Așadar, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a fost aseară, în intervalul de difuzare al emisiunii Te cunosc de undeva!, lider de audienţă, cu 5.5 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 20.8%, urmată de Pro TV, cu 4.4 puncte de rating și 16.6% cota de piață. Şi la nivel urban, transforming show-ul de la Antena 1 a fost prima opţiune de vizionare, cu 7 puncte de rating şi 20.7% cota de piaţă, urmat de Pro TV cu doar 3.6 puncte de rating şi 10.7% cota de piaţă. De asemenea, la nivelul publicului din toată țara, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 6.2 puncte de rating și 18.9% cota de piață, urmată de Pro Tv cu 4.2 puncte de rating şi 12.7% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:31, aproape 1.5 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau jurizarea celei mai noi ediţii Te cunosc de undeva!, la Antena 1.
Prima echipă, formată din CRBL şi Radu Ţibulcă a reuşit săptămâna trecută să câştige toate punctele posibile de la juraţi şi chiar de la colegii lor, aşa că pentru săptămâna aceasta presiunea a fost şi mai mare. Cei doi au făcut din nou spectacol cu transformarea în The Bangles “Walk Like An Egyptian”, iar Nicole Cherry şi Juno au adus buna dispoziţie în platou cu momentul „Happy” al lui Pharell Williams. Ritmuri italiene au răsunat apoi în platoul Te cunosc de undeva!, Anca Ţurcaşiu şi Jean Gavril aducând pe scenă atmosfera din videoclipul „L’Italiano”, al lui Toto Cutugno. Următoarea pereche a avut de-a face cu o voce care le-a dat mari bătăi de cap, căci Amnei şi Mishei ruleta le-a adus transformarea în Guns’N Roses– “Sweet Child O’Mine. Munca lor nu a fost în zadar, căci le-a adus şi trofeul ediţiei. Câştigătorii sezonului trecut, WRS şi Emilian, în schimb, au avut un şoc când au aflat ce le-a pregătit ruleta – Valahia şi melodia „Banana”, despre care WRS a mărturisit că l-a adus în pragul unei noi boli – depresia muzicală. Următorul cuplu, format din Codruţa şi Valentin, a fost nevoit să intre în pielea unui bărbat cu accente feminine şi al unei femei cu accente masculine - Elton John & Kiki Dee– “Don’t Go Breaking My Heart”, în vreme ce Adda şi Radu Bucălae au topit şi cele mai dure inimi cu transformarea în Snoop Dogg & Kathy Perry– “California Gurls". Spectacolul transformărilor a fost încheiat de către Cristina şi Damian Drăghici, care au strigat tare „Cine e cu noi”, piesa celor de la B.U.G. Mafia în colaborare cu Nico.
Cum se vor descurca cele 8 cupluri de concurenți cu noile roluri atribuite lor de năstrușnica ruletă a personajelor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în cea de-a şaptea gală a celui de-al 19-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.
Sursa:Kantar Media |
|
Copyright:ARMADATA S.R.L. Citește pe Antena3.ro |
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, All urban si National |
|
Perioada 6 mai 2023 |