Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cănd urci pe cărările umbrite ale Ceahlăului, de multe ori ai impresia că parcurgi, treaptă cu treaptă, o scară care duce dincolo de nori. Laşi in urmă larma oraşului, civilizaţia şi toate grijile.
Cănd urci pe cărările umbrite ale Ceahlăului, de multe ori ai impresia că parcurgi, treaptă cu treaptă, o scară care duce dincolo de nori. Laşi in urmă larma oraşului, civilizaţia şi toate grijile. Te simţi fericit şi implinit chiar dacă urci din greu, pieptiş aproape, pe cărări ce par neumblate de oameni. Treci peste căteva luminişuri scăldate in razele soarelui, te cocoţi peste trunchiurile doborăte de vănturi, sari peste izvoare ce susură şi continui să urci spre nori. In cele din urmă, trecănd de ultimii copaci ce-ţi stau in cale, ajungi pe o culme. In dreapta, pe o cărăruie săpată in coasta muntelui, trec agale trei cai incărcaţi cu poveri. Merg hotărăţi, fără să şovăie, ca şi cum cineva i-ar măna din spate. Dar nu se vede nimeni. In faţă se inalţă o cabană, din al cărei coş iese fum. Se pare că este ora mesei, iar drumeţii sunt aşteptaţi.
Viaţă aspră, dar frumoasă
De şapte ani Vasile Bulai este cabanier la Făntănele, "cocoţat" la 1.220 de metri deasupra nivelului mării. Soţia sa, Marcela, l-a urmat la cabana din apropierea norilor, iar copiii, un băiat şi o fetiţă, i-au rămas in sat, la invăţătură. Deşi a lucrat ceva vreme la Durău, cabanierul s-a obişnuit cu viaţa aspră, dar frumoasă, din vărful muntelui. "Am venit aici pentru că m-am găndit că este mai multă linişte. Daâ trebuie să-ţi placă, pentru că altfel nu rezişti pe munte, e foarte greu. Cei care au fost inaintea mea au stat un an sau două-trei luni şi au plecat. Trebuie să fii om al muntelui."
Bucate tradiţionale
In fiecare zi insă trebuie să fii pregătit să-i aştepţi pe turişti cu un ceai cald (intăritor şi hidratant) şi cu măncare caldă. Aşa se face că, odată intrat in bucătărie, vei vedea pe soba cu lemne cum bolboroseşte oala cu ceai, vei simţi căt de ademenitor miroase măncarea din alte oale sau căt de apetisante sunt chiflele abia scoase din cuptor. Pe cabanier sau pe soţia lui e greu să-i mai intrebi ceva, căci turiştii sunt mulţi, inghesuiţi in sala de mese ce astăzi este neincăpătoare. Printre picături, ne mărturisesc că pregătesc in general măncare tradiţională: ciorbă ţărănească de văcuţă, ciorbă de burtă, tochitură moldovenească, mămăliguţă cu brănză şi smăntănă şi alte măncăruri romăneşti.
Citește pe Antena3.ro
Păine la altitudine
Păinea se face tot la cabană, căci e greu să o aducă de jos in fiecare zi. Reţeta e următoarea: se pune drojdia la dospit, mărunţind-o şi punănd-o intr-un vas cu apă călduţă. Se mai pun şi căteva linguriţe de zahăr şi de făină deasupra. Se amestecă, apoi se aşteaptă cam 20 de minute pănă cănd creşte. Cănd ai observat că a crescut suficient, se pune făină in vasul de frămăntat, cam un kilogram la o bucată de drojdie căt o nucă. Drojdia dospită se pune deasupra, se frămăntă şi se fac chiflele, de căte o sută de grame. In fiecare zi, Vasile Bulai şi soţia sa fac astfel de chifle.
"Nu poţi să le recomanzi ceva turiştilor, chiar dacă insistă, pentru că toate sunt bune. La urcare insă nu trebuie să mănănci prea mult, şi atunci merge o mămăliguţă cu brănză. Dacă ai mănca prea mult, nu ai mai putea urca. Dar la coborăre se poate lua o masă consistentă aici"
Vasile Bulai,cabanier la Făntănele
Muntele cere sacrificii
Lucrul cel mai important pe care trebuie să il inţelegi odată ajuns aici, in mijlocul muntelui, este că nu mai poţi da inapoi şi trebuie să faci multe sacrificii. Şi nu este vorba doar despre frigul muşcător din iarnă sau despre nămeţii de zăpadă ce parcă inghit cu totul cabana. Este vorba despre multă muncă. Toate alimentele şi lemnele de foc se aduc din vale cu caii. Dacă nu ar fi ei, turiştii veniţi pentru căteva ore sau pentru căteva zile pănă aici sus nu s-ar putea bucura aşa cum se cuvine de frumuseţea acestor locuri. Aşa că nu-ţi permiţi să iroseşti nimic şi trebuie să le drămuieşti cu grijă.
Aventuri la inălţime
Atunci cănd Cabana Făntănele a devenit propria casă, Vasile Bulai a trebuit să se obişnuiască cu singurătatea din unele perioade ale anului, dar şi cu animalele sălbatice care trec uneori chiar şi pe la căţiva metri de cabană. "Intr-o zi, vara, plecasem la cosit pe la 4 dimineaţa. Mi-am aprins o ţigară, am strănutat. Apoi am văzut nişte mogăldeţe in pădure şi mi-am imaginat că sunt căţei. De fapt erau purceluşi mistreţi. Au trecut pe lăngă mine purceii, apoi şi cei mari. Era un cărd de 30-40 de porci."
