Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Mitropolitul Dosoftei este singurul nostru autor care aparține atât canonului literar (ca întemeietor al limbajului poetic românesc), cât și celui bisericesc (canonizat ca sfânt din 2005). Cu ascendență aromână, ca și Neculai Milescu, școlit la Trei Ierarhi din Iași și la Frăția Ortodoxă din Lvov, discipol al lui Varlaam, prieten cu Miron Costin și patriarhul Dositei Notarras al Ierusalimului (care l-a ajutat să revină, după arestul din 1674), călugărit la Probota sub numele Dosoftei, a urcat treptele ierarhiei bisericești (episcop de Huși, apoi de Roman) până la cea de mitropolit al Moldovei (1671-1674, 1675-1684)”, evidenția criticul și istoricul literar Paul Cernat în fuga unei „poze” furate Dosofteiului.
A fugit cu tezaurul Mitropoliei în Polonia
Să-i dăm credit, în continuare, profesorului Paul Cernat: „Adept, ca și Miron Costin, al originii latine a moldovenilor, Dosoftei a dus o politică antiturcească alături de domnitorul Ștefan Petriceicu, apropiată de patriarhul Moscovei de la care, prin intermediul lui Milescu, aduce un teasc de tipografie prin care tipărește principalele cărți liturgice, în parte traduse de el în «limba poporului». În 1686 se va retrage până la sfârșitul vieții în Polonia, după campania eșuată a regelui Ian Sobieski, luând cu sine moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, tezaurul și arhiva Mitropoliei”.
Stofă de mare poet
Mai mult: „Anatemizat în 1688 de patriarhul Constantinopolului, amenințat din Moldova de domnitorul Constantin Cantemir, Dosoftei s-a implicat, în exil, în câteva polemici teologice răsăritene. Promotor al cultului, culturii și literaturii în limba română, istoric avizat al Romei, Bizanțului și Moldovei, prim traducător autohton (probabil) al Istoriilor lui Herodot și al mai multor istorici antici, autor de hagiografii (începând cu «Viața și petrecerea sfinților»), traducător din greacă, latină, polonă și rusă (a tradus și texte laice, între care câteva tragedii renascentiste), mitropolitul a avut stofă de mare poet: prefigurată de poemul cronologic Stihurile la luminatul herb al Țărîi Moldovei, Psaltirea în versuri (1673, gândită astfel - pentru poporul de jos - din rațiuni mnemotehnice, inspirată din versiuni românești și polone mai vechi ale psalmilor), e un monument de limbă română literară, valorificat de Eminescu și Arghezi”.
Centru geo-simbolic al vechii capitale a Moldovei
Ultimele acuarele: „Calitățile sale estetice, de o mare varietate prozodică și savoare lexicală, în care limbajul eclezistic și expresivitățile populare fuzionează în viziuni apocaliptice și lamento-uri morale poliritmice, au trecut testul timpului. Casa mitropolitană din Iași a lui Dosoftei, restaurată ca muzeu, a devenit un fel de Centru geo-simbolic al vechii capitale a Moldovei”.
Casa cu arcade (și cimitir în măruntaie)
Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, este o clădire-emblemă a Iașiului, construită în secolul al XVIII-lea, situată în centrul orașului, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Biserica „Sf. Neculai Domnesc”. În prezent, găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române (din Iași), înființată în 1970.
Casa Dosoftei a făcut parte inițial din incinta Bisericii „Sf. Neculai Domnesc”, construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492. Ea era inclusă în zidul de incintă de pe latura nordică al acestui lăcaș de cult.
Ipoteză: reședință a mitropolitului și tiparniță?
Cercetătorii istorici au emis opinii diferite cu privire la perioada în care a fost construită această clădire și a destinației sale inițiale. După analizarea caracteristicilor arhitectonice, Orest Tafrali a susținut, în articolul Curțile domnești din Iași (publicat în Arta și Arheologia), că această clădire ar data din vremea lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) și că ar fi fost reședința mitropolitului, după strămutarea capitalei Moldovei la Iași. Alți cercetători, printre care Nestor Vornicescu și Petru Comarnescu, au considerat că aici ar fi fost locuința mitropolitului cărturar Dosoftei Barilă (1671-1674, 1675-1686) sau că aici ar fi funcționat, între anii 1679 și 1686, prima tiparniță din Moldova, înființată de același mitropolit, unde au fost tipărite Dumnezeiasca Liturghie (1679, 1683), Psaltirea de-nțeles (1680), Molitălvnic de-nțeles (1683), Parimiile preste an (1683) și Viața și petriaceria sfinților (4 vol., 1682-1686).
