Pe Calea Griviţei colţ cu Strada Semicercului

24 Iul 2008 • 00:00

Specificul arhitectural al unei artere importantă a Bucureştiului
Stiluri arhitecturale variate, o succesiune de valori şi nonvalori, spaţii virane şi monumente izolate ce demonstrează o evoluţie urbanistică şi istorică, toate acestea constituie astăzi specificul Căii Griviţei, arteră care conservă un patrimoniu construit important.

Calea Griviţei

Aceasta era vechiul drum al Tîrgoviştei, care îşi avea originea o dată cu apariţia celor două capitale ale ţării Româneşti în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Denumirea actuală a primit-o, împreună cu mai multe artere ale Capitalei, după războiul de independenţă din 1877-1878, în amintirea victoriilor armatei române. Astfel, Podul Mogoşoaiei a devenit Calea Victoriei, iar Podul de Pămînt Calea Plevnei, Podul Calicilor a primit denumirea Calea Rahovei, iar Calea Tîrgoviştei, Calea Griviţei.

Această arteră importantă a Bucureştiului este formată din două părţi distincte, ceea ce se observă şi din Lista Monumentelor Istorice, care menţionează clădiri monument în jumătatea dinspre Calea Victoriei pînă în apropierea Gării de Nord, care desparte în două Calea Griviţei. Prima porţiune are o valoare arhitecturală, ambientală, stilistică, tipologică şi memorială, întrucît păstrează aproape integral arhitectura secolului al XIX-lea şi a primei jumătăţi a secolului al XX-lea, fapt reflectat şi în Lista Monumentelor Istorice, în care sînt menţionate clădiri aparţinînd patrimoniului arhitectural bucureştean între numerele 2 şi 137. În timp ce, după Gara de Nord, a doua parte a acestei artere reprezintă un fond construit în perioada interbelică şi comunistă. La nivelul tramei stradale, Calea Griviţei păstrează traseul din planul Borroczyn, pînă în zona Gării de Nord, apoi evoluează diferit.

În secolul al XIX-lea, Calea Griviţei avea un specific negustoresc, întrucît aici se desfăşura micul comerţ la îndemîna celor cu venituri mai mici. În partea veche a Căii Griviţei s-au păstrat atît funcţiunile comerciale, cît şi rezidenţiale care se regăsesc pe Calea Victoriei, cu o repartizare omogenă, de obicei aceste două funcţiuni întîlnindu-se în aceeaşi clădire.

La numărul 48

Proprietarei Maria Obedenaru i se elibera în anul 1890 o autorizaţie de construcţie, planurile fiind semnate de arhitectul Poteca. Silueta clădirii din Strada Calea Griviţei 48 colţ cu Strada Semicercului urmează liniile eclectismului, pitorescul ei fiind sporit de situarea pe o parcelă de colţ. Compoziţia sa volumetrică nu este simetrică.

Arhitectul a apelat la o abundenţă decorativă, elementele ornamentale fiind variate. Acesta a accentuat intrarea principală încadrată între două coloane şi doi pilaştri angajaţi, care au capiteluri compozite, şi prin adăugarea unor trepte. Întîlnim, de asemenea, şi un motiv ornamental care are trecute iniţialele proprietarei, încadrate elegant într-un cartuş pe faţada dinspre Calea Griviţei. Ferestrele sînt înalte, au ancadramente din piatră şi elemente decorative vegetale, ca şi chei de boltă.

Structura spaţiului

Conform planurilor originale, clădirea are două intrări: cea principală pe Calea Griviţei şi cea secundară pe Strada Semicercului. Structura interioară a acestui imobil este direct legată de situarea ei pe Calea Griviţei. Din planuri reiese că avea unele elemente decorative interioare. Camerele de la demisol adăposteau iniţial pivniţa, spălătoria, haznaua, bucătăria şi o odaie pentru servitori. La parter aflîndu-se cele nouă camere ale Mariei Obedenaru, organizate în jurul unui spaţiu central. Probabil, camerele dinspre Str. Semicercului erau dormitoare şi un salon, în timp ce sufrageria era pe partea dinspre Calea Griviţei. Din păcate, pe planurile originale nu sînt trecute şi funcţiunile camerelor de la parter.

În imediata apropiere a clădirii de la numărul 48 întîlnim Biserica Sfinţii Voievozi, ctitorie a negustorului Stoian Băcanu din Gabrovo, construită în mahalaua dulgherilor în perioada 1813-1817 şi reconstruită în 1903. Iniţial, biserica avea incintă cu şaptesprezece chilii în interior şi opt prăvălii în exterior. Pe colţul Căii Griviţei, la intersecţia cu Strada Sf. Voievozi, se află "Baia Griviţa", inaugurată la 18 decembrie 1897, care de altfel funcţionează şi astăzi.

Complexitate arhitecturală

Patrimoniul construit al Căii Griviţei se înscrie prin varietatea stilurilor arhitecturale, fiind identificate nu mai puţin de opt: neoclasic, neobaroc, eclectic, secession, neoromânesc, art deco, modernism, mauro-florentin, în cadrul valorilor artistice şi tehnice, ritm de desfăşurare a faţadelor, tipuri de decoraţie, materiale şi calitatea execuţiei. Calea Griviţei prezintă un important potenţial în ceea ce priveşte patrimoniul arhitectural-urbanistic, dar acesta trebuie conservat şi pus în valoare.

În privinţa procesului de urbanizare, Calea Griviţei marchează pe traseul ei momente importante ale dezvoltării urbane a Bucureştilor, ceea ce îi conferă o valoare de identitate culturală mare şi dovedeşte că reprezintă o resursă culturală deosebită. Calea Griviţei deţine un patrimoniu important şi variat, dar starea de conservare este adesea una precară, unul dintre aceste exemple fiind clădirea de la numărul 48 .


Intrarea secundară dinspre Strada Semicercului.


În planurile originale, păstrate la Direcţia Arhivelor Municipiului Bucureşti, fond PMB TEHNIC, se văd faţada principală dinspre Calea Griviţei şi planul demisolului