x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Igrasia - metode de prevenire si combatere

Igrasia - metode de prevenire si combatere

de Catiusa Ivanov    |    17 Noi 2005   •   00:00
Igrasia  -  metode de prevenire si combatere
NE-AM INTERESAT PENTRU TINE
Igrasia devine un cosmar pentru multi dintre noi. Din nestiinta combatem efectele acesteia, si nu cauza. Daca nu mai vedem nici un semn al prezentei acesteia, nu inseamna ca am inlaturat-o definitiv

Igrasia este un fenomen care se manifesta printr-o umezeala persistenta a peretilor de zidarie ai unei constructii, din cauza apei retinute in porii materialelor din care sunt executati peretii respectivi. Atentie, deoarece igrasia se confunda adesea cu condensul! Nu fiecare perete umed sufera de igrasie. Atat igrasia, cat si condensul sunt caracterizate prin umezeala, cu diferenta ca igrasia este permanenta, iar condensul, temporar. Igrasia are efecte negative asupra microclimatului interior, depreciindu-l din punct de vedere al umiditatii, ceea ce faciliteaza aparitia unor microorganisme (mucegaiul). Mucegaiul are influente negative asupra sanatatii oamenilor, provocand afectiuni respiratorii si cardiovasculare. Multi dintre noi cred ca inlaturand mucegaiul cu o carpa uscata de pe zid sau vopsind din nou peretele rezolva problema. Nu este asa. Desi nu il mai vedem pe suprafata zidului, el continua sa se dezvolte in interiorul acestuia, eliminand prin stratul de vopsea spori care pastreaza in continuare in locuinta un climat nesanatos. Cea mai indicata metoda de tratare a mucegaiului sunt tratamentele chimice, deoarece acestea inlatura atat factorii care ii faciliteaza aparitia, cat si sporii latenti.

CAUZELE APARITIEI IGRASIEI

  • Lipsa hidroizolatiei sau existenta unei hidroizolatii defectuoase. Unele cladiri nu au hidroizolatie deloc sau, daca au, aceasta este facuta defectuos, ceea ce favorizeaza migrarea apei prin capilaritate, din panza freatica sau de la terasa. Este important de stiut ca igrasia aparuta prin capilaritate este intalnita la etajele inferioare, de la o hidroizolatie defectuoasa la fundatia cladirii sau la etajele superioare, de la o hidroizolatie defectuoasa a terasei.
  • Ventilarea necorespunzatoare a incaperilor. Aparitia igrasiei in incaperile care sunt dotate cu tamplarie termoizolanta este tot mai frecventa. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca incaperea nu este ventilata, iar nivelul umiditatii creste foarte mult. Umezeala se acumuleaza in pereti deoarece acestia nu pot elimina cantitatea mare de vapori de apa (prin materialele de constructii, vaporii de apa pot trece; se elimina aproximativ 200 g de apa pe metru patrat intr-un an).
  • Aplicari tehnologice defectuoase. In timpul construirii cladirii se tencuieste sau se hidroizoleaza mult mai repede decat ar fi necesar ca apa continuta in elementele de constructie (mortare, betoane) sa fie eliminata. De aici rezulta ca peretii cladirilor pot fi afectati de umezeala imediat dupa construire.

    METODE DE COMBATERE

    Vopsele si solutii antiigrasie. Aceste solutii si vopsele sunt, de fapt, impotriva condensului, nu a igrasiei. Daca folositi aceste produse pentru inlaturarea igrasiei nu vor fi eficiente, deoarece se actioneaza asupra efectului, nu asupra cauzei. Ele vor forma o bariera impermeabila, care va tine apa in perete, impiedicand condensarea ei le suprafata, dar degradarea peretelui se desfasoara in continuare.

    In cazul in care peretii sunt afectati de condens, inainte de a aplica una dintre aceste solutii sau vopsele, peretii trebuie uscati prin spalare cu clor si ventilare. Aceste produse le puteti gasi in magazine, la preturi cuprinse intre 10 si 50 RON, in functie de cantitate si firma producatoare.

    METODA ELECTRO-OSMOTICA

    Aceasta metoda este indicata pentru tratarea igrasiei de orice provenienta; scopul sau este de a tine umezeala la distanta de locuinta dumneavoastra. Metoda consta in introducerea in zid, printr-o serie de anozi de titan montati in zidarie, chiar deasupra nivelului solului, a unui curent electric de foarte mica intensitate, total inofensiv. Efectul este de respingere a umezelii spre partea inferioara a zidului si introducerea acestora in mod inofensiv in pamant. Instalarea este curata si rapida, rezultatul final este, practic, invizibil, iar distrugerile sunt minime. Acest sistem poate fi folosit atat pentru prevenirea igrasiei, cat si pentru combaterea ei. Consumul electric este aproximativ cat cel al unei sonerii. Sistemul se poate achizitiona de la firma ASA Holding, in rate sau cu plata pe loc.

    "Termoizolarea poate crea numeroase probleme daca este facuta necorespunzator. Eu, unul, recomand sa se apeleze la serviciile unui specialist in constructii pentru acest tip de lucrare" - Delia Florin

    TERMOIZOLAREA
    Pentru a afla informatii despre aplicatiile acestei metode am vorbit cu dl conferentiar universitar doctor inginer Delia Florin (foto), de la Facultatea de Constructii. Dansul spune ca termoizolarea aplicata necorespunzator poate crea numeroase probleme.

    In primul rand, este recomandat sa se aplice la exteriorul cladirii, nu la interior. Rolul termoizolarii este acela de a condensa vaporii de apa in interiorul sau, pentru ca mai tarziu, datorita ventilatiei, peretele sa elimine umezeala.

    In cazul in care termoizolarea este facuta la interior, vaporii condensati vor ramane in perete, fiind eliminati mult mai greu decat la exterior, unde peretele este foarte bine ventilat. Termoizolarea nu se recomanda impotriva igrasiei de capilaritate, deoarece prin perete apa va circula in continuare.

    Este recomandata impotriva condensului, dar si a igrasiei formate in urma expunerii indelungate la condens (cu mentiunea ca peretii trebuie sa fie uscati inainte prin metode chimice).

    La exterior termoizolarea se face aplicand polistiren expandat, vata minerala si spuma puliuretanica. La interior se aplica un strat de vata minerala, urmat de o folie de polistiren si de o structura de tip placa rigips. Este recomandat ca lucrarile de termoizolare sa fie executate de o firma de constructii specializata in domeniu.
  • ×
    Subiecte în articol: igrasia igrasiei