Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prin munţii Buzăului, există credinţa că pietrele mari, “urieşe”, sînt “porţi spre lumea de dincolo”, că toate poartă “semne”, iar dacă vei întîlni unele încrustate cu linii curbe se ştie că aceea e “trecătoarea” prin care vin în lumea noastră duhurile cele bune care au grijă de păduri.
Prin munţii Buzăului, există credinţa că pietrele mari, “urieşe”, sînt “porţi spre lumea de dincolo”, că toate poartă “semne”, iar dacă vei întîlni unele încrustate cu linii curbe se ştie că aceea e “trecătoarea” prin care vin în lumea noastră duhurile cele bune care au grijă de păduri.
Tot despre semne şi despre drumuri în munte a fost vorba şi la Chiojdu, în inima muntelui, acolo unde, la iniţiativa unui localnic şi chiar în “ograda” lui, a avut loc prima ediţie a festivalului “Drumul muntelui. Destinaţii ECO în munţii Buzăului” (organizată de ANTREC Buzău).
Tata Lice şi Mama Cateluţa
“La buza unui pinten de munte, ce-şi reazămă trupu-i pietros de buza Bîscii Cea Fără de Cale, o mînă de om harnic şi priceput la toate ne deschide larg porţile Raiului pe Pămînt, îmbiindu-ne cu minunăţii ale naturii, fie că se cheamă ele fîneţe, izvoare sau pădure, dar şi cu delicatesele pregătite de Tata Lice alături de Mama Cateluţa. Dar cel mai minunat este atunci cînd, aşezaţi la masa cu poveşti din mijlocul poienii transformate în curte împărtească, pătrunzi pe nesimţite în lumea de vis pe care fiecare dintre noi o caută şi din care ar vrea să se îndestuleze aici, pe Pămînt”. Cu astfel de cuvinte “te-ademeneşte” Cristina Partal, preşedinta ANTREC România, să pătrunzi în universul fascinant de la Chiojdu, în “bătătura” lui Tata Lice.
Dar cine este omul şi care-i povestea lui? “În viaţă, unele lucruri pot fi aranjate şi altele nu. Bihorean de fel, eu am ajuns aici din întîmplare. Şi n-aş mai pleca niciodată”, ne spune Ioan Lezeu, cunoscut mai bine, în toată ţara, sub numele de “Tata Lice”. Aviator, s-a retras la pensie în acest sat de munte, unde, în timp, şi-a construit o pensiune renumită pentru frumuseţea locului şi calitatea bucatelor. “Am început cu omletă şi copan fript şi am ajuns să pregătim mîncăruri specifice locului..., cărora le-am dat un uşor iz bihorean. Specialitatea casei o reprezintă însă raţa leşească pe varză. Raţele sînt, cum zice Mama Cateluţa, “rezervă caldă”. Le creştem în curte şi nu le ţinem de pe un an pe altul, căci trebuie să pui în farfurie carne tînără, fragedă. Ajung la maturitate prin octombrie-noiembrie”.
Cei doi gospodari excelează în bucătăria mocănească. “Aceasta, fiind un pic mai aspră, noi am îndulcit-o. Folosim, de aceea, ca în Bihor, multă gulie, care îndulceşte mîncarea. Sarmalele le învelim în foi de hrean şi de ştevie. Iar primăvara gătim miel la cuptor, uns cu untură de porc şi «îmbrăcat» în toate buruienile din grădină, adăugînd în plus ştevie, muguri de pin şi ienupăr, rozmarin şi-un vin alb, sec, de calitate. După 45 de minute la cuptor, scot foile de pe el şi-l dau la rumenit, pînă capătă o crustă”.
Citește pe Antena3.ro
Marcaje în munte
Chiar dacă nu au lipsit de la sărbătoare bucatele tradiţionale – etalate de toate pensiunile buzoiene invitate –, iar oaia la groapă a constituit un deliciu îndelung aşteptat de oaspeţi; chiar dacă muzica şi voia bună i-au însoţit pretutindeni pe participanţi, ar trebui să spunem că, de fapt, acest festival a avut un “scop lucrativ”. Aproape toţi cei prezenţi au participat la marcarea cărărilor din munte, acţiunea fiind sponsorizată de ANTREC Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău.