Săpături și elucidări
Săpăturile arheologice efectuate în perioada 1966-1968 în interiorul casei și pe latura sa estică au infirmat aceste ipoteze. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul aceste clădiri a existat un cimitir. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu au presupus că această casă a fost construită în secolul al XVIII-lea, după refacerea zidului de incintă al Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” la 1677 de către Antonie Ruset (1675-1678) și după abandonarea cimitirului.
Patru încăperi, pe două nivele
Casa Dosoftei are formă aproape cubică și este construită din piatră. În partea frontală are un pridvor prevăzut cu arcade în plin centru, susținute pe coloane de piatră, iar în partea posterioară se află patru încăperi amplasate pe două nivele, cu ferestre mici, de formă pătrată.
Muzeu cu paraclis
După începerea lucrărilor de restaurare la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, în 1884, preotul paroh Gavriil Ursu a amenajat în Casa cu coloane un paraclis, aducând aici Sfânta Masă, catapeteasma altarului Sf. Ștefan (unul dintre cele trei altare ale bisericii, aflat pe latura nordică) și icoana Sfântului Mina Egipteanul.
Cărți inestimabile
În casa-muzeu se găsesc exponate unicat, cum ar fi: manuscrise și cărți vechi - o copie a unui Pateric (manuscris slavon din 1350-1380), un Liturghier tipărit de Macarie (1508, considerat prima tipăritură de pe teritoriul românesc), un Apostol copiat de popa Bratu din Brașov (1559-1560), un Molitvelnic tipărit de Dimitrie Liubavici, un Triod tipărit de Coresi (1578), Psaltirea slavonă tipărită de Coresi, Cartea românească de învățătură sau Cazanie (scrisă de mitropolitul Varlaam Moțoc în 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova), Psaltirea în versuri (tipărită de mitropolitul Dosoftei în 1673) și o Evanghelie din 1682, ce a aparținut tot Mitropolitului, Biblia de la București (tipărită de Șerban Cantacuzino în 1688), un Hronograf care a aparținut lui Mihai Eminescu, precum și cele mai vechi copii ale letopisețelor lui Grigore Ureche și Miron Costin, o colecție de icoane din secolele XVI-XVIII, o machetă de tiparniță din timpul mitropolitului Dosoftei.
În rândul sfinților
Mitropolitul și cărturarul moldovean Dosoftei Barilă a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în vara anului 2005 („pentru viața pilduitoare, evlavia călugărească și înțelepciunea sa sfântă în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru luminarea slujitorilor sfintelor altare și a poporului credincios, precum și pentru păstrarea dreptei credințe), având data de prăznuire anuală la 13 decembrie.
330 de ani se vor fi împlinit pe 13 decembrie 2023 de la moartea mitropolitului Dosoftei
„Adept, ca și Miron Costin, al originii latine a moldovenilor, Dosoftei a dus o politică antiturcească alături de domnitorul Ștefan Petriceicu”, Paul Cernat, istoric literar
„În 1686, Dosoftei se va retrage până la sfârșitul vieții în Polonia, după campania eșuată a regelui Ian Sobiețki, luând cu sine moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, tezaurul și arhiva Mitropoliei”, Paul Cernat, critic literar
„Calitățile sale estetice, de o mare varietate prozodică și savoare lexicală, în care limbajul eclezistic și expresivitățile populare fuzionează în viziuni apocaliptice și lamento-uri morale poliritmice, au trecut testul timpului”, Paul Cernat, istoric literar
„Mitropolitul Dosoftei este singurul nostru autor care aparține atât canonului literar (ca întemeietor al limbajului poetic românesc), cât și celui bisericesc (canonizat ca sfânt din 2005)”, Paul Cernat, critic literar
