File de bilanţ

Săptămâna trecută mi-am revizuit tot anul trecut. Şi, inevitabil, o parte din trecutul meu oarecum recent. Probabil că a fost vital ca să fac trecerea într-o nouă etapă a vieţii mele. Am fost foarte entuziasmată de faptul că m-am reapucat de scris după o pauză de vreo nouă ani. E ca o terapie pentru toate îndoielile pe care le aveam asupra viitorului meu în acest domeniu. De fapt, nu credeam că mă mai întorc...

Un astrolog mi-a citit astrograma şi mi-a spus (fără să mă cunoască o secundă): "Tu trebuie să comunici în permanenţă, să te exprimi, cele mai bune meserii pentru tine ar fi jurnalist sau designer sau să lucrezi în domeniul creaţiei". Am rămas mută. Eu îmi doream să fiu avocat (ce nebunie ar fi fost), tata ar fi vrut să fiu economist, dar, cum matematica pentru mine a fost din alt film şi în totală neconcordanţă cu stările mele de reverie (permanente), tot tata mi-a spus: "Du-te la Jurnalistică!". Şi m-am dus.

În ultimul an de facultate mi-a plăcut enorm publicitatea. Îmi propusesem să cuceresc lumea. Prin publicitate. Ce vis...! Lucram deja în televiziune, dar m-a fascinat chestia asta creativă, mi se părea ceva exotic, spontan, era întoarcerea mea spre reverie într-un fel. În televiziune şi în presa scrisă nu aveam libertatea pe care mi-o doream. Şi acolo nu puteai să baţi câmpii, să visezi. Deşi, mi-a plăcut, să nu fiu nedreaptă, am făcut de toate, şi interviuri şi reportaje şi anchete şi pictoriale de modă şi editoriale, am şi plâns, am şi râs alături de oamenii pe care îi întâlneam şi am şi trăit dramele sau poveştile lor fericite.

M-am transpus de fiecare dată, poate prea empatic, poate prea subiectiv, aşa cum un jurnalist nu are voie să facă decât în articolele de opinie. În timp ce trăiam toate aceste experienţe, mi-am dat seama că mă consumam enorm, mă epuizam complet psihic şi fizic. În momentul în care trebuia să scriu trebuia să redevin obiectivă şi pragmatică, să scriu despre fapte de viaţă într-un mod în care mă izbeam prea dur (la vârsta aceea) de realitatea care nu semăna deloc cu aceea din lumea mea interioară. După câţiva ani de presă scrisă şi televiziune m-am retras spre ceea ce m-a provocat încă din facultate: publicitatea.

În patru ani de publicitate mi-am dat seama că mă amăgesc şi îi amăgesc pe oamenii din jurul meu cu poveşti şi imagini despre lucruri utopice. Cam asta înseamnă publicitatea: idei şi imagini frumos ambalate care vând. Orice şi oricum. Idei şi imagini care vând iluzii! E o industrie de fabricare a iluziilor. E parte din capitalism. E ceva care nu poate lipsi de acolo.

OCHII
Oamenilor le place să vadă, să audă şi să cumpere iluzii. În jurnalism n-aveam cum să mint sau să exagerez, mi-ar fi plăcut să mă îndepărtez de la realitate, dar nu aşa. În publicitate m-am izbit de o lume murdară şi mincinoasă pentru care vânzările şi banii erau totul. O neconcordanţă de idei şi de fapte şi nişte momente prost gestionate au dus la prăbuşirea celor mai mari aşteptări ale mele legate de advertising. Visul meu din facultate se spulberase cu brio.

Trebuia să încep o nouă viaţă în care îmi doream imperios să fac doar lucrurile în care credeam. Şi asta am făcut. Ce bine! Ce bine că am avut puterea să mă adun. Un om care mă iubea enorm, omul care mi-a spus "da, la bine şi la greu" m-a ajutat să realizez şi să deschid ochii asupra mea şi a vieţii mele: eram înconjurată de haine şi de obiecte, aveam enorm de multe lucruri pe care le purtam, le transformam, le combinam, le înnobilam într-un mod propriu. Aveam o plăcere nebună să amenajez case, interioare.

Am amenajat până şi un bistro, fără să conteze locaţia, care era una de stat, rămasă (şi astăzi) la stadiul comunist. Inconştient, doar instinctiv alegeam lucrurile şi le organizam într-un fel al meu şi lumea întreba unde am găsit aşa ceva, unde se poate cumpăra asta, cât a costat şi aşa mai departe. Fără să fiu conştientă de mine şi de pasiunea mea, mă pierdeam în mici "afaceri" de suprafaţă, care nu mă reprezentau, şi asta se vedea deja în fizicul meu, în nervii mei şi, mai târziu, în relaţia mea. Toate s-au destrămat. Încetul cu încetul.

