Sacrul, în lemn şi în sticlă

E minunat, aproape magic, cum o bucată de lemn prinde formă şi har prin intermediul unor gesturi fireşti, ce poate nu au, prin mecanica lor, nimic diferit faţă de altele.

E minunat, aproape magic, cum o bucată de lemn prinde formă şi har prin intermediul unor gesturi fireşti, ce poate nu au, prin mecanica lor, nimic diferit faţă de altele. Şi totuşi, mâinile meşterului popular Vasile Moldoveanu creează nu doar obiecte decorative sau funcţionale, ce se pot regăsi în bucătăriile sau odăile oricărei case, ci şi unele rituale, datorită puterii protectoare şi caracterului simbolic pe care îl au.

Moştenire de familie

Vechiul meşteşug al prelucrării lemnului este o moştenire de familie. “Când eram mic stăteam la bunicii din partea mamei, iar bunicul era un dulgher de mare pricepere. Ce ieşea din mâna lui nici astăzi nu am mai văzut. Bunicul prelucra lemnul cu o fineţe formidabilă şi de la el am deprins primele taine ale acestei arte. Am îndrăgit-o încă de la început şi am participat de-a lungul timpului la multe manifestări internaţionale şi naţionale. Cea mai mare mulţumire a mea este că, fiind profesor de artă populară, elevii mei duc mai departe această moştenire lăsată de străbunii noştri.”

Citește pe Antena3.ro

Un avion de pasageri s-a prăbușit și a luat foc în Kazahstan. Momentul a fost filmat. 32 de oameni au supraviețuit miraculos

Modele şi simboluri

Atunci când migăleşte la o sărăriţă sau la o ladă de zestre, meşterul Vasile Moldoveanu respectă pe deplin vechile simboluri populare. Aşa se face că forma sărăriţei diferă în funcţie de zona etnografică din care face parte. Cel mai adesea este ornamentată cu cristalul de sare, simbolul norocului, iar pe capac este desenată calea rătăcită. Prinderea se face în cuie de lemn şi, pentru a se păstra sarea uscată, lemnul este impregnat cu ceară de albine. Lădiţa de zestre, deşi poate fi întâlnită peste tot în Europa, are în România un anumit specific, de cele mai multe ori variind în funcţie de starea socială a fetei. Lădiţa de zestre a fetei sărace are ca simbol turiţa, o plantă asemănătoare scaietelui, căci, nu-i aşa?, “sărăcia se ţine de om ca scaiul”. Fata de condiţie medie are o ladă de zestre împodobită, în mod echilibrat, cu simbolurile soarelui şi al lunii, pe când cea a fetei bogate este caracterizată de un desen antropomorf care are o coroniţă – puterea, bogăţia. “Cu toate acestea, întotdeauna lădiţa de zestre a fetei sărace a fost umplută cu multă trudă şi creativitate, fiind respectată îndeosebi ca simbol.”

Măşti şi joc

Măştile populare din lemn şi blană de oaie sau capră sunt unele dintre cele mai captivante şi neobişnuite obiecte ieşite din mâinile meşterilor populari. Masca este elementul central al unui ritual de purificare în perioada sărbătorilor de Crăciun, dar are şi un scop protector, fiind aşezată, la vedere, chiar la intrarea în casă. “O fac mai urâtă decât urâtul, adică să sperie chiar şi pe Dracul. Fiecare mască are o altă expresie şi o altă personalitate datorate coarnelor de bovină sau de capră. Eu le prelucrez, le finisez şi le încastrez în lemn. În lemn pot să mă exprim cel mai bine atunci când vine vorba despre expresie. Un gest înfiorător al privirii sau forma gurii devin astfel elemente deosebit de importante, definitorii.”

