CASA MACCA (I)

Strada Henri Coandă este una dintre arterele liniştite ale Bucureştiului, cu reşedinţe impozante de secol al XIX-lea, muzee şi ambasade. Umbrită de copaci înalţi şi retrasă de la stradă, clădirea de la numărul 11 atrage privirea datorită sculpturilor greco-romane, sarcofagelor, fragmentelor de inscripţii, de capiteluri sau de coloane expuse aleatoriu în curtea sa. Dacă poarta este deschisă, se poate intra şi admira atât fragmentele arheologice, cât şi interiorul clădirii. În clar-obscurul holului central luminat de câteva neoane, ce înlocuiesc candelabrele, descoperi o reşedinţă ale cărei interioare friguroase şi puţin ponosite amintesc de seratele şi petrecerile sfârşitului de secol al XIX-lea.

Într-o vreme când Bulevardul Dacia nu fusese trasat, colonelul Petre Macca îi avea ca vecini pe generalul Alexandru Florescu, ministrul liberal Anastase Stolojan, colonelul Dumitru Istrate, generalul E. Arion, maiorul Constanti Berindei, generalul Tell sau familia Kretzulescu.

Clădirea din Strada Cosma numărul 17, actual Henri Coandă numărul 11, a primit autorizaţia de construcţie la 1 august 1891, arhitectul fiind J. Berthet. Casa are subsol, parter, etaj şi un pod. Are pereţi groşi din cărămidă, planşee din lemn şi din grinzi metalice.

S-a apelat la o abundenţă decorativă a faţadei în decroş dinspre stradă. Elevaţiile sunt subliniate pe întreaga suprafaţă de bosaje. Acestea prezintă elemente eclectice cu influenţe baroce precum: frontoane deasupra ferestrelor, parapete traforate, decoraţii cu mascheroni, îngeraşi, capete de madone şi de lei, ghirlande, cochilii şi elemente heraldice doar pe faţadele dinspre est (stradă) şi dinspre sud (accesul principal), lipsind pe faţada dinspre vest.

Ferestrele sunt ample, înalte, iar deasupra ca şi chei de boltă au elemente decorative vegetale şi îngeraşi. Acoperişul nu mai păstrează lucarnele, care corespundeau fiecărui gol din faţadă.

Axul accesului este marcat de un fronton în arc de cerc decorat cu motive figurative în ronde-bosse, uşa principală de intrare fiind flancată de doi atlanţi masivi.

Interioare

La parter se ajunge printr-un vestibul a cărui scară este de marmură. Plafonul este pictat şi reprezintă o compoziţie alegorică, iar pereţii sunt decoraţi cu panouri stucate şi pictate şi câte o uşă cu ancadramente realizate cu motive figurative în ronde-bosse.

Interioarele parterului şi etajului sunt organizate după moda epocii, în jurul unui hol central, bogat ornamentat, ritmat de coloane cu capiteluri compozite, pe două niveluri, pentru a lumina ambele etaje.

Pictura plafoanelor, a pereţilor, a lambriurilor, a foilor de uşi reprezintă motive florale, himere, peisaje romantice ilustrând anotimpurile încadrate în profile aurite şi medalioane cu personaje alegorice pictate în stil academist.

Reliefurile stucate sunt acoperite parţial cu foiţă de aur. Starea de conservare este aparent bună în comparaţie cu situaţia întregii clădiri. Nu se cunosc informaţii despre o restaurare anterioară.

Din holul parterului se face intrarea în şapte saloane bogat decorate şi către scara de serviciu. Poate cea mai impresionantă încăpere este cea cu vitralii, de unde se ieşea iniţial în curtea din spate, unde se afla corpul secundar.

Scara de marmură susţinută de doi amoraşi urcă la galeria de la etaj, decorată cu stucatură policromă şi panouri pictate. Acoperită cu un luminator vitrat central, galeria cu ansamblul ei decorativ are un ecleraj ce intensifică aspectul. Camerele care se deschid din această galerie păstrează ca detalii ornamentale doar chenarele şi rozetele stucate ale tavanelor. Specialiştii afirmă că nu a existat pictură în camerele etajului.