Mitul meu din facultate a fost letal. Îmi demolase toată structura interioară, cariera, relaţia, ideea despre lume, tot universul. După perioada de revenire, după ce m-am regăsit şi mi-am regăsit valorile în care credeam, am simţit iar nevoia să mă exprim. Dar de data asta aşa cum simţeam eu. Stilistic, prin linia mea de accesorii, pantofi şi poşete, prin consilierea cu privire la imaginea de sine şi prin proiectele de amenajări interioare pe care le fac atunci când sunt solicitată.

Astea sunt lucrurile în care cred şi pe care le fac cu drag. Şi cu toată credinţa că ele mă reprezintă. Cu toate fantasmele, jocurile, viziunile, visele, umorul, experienţele, flash back-urile, inspiraţiile, stările şi impulsurile mele. Cu toată agonia pierderii celui mai minunat tată din lume, cu toată durerea, cu toată ura faţă de divinitate, cu toată revolta împotriva vieţii şi cu toate întrebările legate de menirea mea ca om şi cu toată pierderea de sine datorată rupturii faţă de omul de care eram legată - am reînviat ca pasărea Phoenix, aşa paradoxal, cu ultimele puteri, cu ultimele senzaţii de speranţă, cu dorinţa de a nu mă pierde şi de a nu renunţa la viaţa asta în care aveam ceva de făcut. Am aflat şi ce. În foarte scurt timp. Dar ăsta este alt capitol din viaţa mea.

Spuneam că mi-am revizuit tot anul. În afară de faptul că m-am reîntors la scris, nu am făcut nimic despre care să vorbesc. Dimpotrivă. A fost cel mai ciudat, greoi şi trist an. După 2001! A fost cel mai rău! Un an în care mi s-au întâmplat lucruri atât de amestecate şi de ciudate, totul a fost incert şi sumbru, cu mici momente inedite în care nu ştiam dacă să reacţionez sau să ripostez, sau să aştept, sau să mă bucur. Haos. Confuzie. Totală dezamăgire.

Foarte puţină bucurie. Şi multă furie. Un an din care din tot răul am văzut şi înţeles ceva: cum sunt şi cum vreau să fiu. Totul se întâmplă cu un sens. Şi am început să îl desluşesc.

ÎNAPOI ÎN PREZENT
N-am vrut un jurnal public personal. Şi sumbru pe deasupra. Ca să nu pară aşa de departe gândurile din jurnalele anterioare, o să vorbesc şi despre lucrurile frumoase actuale. Despre haine, pot să spun că sunt surprinsă de Stefanel, un brand care pare comercial, dar e mai puţin decât Zara sau Mango. Cel puţin din punct de vedere al calităţii materialelor şi al croielilor. Cei de la Stefanel au colecţii inspirate, bazate pe o temă. Şi nu produc doar de dragul vânzărilor la kilogram.




Puloverele de caşmir cu lână sunt superbe, cămăşile bărbăteşti frumoase, la fel şi costumele, atât casual, cât şi business. Mi-au plăcut şi nişte ghete bărbăteşti. Superbe! Îmi place colecţia din iarna aceasta. Cred că acum au reducerile, ceea ce este foarte bine. Mango este în cădere maximă (lucruri ieftine şi proaste), iar Zara reprezintă doar tone de haine (majoritatea din polyester şi elastan) şi cred că, în afară de unele costume office, nu poţi să-ţi cumperi ceva şi să rişti să te duci într-un restaurant sau la o petrecere şi să mai vezi încă cinci persoane îmbrăcate absolut la fel.

Am fost de curând la o clientă să-i organizez garderoba. Am prevenit-o că voi scoate tot şi voi arunca tot, dacă e cazul. Trei sferturi dintre hainele ei erau Mango şi Zara. Toate erau cumpărate de sora ei şi de mama ei. Şi le mai văzusem pe sute de fete, pe stradă. În schimb avea o piesă vintage, Anne Klein, impecabilă, o rochie stil anii '70, maro cu buline turquoise, cu un accesoriu trandafir făcut din materialul rochiei.

Dar era singura piesă din dulap cumpărată de ea! Am implorat-o să le spună mamei şi surorii să nu îi mai cumpere nimic. Niciodată. Cel mai rău şi greşit lucru este să cumpăraţi cuiva haine sau să faceţi cadou crezând că e o "scăpare" uşoară. Nu, niciodată, mai ales dacă nu cunoaşteţi persoana şi nu aveţi cunoştinţe despre câteva detalii care spun tot: tipologie corp, culoarea pielii, forma umerilor, a mâinilor, a picioarelor, a fundului, măsurile, lungimile dintre gât şi şold etc. sunt detalii care trebuie să se armonizeze, sunt părţi ale corpului care pot fi ascunse şi altele care trebuie subliniate într-un anumit fel, într-un tot unitar, într-o anumită arie de culori şi de linii.