“Penteleul şi Siriul sînt doi bulgări de aur nerostogoliţi”, ne spune Tata Lice. Siriul are peste o mie de hectare de păşune alpină, dar nu există decît o singură cabană. Lacul Vulturul – “Lacul Fără Fund” – este cel mai cunoscut obiectiv turistic care ţine de comuna Chiojdu. Drumurile forestiere ar putea permite un turism “de picior”, însă fără trasee marcate în zonă e foarte greu. Pe aici, prin partea aceasta, trece vechiul drum comercial care lega Galaţiul de Braşov, prin pasul Tabla Buţii, care e la 19 km. Pe muntele Tătaru există vechiul “drum al nemţilor”, cum îi zic localnicii. Drumul e perfect. Sub iarba care creşte între pietre, nici nu se face noroi cînd plouă. A fost construit în 1916, pentru a putea aduce tunurile cu ajutorul cărora ţineau sub control Întorsura Buzăului. Drumul s-a păstrat bine, din păcate accesul pînă la el e dificil. Ce încercăm noi să facem e să atragem atenţia asupra acestor locuri şi să le integrăm într-un circuit turistic, împreună cu legendele lor, pe care sper să aveţi vreme să le ascultaţi, cîndva.”
Oaie la groapă
Se taie oaia în chip obişnuit şi i se scoate blana, să iasă cum rulezi o mănuşă pe dos. Se scot organele oii, se spală şi se taie în cubuleţe. Se pune şi zarzavat tocat – ceapă, ardei, roşii – şi se pregătesc organele împreună cu legumele, ca un fel de tochitură. Se bagă din nou în miel şi se coase burta. Între timp, se pregăteşte mujdeiul de usturoi. Se unge oaia cu sare, i se pune blana la loc, iar între blană şi carne se toarnă mujdeiul. Se coase blana, iar după ce s-a terminat de cusut, se unge cu lut moale, pînă e înfăşurată complet. Se pune într-o plasă de metal – ca să o poţi scoate uşor – şi se bagă în groapa pregătită dinainte, unde se lasă două ore şi jumătate. Cum se pregăteşte groapa? Se sapă, se face focul în ea, iar cînd jarul e numai bun, se scoate din groapă. Oaia se pune în groapa caldă şi se acoperă cu tot jarul. Reţeta e specifică zonei şi se pregăteşte la fel şi din miel – primăvara – sau din berbecuţ – toamna. I se mai zice şi oaie (miel, berbec) haiducească (haiducesc).
- Reţeta lui Paul Pătârlăgeanu, din Chiojdu
Micul dejun
Mama Cateluţa ne-mbie cu o “omletă cum îi place lui Tata Lice”. Pufoasă, plină cu neştiute ingrediente, aromată. E dimineaţa de după festival, iar în trup oboseala uşoară se ridică încet, aşa cum razele Soarelui ridică alene negura de pe munte. Nu ştiu pe ce cărări de munte voi hălădui în ziua ce abia începe, aşa că mă-nfrupt, cu poftă, din brînzeturile locale – ah!, delicioasă este urda de Chiojdu – cu pîine de casă şi ceapă verde. Cafeaua o “dau” pe un ceai de plante. În dimineaţa asta e la modă busuiocul, ce dă apei ferbinţi un parfum pe care-l asociez cu propria-mi copilărie!●
Terapia cu fîn
Ideea “odăii cu fîn” s-a născut dintr-o nostalgie a tinereţii. A tinereţii lui Tata Lice. “În zona folclorică a Bihorului, toată lumea are fînar. Am dormit în fîn toată copilăria. Iar cînd ne-am cumpărat casa de la Chiojdu, am dormit o vară întreagă în fînar. De la amintirile redeşteptate şi pînă la terapia cu fîn nu a fost decît un pas”. Asta şi pentru că, în comună, se păstrează prin gospodările vechi aşa-zisele “feredeuri”, un fel de butoaie în care localnicii făceau... “saună” cu fîn, în special cînd erau bolnavi. Un obicei asemănător exista şi-n Bihor... Tata Lice şi Mama Cateluţa nu au făcut decît să unească timpurile şi locurile. “Mama aşa-i făcea lu’ tata: îl băga în butoiul în care pusese o piatră încinsă, să facă aburi. Pe urmă punea un cerşaf pe el şi-l mai întreba din cînd în cînd: «Trăieşti, bă?»“. Cît despre “puterea” odăii cu fîn, mai în glumă mai în serios, se zice că te ajută să faci... copii. Fie ei şi “din flori”. Că e aşa sau nu au venit să încerce la Chiojdu (pornind pe urma unei informaţii de pe internet) şi doi francezi care locuiesc nu departe de Grasse, capitala universală a parfumurilor.
