Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iaşii de odinioară... Călătoria noastră incepe pe Strada Rece la o locantă. Construită in stil specific moldovenesc, ca o casă ţărănească cu prispă, cu o mare bucătărie, un cuptor şi un salon, localul adăposteşte la subsol nişte hrube cu firide, zidite in piatră. Se spune că de aici se reflecta lumina opaiţelor asupra vaselor de stejar care adăposteau vinuri de Cotnari, de Bucium, de Uricani şi din alte podgorii ale Ieşilor, licori cu o culoare de chihlimbar sau rubin şi cu un buchet de tămăioasă sau busuioacă.
"Ar trebui să mă crezi un ingrat, dacă n-aş recunoaşte că la Junimea n-am avut cu nimeni nici un raport sufletesc. L-am avut, dar tărziu, cănd a venit, adus de mine, Creangă, pe care-l intălnisem la Bolta Rece intr-o seară"
Mihai Eminescu
Iaşii de odinioară... Călătoria noastră incepe pe Strada Rece la o locantă. Construită in stil specific moldovenesc, ca o casă ţărănească cu prispă, cu o mare bucătărie, un cuptor şi un salon, localul adăposteşte la subsol nişte hrube cu firide, zidite in piatră. Se spune că de aici se reflecta lumina opaiţelor asupra vaselor de stejar care adăposteau vinuri de Cotnari, de Bucium, de Uricani şi din alte podgorii ale Ieşilor, licori cu o culoare de chihlimbar sau rubin şi cu un buchet de tămăioasă sau busuioacă. Acesta este un loc incărcat de istorie, de legende, de poveşti... Iar pentru "bătrănul Iaşi" numele acestei ospeţii a devenit un simbol. Bineinţeles este vorba de Bolta Rece. Despre acest local renumit al ospeţiei romăneşti, despre oamenii care i-au trecut pragul, despre evenimentele şi agapele junimiştilor care au avut loc aici s-au scris pagini intregi, cărţi, volume. Cronicarul Rudolf Şuţu, in lucrarea sa "Iaşii de odinioară", notează: "... in acea modestă căsuţă din retrasa stradelă Rece .... s-au născut şi s-au cimentat, in lungul nopţilor de iarnă şi in instelatul senin al primăverii, idei şi hotărări entuziaste, din care unele s-au cristalizat in fapte frumoase menite să rămănă in istoria ţării noastre."
Eminescu şi Creangă
Aici, intr-o incăpere mai retrasă, la o masă cu nişte laviţe de lemn, se intălneau, schimbau idei, se urmăreau unul pe celălat ... Cei doi prieteni: Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Se spune că ei aveau plăcerea, ca la o tochitură moldovenească sau o friptură, sau un pui cu mujdei şi o mămăligă, ospăţ uneori indulcit cu plăcinte poale-n brău, şi cu un vin de pe dealurile din apropierea Iaşiului... să evadeze intr-o altă lume... mai inţeleaptă... Uneori cei doi prieteni ascultau arcuşul lui Dumitru Diudiu, un simplu corist in corul mitropolitan, descoperit de hătrul Creangă. Se spune că aici la Bolta Rece, intr-o seară, le-a căntat o doină veche care i-a plăcut nespus de mult poetului. Cronica vremii spune că Eminescu o asculta rezemat de uşorul uşii, o asculta in reculegere cu găndul dus departe şi i se prelingeau lacrimi pe obraz. Teologul şi literatul bucovinean Petru Rezuş aminteşte că la Bolta Rece s-a hotărăt ca povestea "Soacra cu trei nurori" să fie citită in faţa conclavului Junimii. Iar criticul literar George Călinescu notează că Eminescu "işi aduse la Bolta Rece o cană anume, de sticlă roz, riglată, cu capac de zinc, ca nu cumva aburul rece al băuturii să se piardă in văzduh... "
