x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Aranjamente surprinzătoare cu miniaturi

Aranjamente surprinzătoare cu miniaturi

16 Feb 2008   •   00:00

Aţi crezut până acum că efectele decorative deosebite se pot obţine doar cu plante de talie mare? Ei bine, v-aţi înşelat! Plantele miniaturale, combinate cu gust cu diverse alte elemente pot crea imagini de o fineţe estetică rară.

Aţi crezut până acum că efectele decorative deosebite se pot obţine doar cu plante de talie mare? Ei bine, v-aţi înşelat! Plantele miniaturale, combinate cu gust cu diverse alte elemente pot crea imagini de o fineţe estetică rară. Pentru că primăvara ne bate la uşă ceva mai devreme decât ar trebui în acest an, vă propunem câteva variante de aranjamente şi buchete cu campanule, bambus, sedum, anemone, trandafiri, zambile, varză decorativă şi diverse alte crengi şi frunze.

 

 

Culoarea, din nou la modă

De câţiva ani încoace, designerii ne-au tot spus că la modă sunt culorile neutre precum albul şi negrul, pentru că denotă eleganţă şi stil. Acceptate erau doar câteva nuanţe de gri, aşa cum vă povesteam în urmă cu câteva săptămâni. Mai nou, toţi mizează pe culoare şi, pentru că primăvara este sezonul campanulelor în frumoase naunţe albăstrui, al zambilelor şi al anemonelor, iată că s-a creat un nou curent estetic: aranjamente unicolore cu flori de sezon, completate cu tulpini de bambus şi alte plante decorative prin frunziş. Interesant este că designerii combină cu dexteritate plante miniaturale la ghiveci, aşa cum vedeţi şi în imaginile ală­turate, cu flori tăiate de talie mare precum trandafirii de un alb imaculat. S-a renunţat la ideea de sobrietate şi se mizează acum pe exuberanţă.

 

 

Cum se fac aranjamentele?

De departe cel mai spectaculos aranjament este cel construit pe un “pat” de zambile. Ce vă trebuie? Câteva ghivece miniaturale cu campanula, bulbi forţaţi de zambilă mov, un vas cu pereţi puţin înalţi, dar cu bună stabilitate, de preferinţă ceramic, crengi înmugurite culese din grădină, panglici colorate şi câteva frunze de mari dimensiuni care să nu fie foarte fragile.

 

 

Cele mai frumoase sunt cele ale begoniior decorative prin frunziş, dacă dispuneţi de ele. Şi, ca să mutaţi mai uşor aranjamentul, vă mai trebuie o tăviţă solidă. Pe această tăviţă sprijiniţi vasul ceramic (care trebuie să se comporte ca un ghiveci propriu-zis nu, doar ca o mască). La baza lui puneţi câteva pietricele pentru drenaj, completaţi cu pământ de bună calitate şi plantaţi bulbii de zambile. Presaţi bine pământul de jur-împrejur aşa încât 30% din dimensiunea bulbilor să rămână deasupra pământului. Fixaţi crenguţele sub formă de arcadă ca să aibă stabilitate. La nevoie puteţi să improvizaţi la acest capitol. Împachetaţi mini-campanulele în frunzele mari şi prindeţi-le de “arcade” cu panglici colorate….

 

 

 

Un altfel de buchet

Cel mai dificil este de realizat un buchet care, deşi pare, nu este deloc unul obişnuit. S-a făcut un buchet cu anemone şi alte câteva plante decorative prin frunziş, dar zona de bază, dacă vreţi, este reprezentată de campanule miniaturale fixate în buchet cu... ghivece cu tot. N-aţi crede că e aşa decât dacă aţi asista la realizarea lui. Este, dacă vreţi, o mică minune estetică. În altă ordine de idei, sedumul a fost şi el folosit aici. După cum ştiţi, el este o plantă suculentă, deci trebuie amplasat în aşa fel în buchet încât să nu ajungă deloc la apă, pentru că altfel ar putrezi. Neudat câteva zile, el nu păţeşte nimic.

 

 

 

SFAT

 

 

Când se folo­sesc atât plan­te la ghiveci, cât şi plante tăiate în ace­laşi aranjament, lucrurile se complică. În general, co­diţele plan­te­lor tăiate se fixează la capăt în nişte eprubete pline cu apă şi substanţe de întreţinere. Plantele la ghiveci se udă în funcţie de necesităţi. În timp, unele vor fi înlo­cui­te, altele vor fi doar curăţate de uscături. În general, aceste aranjamen­te durează câteva luni. Contează mult temperatura de păstrare. Cu cât este mai răcoare, cu atât ele durează mai mult

×
Subiecte în articol: mereu verde