x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa De ce nu m-ai făcut, mamă, croat?

De ce nu m-ai făcut, mamă, croat?

01 Dec 2007   •   00:00

Acest popor a ajuns in Dalmaţia şi Panonia in secolul al VII-lea, iar după o stăpănire bizantină şi carolingiană a intemeiat un regat independent şi puternic sub conducerea unor prinţi croaţi.

In ţara lor trăiesc astăzi cam patru milioane şi jumătate de croaţi, iar prin lume mai sunt răspăndiţi un milion. Acest popor a ajuns in Dalmaţia şi Panonia in secolul al VII-lea, iar după o stăpănire bizantină şi carolingiană a intemeiat un regat independent şi puternic sub conducerea unor prinţi croaţi. Pe la 1100 au trecut sub vasalitatea Ungariei. Mai tărziu, Bosnia şi Herţegovina sunt alipite Imperiului Otoman, in timp ce Dalmaţia (cu excepţia oraşului-stat Dubrovnik) cade sub puterea dogilor veneţieni.

După incheierea primei conflagraţii mondiale, Slovenia, Croaţia şi Bosnia, cărora li s-a adăugat Serbia, au alcătuit Regatul sărbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit in 1929 Regatul Iugoslaviei. In timpul celui de-al II-lea război mondial ţara a intrat sub ocupaţie germană, iar in Croaţia a fost creat un stat fascist marionetă. Imediat după incheierea păcii, sub influenţă sovietică, dar foarte repede in conflict direct şi deschis cu Moscova, Croaţia a devenit una dintre republicile federale socialiste reunite sub forţa morală şi politică a lui Iosip Broz Tito.

Fără să comentez frămăntările şi conflictele făţişe sau mocnite ce au caracterizat viaţa socio-politică din zonă in ultimele decenii, voi aminti doar că independenţa Croaţiei de azi s-a infăptuit abia la 25 iunie 1991. Acest scurt istoric a vrut să reamintească cititorilor mei incercările teribile prin care a trecut poporul croat secole de-a răndul, reuşind să-şi păstreze intactă identitatea, adică limba, cultura, tradiţiile, relicvele şi monumentele. Croaţia este o ţară uimitor de frumoasă, de la cămpiile, lacurile şi dealurile din nord şi nord-est pănă la crestele impădurite ale Alpilor Dinarici şi litoralul stăncos al Coastei Dalmate, la Marea Adriatică. O infuzie masivă şi rapidă a capitalului străin (cu preponderenţă american) a ridicat produsul intern brut la peste 10.000 de dolari pe cap de locuitor (de două ori mai mare decăt cel de pe capul locuitorului romăn...) şi a făcut să inflorească miraculos oraşe precum Zagreb, Rijeka, Split, Dubrovnik, Sisak sau Vukovar.

Zilele trecute, croaţii au dat Europei o lecţie peste care noi, preocupaţi de propria neputinţă şi invăluiţi in deşertăciune, am trecut cu seninătate, fără s-o citim. Ei au infrănt fără drept de apel reprezentativa de fotbal a Angliei chiar la ea acasă, pe Wembley, intr-un meci in care nu-şi puneau in joc decăt onoarea, bărbăţia, talentul şi orgoliul naţional.

In acea seară, văzăndu-i pe Lampard, Gerrard, Crouch, Beckham şi ai lor ieşind de pe teren cu fruntea in pămănt, vă jur că aş fi vrut să mă facă mama croat...

×
Subiecte în articol: editorial