Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La inceputul secolului al XVIII-lea, stilul brăncovenesc s-a extins in toată Ţara Romănească, ajungănd pănă in Transilvania, in Făgăraş, Sămbăta de Sus şi Ocna Sibiului, unde Constantin Brăncoveanu a construit lăcaşe de cult, sprijinind astfel biserica ortodoxă, supusă unei puternice ofensive a catolicismului.
La inceputul secolului al XVIII-lea, stilul brăncovenesc s-a extins in toată Ţara Romănească, ajungănd pănă in Transilvania, in Făgăraş, Sămbăta de Sus şi Ocna Sibiului, unde Constantin Brăncoveanu a construit lăcaşe de cult, sprijinind astfel biserica ortodoxă, supusă unei puternice ofensive a catolicismului. Datorită abilităţii diplomatice a lui Brăncoveanu, in urma Tratatului de la Karlowitz, din 1699, Ţara Romănească obţinuse o poziţie asemănătoare aceleia avute anterior de principii Transilvaniei. Domnitorul a ştiut cum să se adapteze noii realităţi politice, menţinănd bune relaţii diplomatice, formal imbunătăţite, atăt cu Imperiul Otoman, cu Imperiul Habsburgic, căt şi cu cel Rus. Astfel, prin intermediul unor diplomaţi de carieră precum Teodor Ladislau Dindar, care era reprezentantul domnitorului muntean la Sibiu, oraşul de reşedinţă al Guberniului Transilvaniei, Brăncoveanu a intreprins demersuri precaute pentru a i se recunoaşte proprietăţile din Transilvania şi in principal obţinerea dreptului de refugiu pentru el şi familia sa, acordat in 1701. Pentru ca in anul 1703 să obţină de la Inalta Poartă domnia pe viaţă, in schimbul dublării haraciului, următorul pas fiind acela de a obţine domnia ereditară. Acesta a fost momentul in care s-a produs ruptura intre domn şi unchii săi Cantacuzini. Divergenţele au apărut curănd şi in politica externă, iar intrigile stolnicului Constantin Cantacuzino au acutizat conflictul. In aceste condiţii, prin construirea unei reşedinţe domneşti departe, in Transilvania, Brăncoveanu prevedea eventualele consecinţe.
Refugiu in Transilvania
In anul 1653, vornicul Preda din Brăncoveni imprumuta principelui Ardealului, Francisc Rakoczi al II-lea, 180 de galbeni, acesta oferind drept garanţie moşia sa de la Sămbăta de Sus. Un an mai tărziu proprietatea a fost trecută in numele boierului muntean. In 1665, noul principe al Ardealului, Mihail Apaffy, confisca moşia, insă numeroasele demersuri ale moştenitorilor Barbu şi Constantin Brăncoveanu il obligă să inapoieze proprietatea in 1681. Se presupune că vornicul Preda a construit primul conac pe care nepotul său l-a transformat intr-un palat domnesc, ca in caz de pericol să aibă unde să se poată refugia. Lucrările de construcţie au durat 13 ani, fiind incepute probabil in 1701, după ce Consiliul Aulic de la Viena i-a acordat permisiunea de a se refugia cu familia in Transilvania.
Citește pe Antena3.ro
Mănăstirea Sămbăta de Sus
Preda Brăncoveanu construise la 10 km de conac, pe valea părăului Sămbăta, o biserică din lemn. Pe locul ei, Constantin Brăncoveanu a zidit in 1697, din piatră şi cărămidă, o mănăstire. Ctitoria a avut de la inceput o şcoală de "grămătici", un atelier de pictură şi tipografie, după modelul brăncovenesc.
In a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, incepănd cu anul 1762, in Transilvania au fost distruse 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe, la cererea administraţiei catolice. Cele de lemn au fost incendiate, iar cele de piatră dărămate cu tunurile de către generalul austriac Bukow, insă mănăstirea de la Sămbăta de Sus nu a fost atinsă. In 1785 inevitabilul s-a produs, generalul Preiss dărămănd cu tunurile Mănăstirea Brăncovenilor. Chiliile au fost demolate complet, iar biserica, datorită zidurilor groase, nu a putut fi distrusă, doar grav avariată.
Reconstrucţia
Reclădirea bisericii s-a desfăşurat intre anii 1926-1946. Ulterior a fost rezidită in forma iniţială şi vechea clopotniţă a mănăstirii, cu cele 5 clopote turnate intr-un atelier din
Viena in 1936.
