"Comorile" din cămară

Citind sau recitind anumite cărţi, anumiţi autori, intotdeauna ai şansa să descoperi ceva nou, ceva ce altădată nici măcar nu ţi s-a părut important sau pur şi simplu să ai satisfacţia să redescoperi un scriitor.

Citind sau recitind anumite cărţi, anumiţi autori, intotdeauna ai şansa să descoperi ceva nou, ceva ce altădată nici măcar nu ţi s-a părut important sau pur şi simplu să ai satisfacţia să redescoperi un scriitor. Intămplător, vara aceasta am dat peste romanul lui Goethe (1749-1832), "Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister", despre care Ion Roman scrie că este "una dintre acele opere fericite care realizează o sinteză originală din elementele existente (modalităţi, procedee şi teme) şi propun o formulă nouă de mare interes şi eficienţă".

Bucuriile copilăriei

Dar nu despre filosofia vieţii sau despre aspiraţiile inalte şi nobile ale eroului principal Wilhelm Meister, care este dezgustat de mizeriile lumii rafinate, plină de falsitate şi ipocrizie (nimic nou sub soare), vom vorbi, ci despre micile bucurii ale copilăriei pe care le trăieşte personajul.

In capitolul al cincilea al romanului găsim o descriere pitorească a cămării... Locul unde sunt adunate toate "comorile" (sute de borcane cu dulceaţă, lăzi cu fructe, legume... intr-un cuvănt, roadele naturii) şi care nu numai pentru copilul Wilhelm, dar şi pentru fiecare dintre noi este spaţiul cel mai faimos din casă.

Arome şi aer imbălsămat

"Dintre toate uşile, cea de la cămară - cum se poate lesne bănui - era aceea către care simţurile imi erau indreptate cu mai multă agerime. Puţine bucurii, pline de aşteptări, se pot compara in viaţă cu ceea ce simţeam eu, cănd mama mă chema s-o ajut să scoată ceva de acolo, după care mă intorceam cu căteva prune uscate, datorită bunăvoinţei sale sau a vicleniei mele. Comorile adunate acolo imi aţăţau imaginaţia cu varietatea lor; iar aroma neobişnuită răspăndită de atătea coloniale amestecate imi stărnea o asemenea poftă, că ori de căte ori mă aflam prin apropiere nu mă lăsam pănă nu mă desfătam cel puţin de aerul imbălsămat. Intr-o duminică dimineaţă, cheia aceea faimoasă fu uitată in broască, deoarece mama se grăbise auzind fără de veste clopotele de la biserică... am şi trecut tiptil... şi m-am găsit in preajma plăcerilor atăt de mult dorite. Am cercetat repede lăzile cu privirea, precum şi sacii, pungile, cutiile şi sticlele, şovăind ce să aleg şi să iau; in sfărşit am pus măna pe preaiubitele mele prune uscate, adăugănd căteva mere şi, cumpătat, o coajă de portocală zaharisită..."