x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media „După noi, gunoiul”, primele măsuri ale autorităților după demararea seriei Observator 19

„După noi, gunoiul”, primele măsuri ale autorităților după demararea seriei Observator 19

05 Noi 2021   •   16:17
„După noi, gunoiul”, primele măsuri ale autorităților după demararea seriei Observator 19

După şapte luni de investigaţii, zeci de reportaje despre România transformată într-o groapă de gunoi şi milioane de oameni revoltaţi, campania Observator „După noi, gunoiul”, cu Bianca Iacob a obţinut un prim succes - o hotărâre de guvern prin care se reduc punctele de trecere a frontierei prin care intră deșeuri în România așteaptă aprobările finale. O șansă reală ca țara noastră să nu rămână groapa de gunoi a Europei și nu numai.

            În urma neregulilor grave descoperite de echipa Observator în cadrul campaniei „După noi, gunoiul”, aceştia au cerut vehement schimbarea legii: puteri sporite pentru Garda de Mediu şi controale stricte în vămi, pe unde intră tone de gunoaie importate şi au obţinut un prim succes.

„După ce am filmat în primul sezon, mai ales după bomba ecologică de la Smârdan, Tulcea, unde oameni nevinovaţi şi neştiutori sunt victime - exemplul omului care cultiva roşii la o aruncătură de băţ de locul unde sute de mii de tone de animale moarte, deşeuri medicale, sânge fuseseră îngropate -, am zis că nimic nu poate fi mai rău decât ce am arătat. Dar ne-am înşelat. Nu ne-am oprit însă, şi nu ne vom opri! După noi, gunoiul chiar e o problemă greu de aruncat!”, a declarat Bianca Iacob.

Campania „După noi, gunoiul” cu Bianca Iacob este prima care a abordat sistematic toate fațetele problemelor de mediu din România. Până când nu vor exista legi clare, iar legislaţia nu va fi schimbată, problema deșeurilor rămâne greu de rezolvat și va avea mereu prioritate în agenda OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie.

×