Ada a pășit cu dreptul în competiție, fiind mereu la înălțime în toate activitățile desfășurate în New Delhi - în prima săptămână și apoi în Mumbai. Vizita la Mahatma Gandhi Memorial și Raj Ghat a fost o experiență marcantă și profundă. A urmat apoi Beauty with a Purpose Presentation din cadrul Head to Head Challenge unde Ada s-a remarcat prin discursul bine articulat despre câteva din problemele din sistemul de învățământ românesc, cu precădere despre abandonul școlar al copiilor din centrele de plasament, pe care ea, prin ONG-ul ”Investitorii în visuri” al cărei președinte este, caută să le combată, oferind deja primelor beneficiare oportunitatea unei cariere și a câștigării independenței financiare odată cu părăsirea sistemului de stat, la împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, a anunțat extinderea activității ONG-ului pentru a include și băieții în cadrul acestui program.
Au urmat probele sportive, iar echipa Europei a câștigat competiția. De asemenea, Ada s-a calificat la proba de talent în semifinală, interpretând extrem de emoționant piesa ”Lie, Ciocârlie”.
Cea mai spectaculoasă probă de până acum este cea de Top Model, unde Ada a prezentat creația lui Pavel Kroyman, un designer din Republica Moldova, cel care a creat și costumul național al Miss World Romania.
Iată că mai este doar o zi și emoțiile cresc pe măsură ce se derulează numărătoarea inversă.
Ada, Miss World Romania, este mândră că este româncă și că poate să fie o voce pentru România, pentru români, acolo, în India, între reprezentantele din 120 de tări participante la cea mai mare competiție mondială de Miss.
Pentru a câștiga, Ada Maria Ileana, Miss World Romania, are nevoie de voturi, atât pe conturile de social media, cât și pe site-ul Miss World, pe profilul ei.