Incinta mănăstirii de la Sămbăta de Sus a fost reconstruită in intregime incepănd din anul 1985. Aceasta este compusă din două corpuri de clădiri cu două nivele - unul spre nord şi altul spre sud. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde trapeza, bucătăria şi chiliile. La etaj este biblioteca, un arhondaric, iar la mansardă muzeul, unde sunt expuse icoane pe sticlă sau lemn aparţinănd secolelor XVIII-XIX, veşminte arhiereşti, o colecţie de carte veche, manuscrise, pergamente, precum şi o colecţie de obiecte de cult. Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei: Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin.
Cele trei foişoare sculptate in piatră amintesc de rafinamentul celor de la Hurezi. Elementele decorative sunt bogat sculptate, prezentănd: coloane simple sau torsate, capiteluri neocorintice şi balustrade traforate.
Simultan cu reconstruirea noii incinte in anii â80, biserica a suferit lucrări de reparaţii şi s-a restaurat pictura. Turla bisericii octogonală, ancadramentele uşilor şi ferestrelor bogat decorate cu elemente vegetale, coloanele torsate sculptate, panourile de piatră traforată din pridvorul bisericii, brăul de cărămidă aşezat in zimţi, acoperişul de şindrilă lasă impresia unei autentice ctitorii brăncoveneşti.
Palatul brăncovenesc
După 1714 această proprietate devine nesemnificativă pentru moştenitori, datele despre vizitele lor fiind rare. Din documente aflăm că in 1770 familia Brăncoveanu a amanetat moşia pe 10 ani negustorului Dumitru Marco din Sibiu. Moşia renaşte din grija banului Grigore Brăncoveanu, care in 1801 a construit in aproprierea vechii reşedinţe brăncoveneşti un castel in stil baroc tărziu, caracteristic in Transilvania. In noua clădire au fost inserate elemente decorative din vechea reşedinţă. Trebuie amintit că in spatele bisericii palatului au fost ingropaţi părinţii şi sora banului Grigore Brăncoveanu. Din testamentul său, din 17 iunie 1824, aflăm că ansamblul de la Sămbăta era compus din: castel, clădiri ale administratorului, o fabrică de coniac, două mori şi grădini. In urma morţii acestuia, in 1832, proprietatea revine Bisericii Greco-Catolice din Braşov. Palatul a mai fost renovat in 1882. In 1922, proprietatea a fost expropriată, Ministerul Domeniilor dănd Mitropoliei din Sibiu o parte din domeniul brăncovenesc cu ruinele bisericii, pentru a reconstrui mănăstirea de la Sămbăta de Sus. Palatul a fost renovat in intregime, devenind centru de recreere pentru artişti şi scriitori, fiind inaugurat la 24 iunie 1925. La 30 iunie 2006 a fost concesionat pentru 49 de ani companiei CARMOLIMP ltd. din satul Ucea de Jos, care il doreşte transformat intr-un hotel de patru stele.
Numele "Brăncoveanu"
Intre anii 1997-2003, in imediata apropriere a incintei mănăstirii a fost construită "Academia de la Sămbăta". Această clădire oferă cazare şi are un amfieatru pentru 150 de persoane, "pentru conferinţe cu subiecte religioase, culturale, artistice, ştiinţifice şi dezbateri ecumenice". Deşi foloseşte numele Brăncoveanu cu multă măndrie, mănăstirea nu s-a invrednicit să facă nimic pentru Palatul brăncovenesc, situat la numai 10 km distanţă. Din lipsă de fonduri?
Trasee brăncoveneşti
Pornind de la cronicile epocii, s-a observat că reşedinţele, mănăstirile şi bisericile construite de Brăncoveanu de-a lungul celor 25 de ani de domnie alcătuiesc un traseu des repetat de Domn şi suita sa; de altfel călătoria cu intreaga curte este o veche tradiţie medievală. Din relatările cronicarilor reiese plăcerea lui Brăncoveanu de a face călătorii, in funcţie de anotimp, cu multe zile rezervate parcurgerii distanţelor, datorită popasurilor prelungite "pe la satele Măriei Sale". Intr-o Cronică anonimă scrie: "Din Obileşti in Bucureşti, deacii in Mogoşoaia, deacii in Potlogi, deacii in Tărgovişte, vom trece vara şi de toamnă la vii vom merge, unde ni să va părea". Casele din Bucureşti, Potlogi, Brăncoveni, Tărgovişte, mănăstirile Hurezi şi Dintr-un Lemn, apoi Mogoşoaia, Doiceşti şi Obileşti erau locurile de popas, pe traseul deplasărilor continue a domnitorului intre cele 179 de moşii ale sale.
