Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Multe dintre preparatele inventate de azteci au intrat în istorie. Pornind de la ciocolată, fără de care nu ne putem închipui fericirea şi continuând cu guacamole, un sos foarte hrănitor care completează inspirat o gustare de după- amiază, aztecii au fost cu siguranţă în graţiile zeilor gurmanzi.
Porumb, roşii, avocado, cacao, tortilla şi tamale erau alimentele de bază. Fructele de avocado erau însă cele mai hrănitoare, având un conţinut bogat în grăsimi, ceea ce echilibra dieta lejeră a aztecilor. Erau preţuite nu doar pentru efectele lor afrodiziace, ci şi pentru „ahuaca-mulli”. Cu alte cuvinte, guacamole.
Pe atunci, ca şi acum de altfel, ingredientele se măcinau într-un mojar de bazalt, pe care aztecii îl numeau „molcajete”. Ardeii iuţi ca focul, ceapa, sarea, roşiile şi miezul de avocado se omogenizau până când se obţinea o cremă consistentă. Se servea cu tortilla proaspăt coaptă sau tamale, iar alături se punea o cupă cu „octli”, o băutură de culoarea laptelui, din sevă de agave. Despre ea se spunea că este de fapt sângele zeiţei aztece Mayahuel ce ţâşneşte prin fiecare fibră a plantelor de agavă. Seva, colectată în vase mari, era lăsată să fermenteze până când căpăta vâscozitatea mierii. După ce era nobili, cu moderaţie, căci cei care cădeau în mrejele ei erau aspru pedepsiţi, putându-şi pierde chiar viaţa.
Un guacamole tradiţional va avea printre ingrediente fructe de avocado bine coapte, ardei iuţi serrano (mici şi foarte iuţi, aşa că trebuie tăiaţi foarte mărunt ca să nu se stârnească un incendiu mai greu de stăvilit), ceapă albă (cu un gust iute, pe măsura ardeilor), roşii (coapte, dar suficient de tari pentru a nu schimba consistenţa sosului) şi, dacă este posibil, frunze proaspete de coriandru. În unele reţete se adaugă şi zeamă de lămâie pentru a preveni oxidarea, dar gustul nu va mai fi acelaşi, simţindu-se aciditatea lămâii. Guacamole se serveşte foarte proaspăt, direct din mojar şi se decorează cu roşii, ceapă, coriandru sau triunghiuri de nachos. Sosul nu se congelează deoarece va deveni apos când este readus la temperatura camerei.
Dacă vă îndrăgostiţi de guacamole, cu siguranţă veţi prefera şi delicioasele salsa mexicane. Sosuri foarte colorate, aromate, calde sau reci care se pot servi peste salate, în tortilla sau chiar lângă fripturi dacă doriţi să încercaţi ceva nou. Pentru Salsa mexicana se mărunţesc într-un mojar de bazalt două roşii coapte pe grătar, o jumătate de ceapă albă, sare, un căţel de usturoi şi ardei iuţi în funcţie de rezistenţa fiecăruia. Pico de Gallo este tot un sos rece, omogenizându-se 3 roşii coapte pe grătar, o jumătate de ceapă, un ardei iute, ulei de măsline, sare şi câteva frunze de coriandru proaspăt. Salsa verde se prepară pe foc, servindu-se însă la temperatura camerei. Într-o jumătate de litru de apă care fierbe se pun 6 roşii coapte pe grătar, doi căţei de usturoi, doi ardei iuţi copţi şi un sfert de ceapă albă tocată. Se mai ţine pe foc un sfert de oră, apoi se scurge apa. Într-un mojar se macină doi căţei de usturoi, câteva frunze de coriandru, sare, compoziţia de roşii şi se omogenizează până când se obţine o pastă mai groasă. Se decorează cu ceapă şi coriandru.
