Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu ştiu cum s-a făcut, cum nu s-a făcut, dar am uitat să scriu săptămâna trecută despre un subiect care mi-e mereu la îndemână în prag de mai: despre Armindeni. Şi despre vinul pelin! Abia sâmbătă, când m-am văzut la iarbă verde, cu grătarul de miel şi de iepure, cu salata de păpădie şi cu butelcuţa de vin roşu dres cu pelin de mai mi-am dat seama că uitasem să vă-ndemn s-aveţi Armindeni voios.
M-am liniştit când un prieten vechi şi învăţat mi-a spus că vinul pelin, zis şi vin de mai, se bea până la Rusalii. Aşa că mă încumet să vă dau astăzi, cu niţică întârziere, reţeta de vin pelin, aşa cum se ştie din bătrâni. (Măcar că, fiindu-i necesare luni întregi să se facă, reţeta aceasta de folos vă va fi abia la anul celălalt!). Luaţi, dar, o legăturică de pelin uscat, strâns în luna lui mai, o legătură de floare de peliniţă şi fructe uscate de cu toamna: mere, pere şi gutui, toate tăiate felii şi înşirate pe aţă (să tot fie câte un kilogram din fiecare).
Se pun toate într-un butoiaş, peste care se toarnă 50 de litri de vin bun - alb sau roşu, asta nu contează prea mult, poate să fie şi jumătate alb şi jumătate roşu, totul e ca vinul să fie curat, demisec şi nu prea tare. Se lasă la macerat două săptămâni, după care în cea de a cincisprezecea zi se strecoară şi se trece în damigeană sau în sticle la învechit, pentru trei luni.
"Vinul ăsta se pregăteşte cam la intrarea în Postul Paştelui şi se bea musai în luna lui Mai", îmi zice amicul. Şi tot el completează: "Dacă ai uitat să-ţi pregăteşti vinul de mai încă din iarnă, atunci poţi să-ţi faci repede un «vin grăbit», adică iei dumneata un vin alb, din cel bun, pui în el floare de peliniţă - o legătură la două deca şi jumătate - şi-l laşi la beci o săptămână. Îl strecori bine, îl tragi în sticle şi-l bei la iarbă verde, cu friptură de miel la grătar şi salată de ridichi.
Gustul vinului ăsta e mai aspru decât al celui rotunjit tot Postul, iar vinul trebuie băut repede, că se casează, începe să fermenteze imediat ce dă floarea în vie... Dar nu-i de lepădat nici aşa!"
Maeştrii, ucenicii şi... magicienii
În urmă cu 21 de ani, a fost pentru ultima oară sărbătorită, cu fast, ziua Partidului Comunist Român. Departe de noi de a fi nişte nostalgici. Dar cum timpul trece, iar martorii acelei perioade sunt din ce în ce mai puţini, am ales pentru această ediţie a Jurnalului de bucătărie să intrăm în dialog cu doi dintre maeştrii artei culinare care au gătit pentru Nicolae Ceauşescu, preşedintele României în acea "Epocă de Aur", a cărei "strălucire" este astăzi atât de controversată. Ce mânca ultimul şef de stat român comunist?
La întrebarea aceasta ne-au răspuns Gheorghe Vătafu, unul dintre cei mai talentaţi bucătari români din ultimii 50 de ani, şi Daniel Savu. Şi pentru că vrem să arătăm că schimbul de generaţii se face simţit, vă propunem, începând cu acest număr o rubrică nouă şi un "mic magician" în vârstă de numai doi şi jumătate. În bucătăria lui Mario David jr. totul devine posibil... Doar să presari în mâncare sare şi puţin "praf magic".
