Nenumarate "vechituri" de arta isi cauta noi stapani la targul Rom-Antique de la World Trade Plaza.
Anticari din toata tara si-au dat intalnire in acest sfarsit de saptamana la cel mai mare targ de profil din Bucuresti. Daca ieri nu ati trecut pragul World Trade Plaza Sofitel, mai aveti timp si astazi, pana la ora 18:00, sa va bucurati de frumusetea obiectelor expuse si sa va cumparati cate ceva. AFACERE. "80% din ce-i aici e vandut deja. Si n-au trecut decat patru ore", se mandrea ieri, Arpi, un negustor de obiecte taranesti. Clientii: romani, francezi, portughezi. Un dulap mic de vase l-a dat cu 300 de euro, un blidar mare - cu 400 de euro, o furca de tors - cu 80 de euro. "Dam ieftin, ca asa-i piata la noi. Ca dincolo am vazut troace d-astea (n.r. - coveti de diferite marimi) la 100-150 de euro. Dar aici se dau cu maximum 50 de euro", spune el. Arpi e un norocos. "Merge greu treaba", ne-a spus Iustin Zegrea, din spatele "tarabei" sale cu carti vechi. Ceva mai incolo, un negustor de ceasuri incearca sa agate un olandez cu "un pret special". Daâ nu si-a gasit omul, acesta aratandu-i ostentativ ceasul lui de 5.000 de euro.Citește pe Antena3.ro