Cui foloseşte?

La 27 septembrie 2009, la Zürich, autorităţile elveţiene în parteneriat cu cele americane convin să îl aresteze pe regizorul Roman Polanski pentru acuzaţia de abuz sexual asupra unei fete de 13 ani, săvârşit în Beverly Hills, în anul 1977. Polanski este arestat şi închis în aceeaşi zi în care urma să primească premiul pentru întreaga activitate.

Nu susţin că nu ar fi fost vinovat, dar mă întreb, după 32 de ani, cum e posibil? După autoexilarea în Franţa, un om ajuns la vârsta de 76 de ani, unul dintre cei mai mari regizori contemporani ai lumii, este invitat la Zürich ca să primească premiul onorific pentru întreaga activitate şi este arestat de către autorităţile elveţiene în drumul spre eveniment.

Mai mult decât atât, unul dintre oficialii din Ministerul de Justiţie elveţian a declarat cu multă nonşalanţă: "Noi am fi putut să-l arestăm mult mai devreme dacă am fi fost conştienţi de desele vizite pe care le făcea domnul Polanski". Este absurd şi pueril, în condiţiile în care regizorul deţine o reşedinţă în Elveţia şi îşi petrece cel puţin şase luni din an acolo cu familia, iar acest lucru este bine cunoscut.

Cât tact şi diplomaţie să aibă o ţară ca Elveţia să aresteze un om, un talent recunoscut pe plan mondial, în timp ce este invitat să primească un premiu de onoare pentru cariera şi viaţa sa profesională? Nu am putut să nu mă revolt şi să nu scriu despre acest caz etic dubios, din punctul meu de vedere, şi juridic cu multe semne de întrebare. De ce acum? E prima mea întrebare. Un exces de zel al sistemului de justiţie din statul California? O combinaţie greţos de demodată între ideea de puritanism şi justiţie de moravuri, politica dusă la absurd de un guvernator Schwarzenegger, fost actor de filme cu bătăi?! Sau un parteneriat elveţiano-american complet inutil şi jenant?! De ce aşa?

Sunt subiectivă, dar nu sunt singură. Mă alătur sutelor de artişti, oameni de cultură, actori, politicieni, care se luptă pentru drepturile lui Polanski. O lume întreagă a regizorilor şi scriitorilor de top, chiar şi a oamenilor politici importanţi, au semnat petiţii şi fac demersuri pentru eliberarea imediată a regizorului.


Polanski a plătit deja
Cu o mamă omorâtă la Auschwitz în camera de gazare, cu o soţie în luna a opta de sarcină, măcelărită crunt în propria casă de adepţii lui Manson, destabilizat complet psihic şi fizic, autoexilat în Franţa, Polanski a plătit cu vârf şi îndesat pentru greşeala sa, poate chiar dinainte să o comită. În 1977, într-o seară, dintr-o frustrare sau o pasiune numai de el înţeleasă, regizorul îşi dă frâu liber fanteziilor în faţa unei minore pe care o abuzează, oferindu-i şampanie şi droguri.

Este acuzat de viol, deşi, hai să fim sinceri, la 13 ani, nu cred că poate fi vorba de un act fără consimţământ, la această vârstă poţi să te aperi şi poţi să ştii să spui "nu" şi alcoolului, şi drogului, şi sexului dacă eşti împotrivă. Conform mărturiei lui Polanski, minora nu era neexperimentată şi nu a negat actul.

Nu au fost urme de violenţă, iar victima nu a afirmat decât că ar fi putut să fugă, dar nu a făcut-o pentru că i-ar fi fost frică, deşi nu a fost nici bătută, nici agresată fizic. Singurul ghinion, victima era minoră. Polanski este arestat, pledează vinovat, este închis pentru 42 de zile într-o clinică de psihiatrie şi supus multor teste psihiatrice, după care judecătorul hotărăşte eliberarea sa pe cauţiune. Procurorii îi propuseseră o înţelegere lui Polanski: dacă pledează vinovat pentru sex cu o minoră, va fi eliberat pe cauţiune şi lăsat în pace.

De teamă că înţelegerea nu va fi respectată de statul California şi de teama închisorii pe viaţă, Polanski fuge din ţară, fără să mai poată să se întoarcă niciodată. Samantha Geimer avea 13 ani, a fost adusă de părinţi şi lăsată în mâinile unui regizor pentru câteva ore în care Polanski ar fi trebuit să îi realizeze o şedinţă foto în speranţa că va fi distribuită într-un film. Din momentul în care nişte părinţi, aparent responsabili, hotărăsc să îşi lase copila pe mâinile unui străin, nu poţi să dai vina întreagă şi să acuzi fără să ai un sentiment de vinovăţie.

Iar când fata de 13 ani acceptă să bea şampanie şi să ia droguri, când ştie că nu pentru asta a fost adusă de părinţii săi şi face sex doar de frică, nu poţi să spui că doar o parte este vinovată.

