x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Decalogul Soniei Rykiel

Decalogul Soniei Rykiel

de Oana Vasiloiu    |    20 Sep 2009   •   00:00
Decalogul Soniei Rykiel

Acum câteva seri, în goana zilnică nebună printre website-uri, zeci de mail-uri şi de newslettere la care sunt abonată, am dat peste câteva imagini cu Sonia Rykiel. O scurtă biografie a ei mi-a atras atenţia şi mai ales data ei de naştere: 25 mai (ziua mea de naştere!) şi anul: 1930!



Ştiam că este o mare doamnă a modei franceze, dar, sincer, nu ştiam câţi ani are. Trăsăturile puţin rigide şi părul roşu, stilul ei uşor neopunk, atitudinea extrem de relaxată şi sofisticată  o fac să arate de 60, în nici un caz de aproape 80. E, probabil, cel mai longeviv fashion designer în viaţă la ora actuală. Întotdeauna am admirat la Sonia stilul aparte, faptul că s-a încăpăţânat să se fixeze pe o temă a ei: tricotajele, puloverul, tema pe care a construit un imperiu şi a făcut avere. Sonia a cucerit lumea cu fabuloasele haine bazate pe conceptul de tricotaj clasic a la bunica, de tip pulover, jachete, ciorapii din lână, pe care i-a recreat şi stilizat în toate formele posibile şi imposibile, în propriul stil. Dacă aveţi ocazia, cumpăraţi o jachetă sau o haină de iarnă Sonia Rykiel şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.

Secretul
La 80 de ani, neobosita Sonia Rykiel este extrem de activă şi la fel de creativă, în colecţiile ei prezintă haine pręt-a-porter pentru femei, bărbaţi şi copii, are linie de accesorii, are deja şi câteva parfumuri lansate, este şi scriitoare. E drept, directorul artistic al casei este Nathalie, fiica ei, care se ocupă de câţiva ani de întreaga creaţie, dar Sonia este creierul şi este prezentă peste tot. Şi extrem de respectată de toţi "greii" din lumea modei. Privind-o într-o fotografie de anul acesta, pot să spun că arată mai bine ca niciodată şi mă întrebam ce secrete poartă cu ea femeia aceasta, cum e posibil să porţi platforme şi păr lung roşcat la 80 de ani, având o atitudine atât de deschisă şi de relaxată?!? Mă gândeam la românce, la faptul că ies pe stradă şi văd zilnic tot mai multe fete de 20, 30 de ani care se îmbracă exact cu ceea ce le pică în mână din dulap şi că îşi chinuie chipul, părul şi corpul cu tot felul de tratamente greşite şi că asta se vede! Şi că, la 30 de ani, ele arată ca la 60. Chanel spunea: "După 30 de ani, începi să ai exact vârsta pe care ţi-o meriţi" - acest lucru m-a marcat organic, astfel încât mă gândesc că până şi felul în care merg îşi va pune amprenta pe vârsta mea. Felul în care râd, în care mănânc, tonul vocii, toate astea se văd, te fac să arăţi exact aşa cum îţi propui să devii. Nu mai vorbesc de haine, make-up, coafură, calitatea şi cantitatea alimentaţiei, imagine personală şi tot ansamblul. Secretul din spatele acestei imagini de sine stă în cât de mult te cunoşti tu pe tine, cine eşti, ce poţi şi ce vrei să transmiţi celor din jur. Restul sunt deja detaliile care ţin de stilul tău personal. Cea mai grea etapă este să ţi-l defineşti. Cu toate aceste gânduri şi privind-o pe femeia aceasta incredibilă, am căutat să descopăr ce ascunde, ce ne transmite din toate lecţiile ei de viaţă.

Lecţie de stil
Am găsit ceea ce vă voi împărtăşi în acest articol. Fără comentarii. Fără cuvinte. Complet cucerită şi bucuroasă de încă o bogată lecţie de stil pe care mi-am însuşit-o. V-o transmit şi vouă, sper să vă bucuraţi la fel de mult.

1. Cunoaşte-te... ceea ce contează este să înveţi cum să te priveşti, ce să vezi la tine, ce trebuie să arăţi şi ce trebuie să ascunzi. Pentru asta, trebuie să petreci mult timp în faţa oglinzii. Prea puţine femei fac asta!; 2. Foloseşte-ţi mintea... formează-ţi un stil documentându-te şi asimilând ceea ce se întâmplă în jurul tău, pe stradă, în politică, în modă - trecându-le prin filtrul minţii tale şi a viziunii strict personale; 3. Aminteşte-ţi de puterea "negrului"... negrul este magnific şi magnetic, te conturează perfect; 4. Adaugă puţină strălucire... accesoriile (genţile, pantofii, broşele, lanţurile - le ador). Îmi place să port agrafe cu diamante sau flori în păr. Dacă porţi o LBD (little black dress), adaugă un detaliu strălucitor şi e perfect; 5. Asigură-te cu un outfit de "urgenţă"... e important să ai o ţinută care ţi se potriveşte şi în care ştii sigur că arăţi bine pentru cazurile în care te grăbeşti; 6. Învaţă arta împachetatului, nu îţi lua toată garderoba în voiaje... Călătoresc foarte mult şi îmi iau întotdeauna jachete lungi, negre, maro şi bleumarin şi pantaloni potriviţi, apoi le îmbrac mixându-le şi asortându-le între ele, în funcţie de momentul zilei; 7. Lasă-ţi picioarele să vorbească... Iubesc pantofii excentrici, în culori tari şi tocurile înalte, îmbrăcate sau ornamentate excentric cu diamante sau pietre. Un pantof frumos îţi subliniază stilul, ţi-l defineşte; 8. Îmbracă-te pentru tine, nu pentru ceilalţi... Desigur, moda este importantă, trendul la fel, dar cred că felul de viaţă este mai presus de orice. O femeie trebuie să fie ea însăşi şi să se îmbrace în concordanţă cu ceea ce este ea şi conform personalităţii ei; 9. Învaţă să seduci prin stil... este natural să fii sexy, seducătoare, e un fel de a fi. Fii atentă la selecţia hainelor, detaliilor, lungimilor, culorilor - toate trebuie să ţi se potrivească şi să transmită ceva; 10. Ignoră sfaturile celor din jur... Nu ar trebui să ceri sfaturi sau păreri oamenilor din jur, prietenilor şi, cu siguranţă, nu părinţilor. E inutil.

Tu trebuie să ştii ce ţi se potriveşte, adică să te cunoşti foarte bine - asta este tot ceea ce ai nevoie!

×
Subiecte în articol: jurnal de stil