La atelierul de creaţie gastronomică, deschis la prima ediţie a târgului din acest an, bucureştenii vor putea să înveţe, de la Rodica Ţiplea, din Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, cum să prepare, după o reţetă tradiţională, o "delicioasă prăjitură cu măr”. La final "creaţia” Rodicăi va fi oferită spre degustare vizitatorilor aflaţi în târg. "Toate produsele sunt naturale: făina de la o moara din zona, ouă de casă, smântână (grâuştour), untura de la porcul de Crăciun şi mere nestropite din zona noastră. Se face foarte uşor, iar după ce întindem foaia, vă dezvălui un mic secret: pentru că merele curăţate şi stoarse în care am pus zahăr, vanilie şi scorţişoară tot mai lasă zeamă, se adaugă un pic de griş şi apoi foaia a doua. După gust, putem pune, după ce se coace, zahăr pudră. Mai e un secret, din moşi strămoşi, când se bagă prăjitura în cuptor se înţeapă foia ca să iasă aburul”, a spus gospodina.
Nici cei mici nu au fost uitaţi. Sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 11:00, va debuta concursul de desene "Nicolae Grigorescu, om al satului românesc”, competiţie la care vor participa elevii Şcolii din Potlogi, judeţul Dâmboviţa, precum şi cei ai Şcolii nr. 17 "Pia Brătianu” din Bucureşti. În urma deliberării juriului format din profesori de la cele două şcoli, elevii vor primi diplome de participare, dar şi o carte despre pictorul Nicolae Grigorescu.
Citește pe Antena3.ro