Icoana de vatră

Este unul dintre cele mai puţin întâlnite şi cunoscute obiecte populare. “Icoana de vatră, aşa cum am cercetat eu, are o arie de răspândire etno-geografică foarte mică. Ea se întinde de sub Carpaţi în Oltenia până în Muntenia şi spre Dâmboviţa. Am descoperit-o la Muzeul Ţăranului şi am încercat prin toate puterile să o fac cunoscută şi altora. Interesant este că sunt puţin reprezentate ca tematică. Ţăranul îşi scrijelea un arhanghel, o cruce, un Mântuitor sau un sfânt protector (care de cele mai multe ori era legat de numele unui strămoş). Se ţinea în jurul vetrei ca scut spiritual, să nu intre duhurile rele.” Pentru a le realiza, Vasile Moldoveanu foloseşte lemn de esenţă tare şi culori de apă. În lipsa vetrei, astăzi icoanele pot fi aşezate în bucătărie, considerată a fi unul dintre locurile sacre ale casei. În acest spaţiu se pregăteşte mâncarea şi tot aici creştinii fac semnul crucii înainte de a se aşeza la masă.

Cruci şi icoane

Crucile de mână erau folosite de preoţii satului cu foarte multă vreme în urmă atunci când mergeau din casă în casă cu botezul. Interesant este că frumuseţea desenului şi a ornamentului sunt rezultatele comunicării dintre preot şi meşterul popular. “De obicei, preotul spunea: «Meştere, fă-mi şi mie o cruce de mână, că s-a rupt cea pe care o aveam, dar de data asta să-mi reprezinţi Sfânta Treime sau un arhanghel». Am descoperit nu mai puţin de 31 de modele de astfel de cruci, care mi-au îmbogăţit semnificativ paleta compoziţională.” Picturile pe sticlă respectă desenul şi coloristica tradiţională, fiind reprezentaţi Adam şi Eva alături de pomul oprit, Sfântul Haralambie (protectorul casei împotriva bolilor), Mântuitorul, Maica Domnului şi Pruncul, dar şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Icoanele au ramele realizate din lemn şi sunt casetate cu suport de lemn pe spate.

Cartofi fierţi cu usturoi verde

Ingrediente: un kg cartofi, 4-5 fire de usturoi verde, două linguri de ulei, două linguri de apă minerală, sare, piper.

Preparare: Cartofii se spală bine şi apoi se fierb în coajă. După ce au fiert, cât sunt calzi încă, se curăţă şi se pun deoparte într-un vas termorezistent, acoperit. Usturoiul se curăţă, se spală, se taie mărunt, apoi se pisează şi se freacă puternic cu ulei, apă minerală, sare şi piper după gust. Se toarnă acest mujdei de usturoi peste cartofi, apoi vasul se dă la cuptor câteva minute, pentru ca aromele să se întrepătrundă.

Sarmale cu fasole albă

Ingrediente: 300 g fasole albă, o varză mică (murată), un ardei, o ceapă, doi morcovi, 100 g orez, o cană de suc de roşii, o lingură de pastă de roşii, o ramură de cimbru, o legătură mică de mărar, piper, sare, o foaie de dafin.

Preparare: Fasolea se curăţă de pleavă, se spală şi se pune la înmuiat într-un vas cu apă rece de seara până dimineaţa. A doua zi se schimbă în altă apă rece şi se pune la fiert. După ce dă două-trei clocote, se schimbă din nou, de data asta în apă rece, şi se pune să fiarbă până încep boabele să se înmoaie. Se aleg frunzele de varză pentru sarmale şi se ţin în apă rece, să se desăreze puţin. Ardeiul se spală şi se taie cubuleţe, ceapa se toacă mărunt, iar morcovii se dau pe răzătoare. Se pune într-o tigaie o lingură de ulei şi se călesc în ea toate legumele, se adaugă apoi orezul şi 50 ml de apă şi se înăbuşă puţin. Se dă cratiţa deoparte, să se răcească. Între timp s-a scurs şi fasolea şi a fost lăsată să se răcească. Se amestecă orezul cu fasolea, cu pasta de tomate, cimbrul tocat mărunt sau măcinat, mărarul tocat, precum şi cu sare şi piper după gust. Se fac sarmale înfăşurate în foaie de varză. Cotorul verzei şi foile rămase se toacă şi se pun pe fundul oalei, se aşază apoi sarmalele, se toarnă deasupra sucul de roşii şi apă cât să le cuprindă. Se pun şi foile de dafin, rupte în bucăţi mai mici. Se acoperă vasul şi se fierbe la foc mic o oră şi jumătate.