Demonstraţie culinară la poalele muntelui

Cei care işi doresc o vacanţă in care să se imbine tradiţiile şi modernitatea trebuie să fie măcar pentru căteva zile oaspeţii Mariei Boacăş. De loc, este din Iaşi, dar in ultimii 21 de ani nu s-a putut despărţi de muntele care ii este atăt de drag.Şi, pentru că iubeşte atăt de mult locurile acestea, i s-a părut firesc să le ofere turiştilor şansa să le indrăgească şi ei la răndul lor.

Ospitalitatea ii caracterizează cel mai bine pe locuitorii din satul Ceahlău. De o parte şi de alta a drumului ce şerpuieşte domol se inalţă case frumoase şi pline de flori ce işi aşteaptă cu răbdare oaspeţii. Unele dintre ele au un panou care-ţi dă de inţeles că aici este o pensiune. Alteori, doar un simplu cartonaş anunţă că doritorii pot găsi aici o cămăruţă de inchiriat. Odată ajuns in sat trebuie să te hotărăşti cum doreşti să petreci vacanţa. Să locuieşti intr-o vilă confortabilă, cu toate utilităţile, sau intr-o odaie bătrănească, cu miros de busuioc şi muşcate la fereastră. Oricum ai alege insă, la Ceahlău se petrec cele mai frumoase, mai liniştite şi mai implinite vacanţe. Aceasta este impresia pe care ţi-o lasă aceste locuri. O impresie atăt de puternică incăt te determină să revii.

Tradiţie şi modernitate

Cei care işi doresc o vacanţă in care să se imbine tradiţiile şi modernitatea trebuie să fie măcar pentru căteva zile oaspeţii Mariei Boacăş. De loc, este din Iaşi, dar in ultimii 21 de ani nu s-a putut despărţi de muntele care ii este atăt de drag. "Nu m-a speriat niciodată muntele şi o să-l indrăgesc pănă la sfărşit. Clima de aici mi se potriveşte cel mai mult. M-au intrebat unii turişti dacă nu vreau să merg la mare. Nu iubesc marea. Mai degrabă suport frigul decăt căldura."

Ospitalitate

Şi, pentru că iubeşte atăt de mult locurile acestea, i s-a părut firesc să le ofere turiştilor şansa să le indrăgească şi ei la răndul lor. De curănd a terminat de construit pensiunea căreia i-a dat numele fiicei sale mai mici: Lavinia. Casa rezervată special pentru oaspeţi este mică, chiar foarte mică. Are două camere, două băi şi o bucătărie utilată cu tot ce trebuie ca să se poată găti. Dar ceea ce deosebeşte această pensiune de altele este, in principal, dorinţa de a menţine tradiţiile. Aşa că nu trebuie să te miri dacă doamna Maria te va intămpina imbrăcată intr-un frumos costum popular, iar dacă din bucătărie simţi deja cum se răspăndesc arome ispititoare. "De gătit am invăţat de la mama şi de la bunica mea. Gătesc măncăruri tradiţionale, aşa cum se fac pe aici, prin părţile Moldovei. Dacă oaspeţii doresc, eu pot să prepar impreună cu ei diferite măncăruri, ca să vadă şi ei cum se fac. Dacă invăţ ceva de la ei? Sincer, nu. Ei preferă să pregătească friptură la grătar cănd vin aici."

Reţete tradiţionale

Specialitatea acestei zone este tochitura cu mămăligă şi brănză, dar nu te poţi da in lături nici de la hribii cu smăntănă, tocăniţa de hribi şi tot felul de ciorbe de legume, neapărat cu smăntănă, după cum ne spune doamna Maria. Şi, ca s-o credem pe cuvănt că este bună gospodină, ne-a demonstrat "pe viu" cum se prepară sărmăluţele cu urdă, o specialitate culinară mai puţin intălnită in alte zone ale ţării şi deosebit de apreciată de turişti. "Reţeta aceasta este moştenită de la străbunici. Pot să le fac cu tot felul de frunze: de sfeclă, de ştevie, de fasole. Se fac mai mari sau mai mici, după cum e sufletul fiecăruia. Bătrănii făceau şi sarmale cu crupe de porumb. Se fierbeau in oale de lut şi erau foarte gustoase. Am incercat şi eu, dar nu mi-au ieşit la fel de bune."

Sărmăluţele cu urdă

O jumătate de kg de ceapă tocată se pune la călit, apoi se adaugă zarzavatul: un ardei, doi gogoşari şi un morcov. Se ia tigaia de pe foc şi se adaugă urda proaspătă şi pătrunjelul. Se lasă la răcit, apoi se pune grişul in funcţie de căt de consistentă este compoziţia. Se amestecă foarte bine şi se pune orezul fiert. Frunzele (de viţă, de varză, de sfeclă, de fasole sau de ştevie) se spală şi, dacă este cazul, se opăresc un pic. Se umplu frunzele cu această compoziţie şi se străng foarte bine la capete. Se fac mai mari sau mai mici, după dorinţa fiecăruia. Se aşază frunze pe fundul oalei şi apoi se pun sărmăluţele. Se toarnă borş şi suc de roşii. Se ţin in cuptor la foc mic (ca să nu se sfărăme) timp de 35-45 de minute. Se servesc cu smăntănă şi mămăliguţă, alături de o cană cu vin rece, proaspăt scos din butoi

Magiun de prune

Toamna obişnuim să pregătim magiun din prune cu nucă uscată. Reţeta aceasta o făceau şi bătrănii, dar ei nu puneau deloc zahăr, pentru că aveau impresia că in felul acesta magiunul va fermenta. Astfel ieşeau gemurile mai acrişoare. Eu pun la două kg de prune un kg de zahăr. Se spală prunele şi se pun la fiert impreună cu zahărul intr-un ceaun de tuci (ca să nu se afume). Se invărte cu o lingură de lemn pănă se macerează bine fructele. Eu nu pun deloc gelatină. Nuca o adaug la sfărşit, inainte de a lua tuciul de pe foc, in bucăţi căt mai mari, ca să se simtă.