Energie nepoluantă şi ieftină

ÎNTOARCERE LA MORILE DE VĂNT ŞI DON QUIJOTE
O lungă perioadă din istoria civilizaţiei noastre forţele naturii au fost puze să lucreze în folosul omului. Puterea greu de stăvilit a vântului, căderile de apă, enegia calorică a Soarelui, energia secretă a mareelor pot fi numai câteva exemple edificatoare. Le-am ales din categoria utilizărilor nedistructive, care nu au afectat cu nimic ecosistemul planetar.

Inventarea motorului cu combustie internă, descoperirea forţei aburului şi a puterii hidrocarburilor au împins, este adevărat, omenirea către era tehnologiilor avansate, dar reversul acestei medalii strălucitoare nu este de loc încurajator, din cauza dezechilibrelor provocate.

MOARA DE VĂNT
Morile de vânt au constituit, aproape pretutindeni în lume, evident în teritoriile în care curenţii de aer naturali erau suficient de constanţi în intensitate şi durată, pe parcursul unui an, soluţia ideală pentru a produce lucrul mecanic sau energia de care omul avea nevoie.

Cea dintâi şi cea mai răspândită utilizare a morii de vânt a fost măcinarea grânelor, ele fiind ulterior folosite la pomparea apei pe trasee prestabilite sau la producerea unor cantităţi de enegie electrică folosind aşa-numitele turbine de vânt. Cele dintâi mori de vânt au fost cele cu axă verticală, inventate în Persia încă din secolul al IX-lea. Primele scrieri despre aceste utilaje datează din vremea califului Umar (634-644 î.Hr.), ele având şase ori douăsprezece palete, acoperite cu piele sau material textile, fiind utilizate atât la măcinarea boabelor de porumb, cât şi la pomparea apei.

Mori similare erau folosite de către chinezi pentru irigaţii (secolul al XIII-lea, dinastia Jurchen Jin). Morile de vânt cu axa orizontală au fost utilizate intens în insulele Greciei şi mai apoi în nord-vestul continentului European, cu deosebire în Franţa, Flandra, Anglia estică (al patrulea sfert al secolului al XII-lea). Morarul era, de obicei, plătit cu o parte din făina măcinată.

PROGRESE TEHNICE
Un progres tehnic remarcabil a fost inventarea morii rotative, capabilă să îşi înalţe şi să îşi rotească propriul ax în funcţie de direcţia şi de intensitatea vântului. Aceasta a permis un corp de clădire mai înalt, deci palete de mai mare anvergură, capabile să "prindă" mai multă forţă eoliană. Morile de vânt au început să fie construite şi pe cele mai înalte turnuri ale castelelor sau pe zidurile de fortificaţie ale cetăţilor.

Un alt salt important, din punct de vedere tehnic, a venit o dată cu introducerea unor sisteme de roţi dinţate care permiteau mărirea vitezei la corpurile de măcinare o dată cu creşterea intensităţii vântului. Pe la 1780, englezul Stephen Hooper a inventat şi un sistem care se regla automat, în mişcare, adaptându-se condiţiilor exterioare. Revoluţia industrială şi apariţia motorului cu abur au diminuat rapid importanţa morilor de vânt, care rămâneau tributare principiului productivităţii.

CANADA ŞI SUA
Pe continentul nord-american morile de vânt au apărut mai întâi în Noua Franţă (Canada), având simultan şi rolul unor importante puncte strategice. În 1690, în timpul bătăliei pentru Quebec, unul dintre cele mai importante puncte de apărare ale oraşului a foat moara de la Mont Carmel, dotată cu trei baterii de tun extrem de eficiente.

În Statele Unite, morile de vânt erau considerate cele mei eficiente sisteme de pompare a apei, fiind utilizate de către fermieri pentru irigarea unor suprafeţe întinse, dar şi pentru alimentarea oraşelor cu apă potabilă. Morile de vânt au avut şi o contribuţie esenţială la construcţia rapidă şi eficientă a reţelei americane de căi ferate, asigurând apa şi hrana necesare muncitorilor.

ERA MODERNĂ
Reîntoarcerea la forţa vântului şi la producţia ieftină de energie electrică este spectaculoasă şi în plină desfăşurare. Morile moderne sunt numite turbine sau generatoare de vânt şi sunt proiectate pentru a genera o energie de până la 6 MW (o uzină electrică pe combustibil poate produce între 500 şi 1.300 MW). Preocupările pentru protecţia mediului şi pentru conservarea rezervelor naturale de combustibil lichid sau solid fac atractive proiectele locale sau naţionale de producere a energiei cu mori de vânt moderne.

ÎN LITERATURĂ
Morile de vânt au fost imortalizate pentru posteritate de către Cervantes, în celebra scenă în care Don Quijote se lupta cu monştrii propriei închipuiri, crezând că numitele instalaţii erau nişte monştri feroce. Această scenă a dat şi anvergură internaţională localităţii La Mancha, cu minunatele şi străvechile ei mori de vânt. Tot moara de vânt are un rol important şi în "Ferma animalelor", opera lui Orwell, unde investiţia în construirea unei mori de vânt ar fi trebuit să reducă efortul manual şi să ridice standardul de viaţă…