Data viitoare vă voi povesti despre ceea ce îmi place mie mult: "layering"-ul - mixul de texturi şi lungimi. Puteţi să cumpăraţi branduri comerciale dacă arată bine, dar combinaţi hainele între ele, fiţi creativi, amestecaţi branduri scumpe şi ieftine, la fel şi accesoriile, faceţi-le să pară ţinute scumpe, de designeri, dar cu condiţia să vă reprezinte şi să vă simţiţi confortabil!

MÂNCARE BUNĂ
Dacă v-aţi săturat de sarmale şi de tradiţionalele mâncăruri de sărbători (sper că da!) există un loc, bistro Phillipe, pe Strada Maria Rosetti, care are un meniu franţuzesc fără pretenţii şi fără fiţe, mâncare bună şi servicii excelente. Cum rar mai găseşti prin Bucureşti. Am comandat ceva şi mi s-a părut ceva ciudat. Imediat, mâncarea mi-a fost schimbată şi fără strâmbături de nas sau explicaţii inutile şi puerile. Şi nu a fost pusă nici pe nota de plată. Probabil că nu era nimic ciudat cu mâncarea aceea, dar nimeni nu a comentat.

Am fost întrebată dacă îmi doresc să fie făcută altfel sau dacă vreau altceva din meniu. Nota 10 pentru spontaneitate şi respect faţă de client!

Dacă însă vreţi ceva chiar ŕ la franÎaise, haute cuisine, mergeţi la Escargot, pe Strada Toamnei 101. Într-o căsuţă mică şi atât de intimă veţi găsi specialităţi franţuzeşti excepţionale. Meniul conţine somon marinat, supă de ceapă, crčme de brocolli şi ciuperci, melci bourguignonne, confit de raţă, nougat glacé, un vinul casei sublim, toate excelente. Vă recomand în mod special fondue lorraine (absolut divin)! Nu este foarte scump, în limitele normale pentru un bistro specific în care mâncarea este gătită după reţete autentic franţuzeşti de "le chef" adus direct de la Paris. Merveilleux! O experienţă culinară minunată pentru mine.

INVESTIGAŢII DE (ANTI)CRIZĂ
De bani şi investiţii ce să vă mai spun?! Pe criza asta, nu vreau să pară clişeu, ne va fi din ce în ce mai greu şi ne trebuie soluţii creative de "supravieţuire" cu condiţia să nu ne ieşim din stilul de viaţă de dinainte. Orice, dar nu renunţaţi la stilul de viaţă! La micile plăceri, la tabieturi şi la standarde. Doar reevaluaţi-le economic, puţin din fiecare! Într-un fel, orice criză are şi părţile ei bune. Pot să vă spun ce fac eu.

De exemplu, am învăţat să îmi fac părul singură (înainte mergeam de trei ori pe săptămână, acum merg ocazional). Nu îmi mai fac aprovizionarea pe principiul "lasă, să fie acolo", îmi iau doar mâncare proaspătă şi doar alimentele care îmi plac cel mai mult. Nu mai folosesc trei tipuri de detergenţi: şi pentru lucruri negre şi pentru colorate şi pentru lână, îmi cumpăr un singur detergent pentru ţesături sensibile. Nici nu vă daţi seama cât economisiţi. Şi, oricum, toţi detergenţii sunt la fel, alegeţi unul singur, să fie de calitate şi eventual mai puţin chimic.

Nu îmi mai cumpăr creme şi uleiuri de corp scumpe, am descoperit cremele şi demachiantul de la Gerovital şi Asla Vital (care, în afară se vând la preţuri foarte mari, pentru că sunt foarte bune). Am trecut peste aspectul ambalaj urât, de tip ieftin românesc, mi se pare mai important conţinutul bogat în care îmi adaug câteva picături de vitamine A şi E, pe care mi le cumpăr de la farmacie. Nu mai folosesc deodorantul de 30 lei (cu apă termală şi fără parfum), folosesc unul bio de la plafar (e acelaşi lucru şi costă 13 lei).

Nu mai folosesc ceaiurile de slăbit de la Abocca (40 lei), beau zilnic ceai de codiţe de cireşe (3 lei) care are un gust foarte bun, iar rezultatul este acelaşi. În plus, mi-am reorganizat şi eu garderoba şi mi-am transformat zeci de lucruri şi le-am făcut ca noi, multe dintre ele arată mai bine ca înainte. Per total, la un calcul sumar, economisesc aproape 1.000 euro pe lună. Nu mă abat de la nimic, nu renunţ la nimic, doar cheltuiesc mai puţin şi îmi testez creativitatea la maximum.

E un exerciţiu excelent, psihologic vorbind, gândindu-te că reuşeşti să sfidezi criza şi impactul ei asupra ta. Iar cu banii economisiţi puteţi să vă simţiţi bine în vacanţe mici, sau să vedeţi oraşe şi muzee pe care nu le-aţi văzut sau să mergeţi oriunde vă simţiţi bine. Investiţi în senzaţii, relaxare şi cultură! Vă veţi simţi buni şi puternici.
Pe curând!