"Meşteriţa" de-un leat cu Muzeul Satului

O poţi întâlni în cel mai frumos sat din România (Muzeul Satului, "Dimitrie Gusti"), dar numai când vine la expoziţiile de artă populară. De fapt, o cheamă Virginia Linul şi e originară din Salva-Năsăud. Se recomandă cu mândrie "meşter popular", chiar dacă acest lucru iese în evidenţă de la prima ochire. Are în comun cu Muzeul Satului vârsta: ca şi el, împlineşte anul acesta, 74 de ani.

Ţese, cu fiicele ei, costume populare. La Salva, costumul se compune din cămaşă (ie) cusută cu mărgele la umăr şi la mână. Peste cămaşă e pus un pieptar. De la pieptar în jos, sunt două "pânzături" perechi. Poale albe, "fringii", şi, în picioare, mai nou, ghete sau pantofi, în locul opincilor de altădată. Pe creştet poartă o năframă: dacă femeia e mai în etate... are o culoare mai închisă...

Dacă e mai tânără... ("aşa, ca mine, la 74 de ani", glumeşte tanti Virginia) poartă năframă albă. "Pânzăturile" nu sunt identice: cea din faţă e mai bogat ornamentată... "Este om la care-i place mai înflorat, altuia, nu. Aşa, dacă avem de toate culorile, i-o plăcea şi unuia, şi altuia", completează tanti. La Salva, se mai poartă şi azi costum ţărănesc, la biserică şi la serbări, la botez, la "uspeţe". Şi, bineînţeles, se cântă coruri. Tanti Virginia vrea să ştim tot şi, pe loc, ne "execută" o "priceasnă", mai ales că abia am ieşit din Rusalii.

DE POST, DE DULCE...
La capitolul bucătărie, tanti Virginia ne convinge uşor că, în casa ei, la Salva, are un loc privilegiat. "Când era post, ne povesteşte, se spălau vasele toate, şi «farvuriile», şi «castroalele» şi, fiindcă nu era dero, ca acuma, se spălau cu cenuşă. Nu mânca nimeni lapte, carne, unsoare; numai cartofi, fasole, ciuperci... În ultima săptămână înainte de sărbătoare, mama făcea în «cuptiori» pâine de grâu măcinat; jumătate, fără brânză pe deasupra, că mai venea câte o vinere după sărbătoare, când nu mâncam bucate de dulce.

Cea care era de mâncat pentru sărbători era cu brânză pe deasupra. Ungea cu ou şi apoi punea brânză. Şi o băga la copt. Când o scotea, o împărţea după cum erau şi tăvile unse: unele cu ulei, iar altele cu unsoare (grăsime)."

PRĂJITURA CU MERE
Care reţetă e fruntea, la Salva? Tanti Virginia se gândeşte puţin şi exclamă: "Ei! Prăjitura cu mere! Uite reţeta: Măsurăm o cană de ulei, o cană de lapte acru sau iaurt şi câte un ou. Facem aluatul, merele le dăm pe răzătoare şi le punem într-un «castrul»; pe urmă, din aluat facem două foi şi le ungem cu mere, după care băgăm la cuptor. Fetele mele, când sunt plecată din Salva, nu se poate să nu-mi dea telefon şi să nu mă întrebe câte un secret de bucătărie... Le-am spus: Învăţaţi să faceţi voi însevă, pentru că, atunci când m-oi duce «dincolo», nu m-aţi chema să vă fac plăcinte...

Să ştiţi că, pe vremea mea, oamenii trăiau mult, că erau sănătoşi. Bunicii mei au avut şi 90, şi 100 de ani. Eu am 74; 110 nu-mi trebuie, dar 100 tot vreau... Nu mă las...! Ne-om vedea şi atunci, la centenarul muzeului, să-mi mai luaţi un interviu!".

Secretul lui tanti Virginia
"Proba capacităţilor culinare este însă cea a pâinii. Trebuie să ştim cum se face pâine în cuptior, cum să grijim de el ca să nu se ardă pâinea. Sau cozonacul de casă... La fiecare kg de «fărină» se pune un ou; la 4 kg de fărină se pun 5 ouă, ca să ţie aluatul. Punem unt de casă, de vacă, cam un sfert de kilogram. Aşa, frământăm cu apă caldă de fântână... Există şi un secret. După ce-ai tras jarul şi-l laşi să se potolească, pui pe lopată o hârtie şi-o laşi în mijlocul cuptiorului. Dacă se aprinde, nu bagi pâinea. În felul ăsta, nu se arde pâinea niciodată..."