Nu îi acord circumstanţe atenuante, Polanski a greşit, a ştiut bine ce face, el a fost mereu atras de adolescente şi de fete tinere, de asemenea nici talentul sau geniul artistic nu îl absolvă de comportament infracţional, dar să redeschizi un caz după 32 de ani, când victima a cerut public să fie clasat, este oarecum revoltător. Mai ales când Samantha, o femeie matură de 45 ani, l-a iertat de mult şi a declarat oficial că şi-a retras toate acuzaţiile şi nu mai vrea să audă nimic despre caz.

Revoltător este şi faptul că, după 31 de ani, statul California se autosesizează şi dispune rearestarea lui pe baza mandatului din 1978 pe motiv că procesul se reia. Încălcând negocierea stabilită de judecătorul de atunci. OK, să zicem că orice faptă trebuie pedepsită, că nu putem uita trecutul şi care este scenariul: Polanski închis pe viaţă, la 76 de ani? Asta este toată dreptatea? Şi care va stabili ce?




Un proces penibil, acum
În toate rapoartele americane se specifică faptul că Polanski este căutat în întreaga lume din 2005 pentru a fi arestat. Revoltător! Mi se pare că abuzul este făcut chiar de America. Şi este şi prost făcut. Şi moral, şi social, şi politically incorrect. Este ştiut faptul că Polanski locuieşte la Paris pe Avenue Montaigne şi că are o reşedinţă în Elveţia, deci unde şi în ce fel este căutat în toată lumea pentru a fi prins şi arestat?

Atât timp cât şi-a recunoscut fapta, este un fost deţinut eliberat pe cauţiune, care a fugit din ţară. De ce a fost lăsat să fugă, de ce nu a fost oprit atunci, de ce nu a fost urmărit dacă era un individ periculos? Care este logica? Roman Polanski plăteşte şi va plăti până la sfârşitul vieţii preţul acelei fapte comise în 1977. Odată, îşi ispăşeşte pedeapsa profesional, neputând să intre pe teritoriul Statelor Unite, neputând să facă filme la Hollywood şi trăind exilat din cercul acesta, privat fiind de viaţa de acolo şi de avantajele ei. Şi apoi, rămânând în istorie cu imaginea pătată pentru acest gest care, sigur, nu poate fi uitat şi îngropat.

Dar poate că tocmai asta îl face şi mai apreciat şi special, pentru că a reuşit să fie printre primii regizori mari ai lumii, să câştige un Oscar şi să aducă încă alte 7 Oscaruri prin filmele sale, să lucreze cu cele mai mari nume de la Hollywood. Nu a putut să ajungă la Hollywood, dar a venit Hollywood-ul la el. Strict pentru stilul şi talentul său şi pentru viziunea sa regizorală desăvârşită. Nu e puţin lucru: o lume întreagă se luptă pentru imaginea lui şi cere eliberarea lui în cel mai scurt timp.

O strategie excelentă de apărare ar putea să îl salveze şi să termine acest proces, penibil acum, cât mai rapid posibil. Costa Gavras, Monica Belluci, Martin Scorsese, David Lynch, Woody Allen, Whoopy Goldberg, Joan Baez, Andrzej Wajda, inclusiv Samantha Geimer, victima sa, toţi cer să se oprească acest proces şi Polanski să fie eliberat. Mi se pare că singurul păcat al lui Polanski este faptul că nu este cetăţean american, altfel nu îmi explic ura americanilor şi ceea ce se întâmplă.

Comunicarea din celulă îi este restricţionată şi tratamentul aplicat în închisoarea elveţiană este asemănător deţinuţilor periculoşi. Mai mult decât atât, condiţiile în care Polanski stă închis sunt la fel sau poate ceva mai rele decât ale unui criminal în serie. Nu are voie să comunice nici cu familia, nici să ia legătura cu avocaţii săi sau cu ambasadele Franţei sau Poloniei. Este inadmisibil, nu i s-a dat voie să îşi vadă soţia decât o oră pe săptămână. De ce? Care este miza? Şi ce vor Statele Unite să demonstreze?

Cabinetul Obama nu are încă o poziţie clară. Ministrul de Externe francez a declarat că ştirea arestării lui Polanski este "a bit sinister", ministrul Culturii, Frederic Mitterand, a afirmat că Polanski "este aruncat în gura leilor" şi că aceasta este "faţa sinistră a Americii, cea de temut şi cea de care uităm, dar există".

Franţa nu ar fi putut să facă aşa ceva şi nici o ţară din Europa, greu de crezut s-o facă! Mulţi americani şi actori de talia lui Harrison Ford şi a lui Jack Nicholson cer eliberarea lui încă din prima zi a arestării. Thierry Fremaux, regizorul Festivalului de film de la Cannes, a strâns semnături pentru petiţia scrisă de el şi trimisă secretarului de stat, Hillarry Clinton. Puţini ştiu că Polanski lucra la un nou film, "The Ghost", care urma să fie lansat în câteva luni pe piaţă. În distribuţie se aflau Pierce Brosnan, Ewan McGregor şi Kim Catrall.

Toate acestea au rămas subit în aer. Opinia publică, fanii şi lumea artistică în care trăia, jurnalişti americani îi iau apărarea şi se întreabă şi ei retoric: "What's the point?".