Chiles sunt marca bucătăriei mexicane. Vechii azteci şi mayaşi, strămoşii mexicanilor de astăzi, i-au cultivat şi i-au folosit in reţete create anume pentru a le pune in valoare savorile nebănuite. Ar fi totuşi prea mult să punem semnul egal intre gastronomia mexicană şi măncarea foarte condimentată. Şi asta pentru că in Mexic există... "chiles" şi "chiles"...
Chiles sunt marca bucătăriei mexicane. Vechii azteci şi mayaşi, strămoşii mexicanilor de astăzi, i-au cultivat şi i-au folosit in reţete create anume pentru a le pune in valoare savorile nebănuite. Ar fi totuşi prea mult să punem semnul egal intre gastronomia mexicană şi măncarea foarte condimentată. Şi asta pentru că in Mexic există... "chiles" şi "chiles"...
Numele ardeiului mexican, chiar dacă astăzi are rezonanţe hispanice, derivă din vechea denumire amerindiană a acestei legume: "tzir", care ar fi să insemne "a străpunge" şi se referă, evident, la forma lui. In funcţie de varietatea de chile, insă, gustul este mai iute, mai puţin iute sau chiar dulce. Şi, contrar credinţei conform căreia dacă pui chile intr-o măncare, aceasta işi va pierde gustul, evidenţiindu-se numai "picanteria" dată de ardeiul iute, putem spune că, folosind soiul potrivit, in felul potrivit şi la măncarea potrivită, putem obţine un gust spectaculos şi greu de uitat. In Mexic cresc sute de varietăţi de ardei şi, mai mult decăt atăt, in funcţie de momentul dezvoltării ardeiului şi de felul in care este preparat, acesta poate purta denumiri diferite. Care sunt cele mai cunoscute denumiri? "Chile de árbol" - cu o culoare verde crud, cănd este proaspăt, se foloseşte inainte de a se coace, deşi unii il preferă după ce s-a copt, cănd are o culoare portocaliu-roşcat.
Este mic, de formă inegală şi nu foarte iute. "Chile chilaca (pasilla)" este verde intens, foarte lung şi foarte subţire. Arde limba şi este extrem de iritant. Nu trebuie să duci măna la ochi dacă ai atins un astfel de chile. "Chile serrano" se pregăteşte intr-un fel special, care s-ar traduce din ameriandiană cu termenul "destrămare". Ardeiul uscat se freacă intre palme pănă se sfărămă şi elimină seminţele. Acest gen de preparare ii accentuează aroma şi gustul foarte picant. Apoi, "chile serrano" se frige in ulei, cu felii de ceapă, şi se serveşte cu carne.
Bucate protejate de UNESCOÂ
Cănd conquistadorii spanioli au sosit in capitala aztecă Tenochtitlan (vechea cetate peste ruinele căreia s-a ridicat apoi Ciudad de Mexico de astăzi), ei au găsit o populaţie a cărei dietă se baza in principal pe porumb şi făină de porumb, pe căteva zeci de sortimente de "chiles" (ardei - unii iuţi, alţii dulci), multe condimentate, fasole şi dovleac. Bucătăria pre-columbiană mai conţinea: ciocolată, roşii, vanilie, avocado, papaya, cartofi dulci, alune şi carne de curcan. "Totopo", precursoarea a ceea ce numim astăzi "tortilla", pregătită din "masa" (făină de porumb) era coaptă direct in foc. Spaniolii au adăugat noi ingrediente - orez, carne de vită, de porc şi de pui, vin, usturoi şi ceapă - şi din acest mixaj s-a născut una dintre cele mai variate bucătării din lume (a doua după cea chineză). In urmă cu doi ani, măndri de gastronomia lor, mexicanii au inscris-o in Patrimoniul UNESCO.
simona.lazar@jurnalul.ro