ce înseamnă de fapt. Când ascultă pe cineva vorbind, ei fac calcule pentru a determina unde se termină un cuvânt și unde începe altul, pe care oamenii de știință le numesc limite de cuvinte. Acum, cercetătorii din Ungaria spun că cel mai bun prieten al omului poate face același lucru.

Prin urmare, dacă ești gata pentru o viață plină de aventuri alături de un prieten blănos, ia în considerare aceste rase de câini deosebit de activi:

1. Border Collie
Originar din regiunea de graniță dintre Scoția și Anglia, Border Collie este un câine plin de energie. Este folosit pentru paza și ghidarea vacilor și a oilor. Poate fi menținut în formă prin antrenament și activități fizice regulate, altfel se vor plictisi și vor dezvolta comportamente distructive. 

2. Ciobanesc australian
Ciobanescul australian este un caine ciobănesc de talie medie cunoscut pentru inteligenta, agilitatea si versatilitatea sa. Originar din Statele Unite, această rasă a câștigat popularitate datorită abilităților sale excepționale de păstorit. Când aduci acasă un ciobanesc australian, fii pregătit să ai grijă de un cățeluș deștept, care va distruge lucruri deoarece are multă energie. Sunt ușor de dresat și se adaptează bine la mediul înconjurător dar trebuie alergați zilnic. Trebuie să aibă mereo ceva de plăcut pentru a fi fericiți și sănătoși. 

3. Dalmatian
S-ar putea să recunoaști acest câine cel mai bine din filmul Disney „101 de dalmațieni”, dar adevărul este că în realitate sunt mult mai energici decât ne dăm seama. A fost crescut în primul rând ca un câine de căruță, la mijlocul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, natura bună și inteligența rasei l-au făcut un animal de companie de dorit pentru familii.Este frumos, alb cu pete nerge. Însă energia sa l-a făcut să fie asociat cu stingerea incendiilor, ajutând la salvări și evacuări. Este un câine atletic, potrivit pentru drumeții și alergare. 

4. Husky siberian
Husky-ul Siberian, originar din Siberia, a fost crescut inițial ca un câine de sanie pentru a transporta mărfuri și oameni prin Arctica. Are talie medie și o rezistență incredibilă. Are nevoie de aleregare zilnică și suferă în climatele mai calde. Are neboie de mult antrenament și stimulare mentală. Nu trebuie lăsat singur mult timp. 

5. Jack Russell Terrier
Nu lăsa dimensiunea lui mică să te păcălească. Este un câine hiperactiv iar dacă nu face suficientă mișcare va distruge totul prin casă. Are un corp compact, de formă pătrată, cu picioare scurte și o față care seamănă cu o vulpe, are dinți ascuțiți și nas mic. Blana este aspră și urechile drepte. Este un câine agresiv, crescut pentru vânătoarea de vulpi în Anglia de la începutul secolului al XIX-lea, scrie studyfinds.org. 

 

×
Subiecte în articol: caini hiperactiv