x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Horoscopul Mărțișorului

Horoscopul Mărțișorului

de Marsilio Ficino    |    01 Mar 2014   •   08:06
 Horoscopul Mărțișorului

Zi-mi ce zodie ești ca să-ți spun ce mărțișor ai să primești!
În funcție de semnul astral al nașterii tale, poți afla care sunt mărțișoarele care ți se potrivesc, ce să dăruiești și care dintre mărțișoarele primate în ziua de 1 Martie poate fi folosit și pe post de talisman…
Trebuie spus înainte de toate că mărțișoarele cu semne zodiacale trebuie potrivite întotdeauna cu zodiac celui/ celei căruia/căreia vreți să-l dăruiți. Așa nu veți da greș niciodată, pentru că propriul semn zodiacal este cel mai bun talisman, pentru fiecare.
De asemenea, un simplu șnur răsucit din două fire – roșu și alb – reprezintă un mărțișor potrivit pentru oricare dintre zodii…

Iar acum să luăm zodiile pe rând!

BERBEC
Alege să dăruiești modele lucrate din pânză sau prinse cu un ac pe o bucată de fetru. Sunt minunate și mărțișoarele sub formă de broșă, mai ales cele cu chihlimbar sau mici pietre de culoarea mierii.
Mărțișoarele reprezentând mici animale – unele dintre ele în ipostaze comice, șarjate – ar putea fi un dar potrivit pentru tine, în această zi.

TAUR
Dăruiește mărțișoare puternice, în culori vii. Roșu și verde – sânge și viață – sunt culorile pe care ar trebui să le poarte mărțișoarele pe care le vei pune în pieptul cuiva, azi.
Te încântă atunci când primești un simplu trifoi cu patru foi sau un mărțișor reprezentând o floare de primăvară: ghiocelul și vioreaua sunt printre favorite.

Citește mai departe ca să afli care sunt mărțișoarele potrivite pentru toate zodiile!

×
Subiecte în articol: felicia horoscop zodiac Marsilio Ficino