Cu această ocazie, Ruxandra Ion a oferit un interviu emoţionant fiicei sale, Cristina Ciobănaşu, interviu ce va fi difuzat în ediţia specială a emisiunii Happy Café, astăzi, de la ora 17.30, la Happy.
Obişnuită să se afle în spatele camerelor de filmat, Ruxandra Ion, Senior Advisor Happy Channel şi creatoarea unora dintre cele mai de succes seriale româneşti, vorbeşte în exclusivitate, într-o confesiune emoţionantă făcută fiicei sale, Cristina Ciobănaşu, despre propria poveste de viaţă. Cum era Ruxandra în copilărie, relaţia cu mama sa, oamenii care i-au schimbat viaţa, familia, dar şi proiectele de suflet, toate se vor regăsi în interviul-eveniment de la Happy Café, difuzat astăzi, de la ora 17.30.
„Undeva, în jurul vârstei de 10 ani, am participat la un concurs la radio. Din 2000 de participanţi, am rămas 10, iar după un curs intensiv de 6 săptămâni, am rămas 2. Am jucat în teatru radiofonic o lungă perioadă de timp şi asta mi-a cam schimbat viaţa!”, a povestit Ruxandra Ion. Mai mult, aceasta a continuat: „Nu am fost o elevă comodă deloc, taxam fiecare greşeală a profesorilor, iar mama, săraca, a avut destule de tras cu mine!”, pentru ca mai apoi, să dezvăluie, emoţionată: „Am crescut numai cu mama, a fost tot pentru mine!”.
Mărturisiri despre începuturile la Teatrul Mic, începuturile cu serialele româneşti, dar şi dezvăluiri emoţionante despre familie, toate se vor regăsi în interviul oferit Cristinei Ciobănaşu. „Pentru mine nu există meserie mai frumoasă!”, va declara Ruxandra Ion legat de cariera sa, pentru ca apoi să completeze: „Cea mai mare realizare a mea, de departe, sunt cei trei copii pe care îi am: doi pe care i-am născut şi unul pe care l-am dobândit (n.r. Cristina). Nu există realizare mai mare pe lume pentru o femeie, pentru o mamă, că tot suntem în preajma zilei femeii. Suntem în primul rând femei şi apoi femei-mame. Pe lânga asta, fireşte că e cariera. Sunt 20 de ani de când fac seriale, iar ele îmi umplu viaţa. Happy Channel este al doilea canal pe care îl duc, zic eu, bine, şi care îmi aduce foarte multe satisfacţii. Cea mai mare bucurie este să le pot aduce un strop de fericire oamenilor în viaţa asta care nu e întotdeauna cea mai simplă şi cea mai happy”.
Întregul interviu va putea fi urmărit astăzi, , la Happy Café, începând cu ora 17.30, la Happy Channel.