x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Începutul abundenţei

Începutul abundenţei

30 Mar 2011   •   21:07
Începutul abundenţei
158953-untitled-1.jpgPrier este luna prielnică lucrului în gospodării, oamenii semănând legume de tot felul în grădini, pregătind astfel ieşirea dintr-o perioadă în care bucatele au fost mai puţine şi nu chiar atât de savuroase. "April e luna cea mai flămândă, că atunci hrană nu-i, să aşteaptă hrană nouă, de la ceea ce va semăna, şi el câteodată minţeşte, că ţine mai mult, e neauă şi frig. Atunci să ai pâne strânsă din celelalte luni, că de nu-i avea, e rău, îţi pier vitele de foame." (Elena Niculiţă Voronca – "Datinele şi credinţele poporului român") În livezi se curăţă pomii, se spoiesc cu var (cu multă vreme în urmă trunchiurile erau învelite în blănuri de oaie, pentru ca albinele să nu ajungă la scoarţă), iar de era vreo noapte prea friguroasă, se porneau focuri mocnite, cu mult fum.

Bucate de post
Urzicile şi alte buruieni sunt folosite pentru mâncărurile de post, ce pot fi pregătite cu ulei de floarea-soarelui, bostan sau nucă. Pentru ulei, se alegeau sâmburii, iar după ce erau copţi în cuptor şi vânturaţi, se băteau în piua mare de piatră sau metal, până când se obţinea o făină fin cernută, ce era adusă apoi la "oloiniţă", unde se storcea, strângându-se uleiul. Din hribii adunaţi din pădure se puteau face prăjeli, borş cu multă verdeaţă, sarmale sau pilaf. Fasolea boabe, pusă la uscat de cu toamna trecută putea fi adăugată la borşuri sau se făceau mâncăruri cu mult sos de roşii şi usturoi. Nici fasolea făcăluită nu era  uitată, servindu-se cu multă ceapă prăjită deasupra. Se mai făceau vărzări, plăcinte umplute în loc de brânză cu varză, ceapă sau chiar mac. Important era ca pe masă  să se aşeze mai multe bucate, mâncarea de post nefiind la fel de săţioasă ca cea de frupt.

Predicţii
Cercetând cum se arată vremea în Prier poţi socoti cum va fi în luna mai. Dacă aprilie este friguros, chiar şi cu nin­soare, este sigur că în mai va fi căldură şi mult soare. Da­că, dimpotrivă, Prier este frumoasă şi călduroasă, urmează o lună rece şi mult prea puţin îngăduitoare cu gospodării.

Plăcintă cu urzici şi ciuperci
Ingrediente: un pachet foi de plăcintă, un kilogram urzici alese, 200 g ciuperci, două legături ceapă verde, două fire usturoi verde, o legătură de pătrunjel, ulei de floarea-soarelui, sare, piper.
Preparare: Urzicile se spală, se călesc în puţin ulei împreună cu ceapa şi usturoiul curăţate şi tocate mărunt. Se lasă să se răcească, se condimentează, se amestecă împreună cu trei sferturi din ciupercile tocate călite separat şi pătrunjelul tocat mărunt. Foile de plăcintă se împart în trei părţi, se ung fiecare cu ulei şi o parte se aşază într-o tavă unsă cu ulei. Se pune o parte din compoziţie, un rând de foi, restul de compoziţie şi foile rămase. Deasupra se ung cu ciupercile rămase amestecate cu ulei şi puţină apă, se introduce tava în cuptorul încins şi se coace la foc mediu până devine aurie deasupra, iar foile sunt coapte.
Reţetă redactată de Alina-Ramona Anghel

×