Stucaturile împodobesc în mod excesiv interioarele, înfrumuseţând plafonul şi pereţii saloanelor cu picturi decorative ale unor scene mitologice sau alegorice. Fără să fi fost somptuoase, încăperile casei Macca au finisajele specifice epocii. La parter, lambriuri de lemn, plafoane din lemn şi stuc, scară de marmură, vitralii, parchet din trei esenţe de lemn, feronerie, profile din ipsos trase sau turnate, decorate parţial cu foiţă de aur.

Muzeul Antichităţilor

După moartea Elenei Macca, în 1912, clădirea revine Casei Şcoalelor. În 1932, ca prim-ministru, Nicolae Iorga mută temporar în acest sediu colecţiile Muzeului Antichităţilor până la terminarea lucrărilor celui de pe Kiseleff, actualul MŢR.

Muzeul fost înfiinţat de domnitorul Alexandru Ghica la 3 noiembrie 1834, fiind găzduit atunci în clădirea Colegiului Sfântul Sava, pe locul căreia s-a construit Universitatea Bucureşti. Din 1834, colecţiile de curiozităţi naturale, piese arheologice, sculpturi, monede greco-romane şi bizantine s-au îmbogăţit fie prin descoperiri arheologice, fie prin achiziţii sau donaţii din partea unor colecţionari precum generalul Mavros, Pappazoglu, Bolliac, Sturdza, Rosetti, Kretzulescu, Cantilli, C(G)asotti, Kogălniceanu, Enciulescu, Beldiceanu, Butculescu, Zamfirescu, Lenş, Solacolu, Vendelin, Ardos, Mititelu, Slobozianu, Lucaciu, Tzigara-Samurcaş, colecţia de vase greceşti de la Muzeul Kalinderu, unele piese din colecţia M. Sutzu preluate de la Academia Română, obiecte din vechile colecţii ale Universităţii şi din colecţia Muzeului Saint Georges.

În 1949, Muzeul de Antichităţi a intrat în structura Academiei RPR, iar prin Hotărârea nr. 1048 a Consiliului de Miniştri de la 1 iulie 1956 devenea Institut de Arheologie. O dată cu crearea în 1971 a Muzeului Naţional de Istorie al României, au fost transferate colecţii întregi de piese semnificative pentru anumite epoci sau culturi. În timp ce alte colecţii au ajuns în patrimoniul muzeelor Constanţa, Craiova, Piatra Neamţ, Ploieşti, Tulcea, Vaslui etc.

Din colecţiile donate în primii ani de existenţă ai MNA au rămas în proprietatea Institutului de Arheologie colecţia de antichităţi egiptene, de vase miceniene, cipriote, italiote şi attice, de opaiţe şi sticlărie romane, de inscripţii şi piese numismatice, afirmă arheologul Oana Damian.

Imobilul Macca nu a suferit modificări majore de-a lungul timpului, fiind protejat prin LMI 2004, categoria B, poziţia 720 cod B-II-m-B-18440. Degradarea clădirii este evidentă, prezentând atât grave deficienţe structurale, umiditate ridicată a zidurilor la subsol, atac biologic, cât şi fărâmiţarea sau exfolierea decoraţiilor. Paul Valery împarte casele în trei categorii: acelea care nu spun nimic, acelea care vorbesc şi acelea care cântă. Casa Macca, sediu al Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", este o adevărată comoară, dar uitată de autorităţi, căci de ani la rând au rămas indiferente.

În timp ce clădirea Muzeului Severeanu, situată în imediata apropiere, a fost reabilitată de curând, sediul Institutului de Arheologie aşteaptă să îi vină rândul. Este drept însă că Muzeul Maria şi George Severanu aparţine Primăriei Municipiului Bucureşti, iar institutul, Academiei Române.

Informaţii preluate din "Studiul privind refuncţionalizarea Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" şi amenajarea Muzeului Naţional de Arheologie, realizat de biroul de arhitectură BBM Group în anul 1996".

Colonelul Petre Macca (1844-1905) şi soţia sa, Elena (1842-1912), nu au avut copii. Conform testamentului Elenei Macca din 1896, aceasta a donat Casei Şcoalelor atât moşia şi conacul de la Miroşi, judeţul Argeş, cât şi reşedinţa din Strada Cosma, actuală Henri Coandă.

"De obicei, arhitecţilor le revine sarcina propunerii  colaboratorilor, iar spiritul decoraţiei murale a stat în directă legătură cu gustul şi pretenţiile comanditarului. O decoraţie în stil italian, francez sau vienez în raport cu ţara unde şi-a făcut studiile"
Petre Oprea / istoric de artă